• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-23 12:19:28
  • Sursa:
Arestari in Grecia dupa incendii provocate de artificii trase de pe o nava. Sute de pompieri intervin la 70 de focare greu de controlat Imagine

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificiile trase de pe navă. Între timp, pompierii încearcă să oprească incendiile întețite de vântul puternic pe două insule greceşti şi în alte părţi ale Greciei. Mai multe regiuni se confruntă cu un risc ridicat de noi incendii şi duminică, scrie Reuters.

Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters.

Incendiul, care a ars o parte din singura pădure de pini de pe insulă, a reuşit să fie pus sub control sâmbătă dimineaţa devreme. Persoanele implicate vor fi prezentate duminică în faţa unui procuror, au precizat pompierii într-un comunicat.

Insula Hydra, situată în Golful Saronic, la sud-vest de Atena, este foarte populară printre turişti şi navigatori. "Suntem indignaţi", a declarat primarul din Hydra, George Koukoudakis, la televiziunea publică. "Dacă acest lucru este adevărat, este ceva care mă întristează cu adevărat", a adăugat el.

Între timp, peste 30 de pompieri sprijiniţi de două avioane şi cinci elicoptere s-au luptau cu un incendiu pe insula Andros din Marea Egee, departe de staţiunile turistice, unde patru comunităţi au fost evacuate ca măsură de precauţie.

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia, dar au devenit mai devastatoare în ultimii ani, pe fondul verilor mai calde şi mai uscate pe care oamenii de ştiinţă le leagă de schimbările climatice.

Un incendiu din apropierea Atenei, săptămâna trecută, a forţat zeci de persoane să-şi părăsească casele, despre care autorităţile au spus că au considerat că este rezultatul unei incendieri, precum şi al condiţiilor calde şi uscate.

Meteorologii spun că cele mai recente incendii au loc în condiţiile în care ţara se confruntă pentru prima dată cu condiţii ”caldură-uscăciune-vânt” atât de devreme în vara.

”Nu-mi amintesc un alt an în care să ne fi confruntat cu asemenea condiţii atât de devreme, la începutul şi mijlocul lunii iunie”, a declarat meteorologul Thodoris Giannaros, la televiziunea de stat.

Vineri, un bărbat de 55 de ani a murit la spital după ce a fost rănit într-un incendiu în regiunea Ilia din peninsula Peloponez din Grecia, în timp ce mai multe incendii s-au produs în vârful sudic al Greciei.

Câteva sute de pompieri au fost trimişi de vineri pentru a lupta împotriva a peste 70 de incendii forestiere din toată ţara.

 

 

 

O nouă victorie pentru Eduardo Paes, primarul care a promis Ozempic gratuit pentru toți locuitorii care vor să slăbească. Edilul din Rio de Janeiro a câștigat un nou mandat.

Economie 2024-10-07 17:39:54

Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze a anunţat joi, într-un comunicat, activarea „tuturor forţelor şi resurselor disponibile", inclusiv „avioane de luptă, sisteme de apărare antiaeriană, sisteme de apărare terestră şi sisteme de recunoaştere radar", care au fost plasate în „stare de alertă maximă" în urma ultimelor atacuri ale Rusiei în Ucraina, relatează EFE.

Economie 2024-11-21 16:12:55

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins luni contestaţia lui Silvestru Şoşoacă la decizia de prelungire a măsurii controlului judiciar în dosarul în care este suspectat de uz de fals şi fals în declaraţii. Decizia este definitivă. Dosarul vizează strângerea de semnături pentru depunerea candidaturii la alegerile europarlamentare. 

Economie 2024-08-05 13:44:24

Construcţia bugetară pentru anul 2024 este compatibilă cu un deficit cash în jurul valorii de 6,4% din PIB, pe baza unei abordări prudente a veniturilor şi cheltuielilor, apreciază Consiliul Fiscal. De asemenea, Consiliul semnalează existenţa unor riscuri majore cu privire la procesul de consolidare, potrivit construcţiei bugetare actuale.

Economie 2023-12-19 19:40:04

Ploaia anuală de meteori Draconidele este vizibilă în acest an până la 10 octombrie în emisfera nordică și va atinge punctul maxim în seara zilei de 8 octombrie, scrie BBC.

Economie 2024-10-07 21:26:13

Pacienţii care suferă de pietre la fiere pot beneficia de o intervenţie chirurgicală minim invazivă pentru îndepărtarea vezicii biliare. Despre colecistectomia laparoscopică discutăm cu dr. Teodor Buliga, medic primar Chirurgie generală.

Economie 2022-10-04 09:22:55

Parcurile eoliene din largul coastei nordice a Germaniei au fost invitate să instaleze instalații radar în încercarea de a spori supravegherea navelor și a dronelor, a declarat miercuri autoritatea maritimă federală, citată de Reuters.

Economie 2025-04-03 07:00:31

Salvamont România a primit, în ultimele 24 de ore, 128 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe dintre acestea fiind pentru Salvamont Municipiul Braşov. În urma acestor acţiuni, au fost salvate 136 de persoane.

Economie 2025-02-23 09:18:46