Primele 42 de incendii de vegetație au fost stinse pe parcursul weekendului, în timp ce se aflau în fază incipientă. Apoi, un nou incendiu puternic a izbucnit duminică după-amiază într-o zonă rurală din apropierea localității Nea Sampsounta, în regiunea Preveza, fiind ulterior stins.
La fața locului a fost trimisă o echipă de 25 de pompieri, sprijinită de vehicule terestre și două aeronave, anunță presa elenă.
Cauzele pornirii flăcărilor sunt investigate de unitățile naționale și locale specializate în incendii provocate.
Autoritățile au reînnoit apelul către public de a fi extrem de precauți și de a respecta toate instrucțiunile oficiale de siguranță pentru a preveni izbucnirea unor noi incendii.
Cei 40 de pompieri români care se află în Grecia pentru a sprijini autorităţile din această ţară în intervenţiile de stingere a incendiilor de vegetaţie desfăşoară, luni, desfăşoară misiuni de patrulare, recunoaştere şi exerciţii tactice pe teren dificil, în regiunea Attica, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
