În ultimii 20 de ani, Rusia a investit mult în sisteme capabile să atace rețeaua de cabluri subacvatice care reprezintă 95% din traficul de internet din întreaga lume, scrie El Pais.
Este ușor să ne imaginăm că internetul este un fenomen imaterial și de neatins, dar adevărul este că rețeaua globală de care depindem atât de mult este alarmant de vulnerabilă atacurilor fizice.
95% din tot traficul de date la nivel internațional trece printr-un număr restrâns de cabluri subacvatice, potrivit lui Edward Stringer, fostul director de operațiuni al Ministerului britanic al Apărării.
Vorbim aici despre în jur de 200 de cabluri, fiecare cu o grosime asemănătoare unui furtun de grădină cu capacitatea de a transfera în jur de 200 de terabiți pe secundă.
Această rețea cât se poate de fizică procesează în fiecare zi tranzacții cu o valoare totală aproximativă de 10 trilioane de dolari. După cum explică Stringer, în ultimii 20 de ani, Rusia a investit din greu în sisteme care îi permit să atace această rețea.
Kremlinul deține acum o întreagă flotă de submersibile fără echipaj proiectate special în acest scop. La fel și China. Orice intensificare a conflictelor la care participă Rusia ar putea include un atac asupra sistemelor de cabluri subacvatice.
Aceasta nu este o amenințare ipotetică. În luna octombrie a anului 2022, un cablu subacvatic care conecta Insulele Shetland de restul lumii a fost tăiat în două locuri. Cu câteva zile în urmă, un vas rusesc de „cercetare științifică” a fost detectat în zonă.
Din nefericire, este imposibil de demonstrat că Rusia se face vinovată de tăierea cablului. În fapt, de cele mai multe ori, deconectarea de la internet se datorează unor accidente în care sunt implicate bărcile de pescuit sau evenimente seismice care afectează fundul oceanului.
Un alt eveniment îngrijorător a avut loc în luna februarie a acestui an, atunci când cele mai mari companii de telecomunicații din China au decis să se retragă din consorțiul internațional care dezvoltă o rețea de cabluri subacvatice ce se întinde pe o distanță de 19.200 de kilometri și care conectează Asia de Sud-Vest și Europa de Vest.
Impactul unor atacuri coordonate împotriva acestor cabluri ar fi incalculabil – ar paraliza comerțul internațional, domeniul bancar și financiar, ca să nu mai vorbim de industriile de tehnologie și comunicații în ansamblu și ar declanșa imediat o recesiune mondială.
Criza economică nu ar fi, însă, cea mai mare problemă. „Deconectarea” cablurilor puterilor rivale ar duce la o criză imposibil de gestionat, în special în cazul în care vina ar fi atribuită unui stat anume, ceea ce ar provoca conflicte și ar reconfigura alianțele.
Tratatele internaționale existente nu acoperă în totalitate cazul cablurilor subacvatice. Până acum, puterile maritime s-au abținut de la a ataca infrastructura submarină la scară largă, dar acest echilibru s-ar putea rupe în curând.
La fel ca sângele care trebuie să circule prin corp, la fel și informația vitală pentru societățile moderne trebuie să circule pe internet, care în acest moment depinde de o infrastructură care extrem de dificil de apărat.
Simțul de invulnerabilitate al Occidentului este unul iluzoriu, iar rivalii săi înțeleg că anumite puncte de intersecție din rețea reprezintă călcâiul lui Ahile al acestei infrastructuri.
Această realitate scoate în evidență nevoia de a menține un minim de relații funcționale la nivel internațional. Interdependența țărilor nu este doar un concept folosit de diplomați; este o realitate care definește lumea de azi.
Este o lume în care problemele, riscurile și pericolele devin tot mai internaționale în timp ce răspunsul guvernelor rămâne unul național.
Există probleme pe care nicio țară nu le poate rezolva singură, iar nevoia de a ne coordona acțiunile și de a răspunde colectiv la amenințări este o provocare pentru care lumea nu este pregătită.