• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-16 07:00:04
  • Sursa:
Aproape jumatate din toti banii murdari ai lumii trec prin Londra si teritoriile britanice de peste mari Imagine

Aproape jumătate din banii murdari din toată lumea trec prin băncile din Londra și teritoriile britanice de peste mări, a anunțat ministrul adjunct de externe al Regatului Unit, potrivit The Guardian.

Andrew Mitchell a precizat că dependențele Coroanei și teritoriile britanice de peste mări trebuie să facă eforturi mai mari pentru a fi în conformitate cu legile Regatului Unit privind înființarea de registre publice prin care adevărații beneficiari ai fondurilor din așa-numitele „paradisuri fiscale” să fie dezvăluiți.

„În privința problemei banilor murdari, este important să recunoaștem că Britania este interesată de acest subiect. Potrivit unor estimări, 40% din banii spălați în toată lumea - aceștia sunt bani de multe ori furați din Africa și de la africani de afaceriști corupți, politicieni necinstiți și lideri războinici și așa mai departe - 40% din acei bani vin prin Londra și teritoriile de peste mări și dependențele Coroanei”, a declarat Mitchell.

Oficialul britanic a adăugat că teritoriile britanice de peste mări și dependențele Coroanei - insulele Jersey și Guernsey din Canalul Mânecii și insula Man din Marea Irlandei - „nu au făcut încă atât cât ar trebui să facă”.

„Dacă aceste teritorii de peste mări și dependențe ale Coroanei vor să aibă regele nostru și steagul nostru, atunci trebuie și să accepte valorile noastre, de aceea suntem atât de motivați să ne asigurăm că banii murdari nu pot intra și ieși pe acolo”, a precizat Mitchell.

De când David Cameron, fostul premier britanic și actual ministru de externe, și-a dat demisia în 2016 de la conducerea guvernului, atenția acordată luptei anticorupție în teritoriile britanice de peste mări s-a evaporat.

Insulele Virgine Britanice și Insulele Cayman nu au introdus încă registre publice și se folosesc acum de hotărâri ale Curții Europene de Justiție pentru a restricționa accesul la aceste registre, pe motiv că ar încălca drepturile omului.

Guvernul din Insulele Cayman a declarat mai apoi că lucrează la un cadru legal prin care accesul la aceste registre va fi disponibil în situații legate de combaterea spălării de bani și a finanțării terorismului.

Patru femei au fost ucise joi în urma unor atacuri ucrainene asupra Doneţk, un oraş ocupat de forţele ruse, au anunţat autorităţile stabilite de Moscova. Într-un alt atac în Belgorod, o femeie și un copil au murit în timp ce mașina în care se aflau a fost lovită.

Economie 2024-05-17 07:38:36

Un agent al serviciului german de spionaj BND a primit din partea Rusiei pentru el şi un complice al său cel puţin 450.000 de euro în schimbul unor informaţii despre ajutorul militar occidental oferit Ucrainei, informaţiile transmise serviciilor secrete ruse conducând de asemenea la compromiterea unei operaţiuni occidentale de interceptare a comunicaţiilor grupării ruse de mercenari Wagner în Ucraina, potrivit presei germane şi surselor judiciare consemnate de agenţiile France Presse şi Reuters.

Economie 2023-12-14 20:46:18

1923 - CONSTITUȚIE NOUĂ PENTRU ROMÂNIA MARE

Economie 2023-03-29 10:44:03

Trafic blocat în județul Prahova, după ce mai multe vehicule militare s-au ciocnit pe șosea. Tamponarea în lanţ s-a produs pe DN 1, în zona localităţii prahovene Băicoi.

Economie 2024-03-04 14:15:19

Cadavrul unui bărbat australian care a dispărut în timp ce pescuia cu prietenii a fost găsit în interiorul unui crocodil, transmite BBC, citată de News.ro. 

Economie 2023-05-03 10:30:03

Oamenii de știință au identificat recent o specie uriașă de izopode după ce au cumpărat crustacee de la pescari și restaurante din Vietnam pentru a studia popularitatea tot mai mare a creaturilor care au devenit o delicatesă locală, scrie CNN.

Economie 2025-01-18 19:32:31

Incident care putea avea umăriri trafice în Bihor. Un șofer de ambulanță beat a provocat un accident. În salvare se afla și un pacient.

Economie 2022-11-02 18:24:03

Victoria Franței în fața Marocului în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar a fost sărbătorită în stradă de mii de francezi, dar au avut loc incidente soldate cu sute de arestări. Cel mai grav are legătură cu moartea unui adolescent, lovit de o mașină al cărei șofer a fugit. În Franţa, unde există o prezenţă semnificativă a marocanilor, guvernul a ordonat desfăşurarea a 10.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine în aşteptarea unor posibile tulburări, scrie Agerpres care citează EFE.

Economie 2022-12-15 12:45:57