Deşi plătesc impozite, anual, Primăriei Arad, iar unii dintre ei au chiar buletine pe adresele de pe fosta insulă, localnicii spun că, până acum, autorităţile nu le-au ascultat cerinţele. ”Le-am solicitat un drum de acces, să ne ajute cât de cât. Am făcut o scrisoare către dânşii, după care am primit şi rezultat. Nu suntem mulţumiţi de rezultatul ce l-am primit de la dânşii”, ne-a declarat Florenţa Cheptănaru, vicepreşedintele Asociaţiei Insula Mureş.
”Drumul e foarte important! Fără drum nu poate veni salvarea, nu pot veni pompierii, nu poate veni... o ars trei cabane într-un an de zile anul trecut!”, ”Plătim taxe şi am dori măcar să ne toaleteze copacii. Că îs foarte mulţi, îs foarte bătrâni... e un pericol”, spun localnicii.Rezolvarea problemei nu este însă deloc simplă, căci terenul pe care se află drumul şi responsabilitatea realizării lui sunt, se pare, în mâna a două primării diferite. ”Drumul pe care dânşii şi-l doresc, pe care l-au solicitat şi la noi la Municipalitate, nu se află în primul rând pe teritoriul Municipiului Arad, ci pe teritoriul comunei învecinate, Zădăreni”, spune Corina Drăghici - purtător de cuvânt al Primăriei Arad.”Comuna Zădăreni, din păcate, nu poate investi în acest drum, deoarece taxele şi impozitele de la Insula a III-a merg spre municipiu”, spune Doina Petri, primarul comunei Zădăreni.
Problema depăşeşte până şi competenţa Consiliului Judeţean, drumul peste câmp spre insulă nefiind unul de importanţă strategică, el nu va putea fi realizat pe banii judeţului. ”Spun că aici e puţin mai greu ca şi... practic să-l transformi în drum judeţean, dar poate fi reclasificat ca şi drum comunal”, ne-a declarat Cristian Drăgan, administratorul Judeţului Arad.
Insula Mureş a fost până înainte de 1989, exclusiv, o zonă de agrement. După 1990, o parte din cei care aveau cabane aici au început să locuiască permanent în zonă. Deşi nu le oferă nici un fel de facilităţi, municipalitatea le percepe localnicilor anual taxe ca şi cum ar locui într-un cartier obişnuit al Aradului.
Reporter: Dan CodreOperator: Cristian KovacsEditor web: Călin Țenche
