• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-08 17:39:47
  • Sursa:
Arafat: Salvatorii romani din Turcia lucreaza de mai multe ore sa scoata un copil de 16 ani de sub daramaturi Imagine

Salvatorii români care au ajuns în Turcia lucrează de mai multe ore să scoată de sub dărâmături un copil de 16 ani care este încă în viață, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, adăugând că misiunea a fost îngreunată de replicile cutremurului.

Raed Arafat spune că prima echipă de salvatori, formată din 59 de persoane, a ajuns în Turcia la mai puţin de 12 ore de când autorităţile de aici au solicitat sprijin.

"Până în acest moment ei au trei persoane salvate. Ultima a fost salvată în cursul nopții. Lucrează de ore ca să scoată un copil cu vârsta de 16 ani care este încă în viață, dar este sub dărâmături. Așteptăm din moment în moment să ne anunțe și sperăm să reușească să-l scoată. Au întâmpinat probleme după replici care au avut loc și una din replici a făcut ca copilul să fie presat mai mult de structurile care erau deasupra lui. Încă este în viață, au făcut cumva să ușureze situația pentru copil, dar încă lucrează să-l scoată de sub dărâmături. Este o cursă contracronometru", a spus Arafat.

Acesta a adăugat că o a doua echipă de salvatori din România a plecat în Turcia în noaptea de marţi spre miercuri.

"Este a doua echipă de căutare-salvare, care este în curs de certificare, dar care este pregătită și a participat deja la exerciții internaționale în acest domeniu. Vorbim de o echipă de 57 de persoane care include doi ofițeri DSU, include salvatorii de la București, de la pompieri, include, din nou, doi medici, doi asistenți de la SMURD București și include trei câini cu responsabilii lor din partea societății civile, din partea ONG-ului cu care colaborăm - Clubul Câinilor Utilitari și a Salvamontului", a spus Arafat.

Şeful DSU a adăugat că două avioane NATO vor aduce echipamente celor aproape 120 de salvatori români din Turcia, inclusiv maşini pentru a se putea deplasa mai uşor la misiuni.

"Echipele noastre vor rămâne acolo oricât e nevoie. Dacă este nevoie să facem schimb de personal sau să trimitem suport logistic mai departe, acest lucru va avea loc rapid cu sprijinul colegilor de la Forțele Aeriene, în speranța că vom putea salva cât mai multe persoane și, bineînțeles, să acordăm sprijinul necesar colegilor care sunt confruntați cu o situație, putem spune chiar fără precedent", a spus Arafat.

Salvatorii români vor fi coordonaţi de un ofiţer DSU, care va colabora cu autorităţile din Turcia şi cu echipele europene aflate în Turcia. Potrivit lui Arafat, în Turcia se află în prezent aproximativ 5000 de salvatori veniţi prin activarea mecanismului de protecţie civilă al UE cu 200 de câini, plus alte echipe din ţări care nu fac parte din UE.

Arafat a adăugat că autorităţile din România discută în prezent şi un sprijin pentru Siria afectată de cutremur.

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat miercuri la lansarea la apă a unei fregate înarmate cu noile rachete hipersonice de croazieră. "Nava este echipată cu cel mai nou sistem de rachete hipersonice, Zircon, care nu are analog", a declarat Vladimir Putin, relatează Reuters.

Economie 2023-01-04 14:59:45

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris duminică drept "isterică" reacţia ţărilor occidentale la planurile Rusiei de a amplasa arme nucleare tactice în Belarus, transmite EFE. 

Economie 2023-04-09 13:17:38

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a declarat că António Guterres, secretarul general al organizației ar trebui să demisioneze, după ce acesta a declarat că "atacurile îngrozitoare" comise de Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie nu pot justifica "pedeapsa colectivă a poporului palestinian", calificând discursul drept "şocant", relatează CNN şi The Guardian, preluate de News.ro.

Economie 2023-10-25 11:17:28

La Beijing are loc al 20-lea congres al Partidului Comunist Chinez (PCC). S-au înăsprit măsurile de securitate, iar oraşul este decorat cu steaguri roşii. Evenimentul organizat o dată la cinci ani are de data aceasta un punct de interes în plus: preşedintele Xi Jinping urmează să devină cel mai puternic lider al Chinei după Mao Zedong, apreciază Reuters.

Economie 2022-10-15 08:00:51

O felină preistorică a fost descoperită în stare aproape perfectă în permafrostul siberian. Cercetătorii s-au declarat „uluiți” de specimenul care le-a oferit pentru prima dată în istoria paleontologiei șansa de a studia înfățișarea unui mamifer dispărut care nu are niciun analog în fauna modernă, potrivit studiului publicat în revista Nature.

Economie 2024-11-25 07:00:13

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu intenția MVM Group de a achiziționa E.ON, fiind semne că tranzacția poate avea impact asupra securității naționale. Compania maghiară are legături cu Federația Rusă, relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, transmite instituția, într-un comunicat.

Economie 2025-01-16 10:19:16

Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat, vineri, trei variante finale de traseu pentru infrastructura din Muntenia şi Moldova, urmând ca elaboratorii studiilor de fezabilitate să intre în etapa realizării studiilor de teren, a anunţat directorul general al instituţiei, Cristian Pistol, informeză Agerpres.

Economie 2023-01-13 16:57:14

Cercetătorii din Australia au identificat o proteină a sistemului imunitar care poate fi manipulată pentru a contribui la învingerea cancerului intestinal, informează Xinhua, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-28 20:51:34