• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-22 14:34:00
  • Sursa:
Aproape 3.000 de straini au incercat sa intre si sa iasa ilegal din Romania in primele 8 luni ale anului Imagine

Aproape 3.000 de cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în primele opt luni ale anului, conform unui bilanţ al Poliţiei de Frontieră. Aproape 2.000 dintre aceștia au fost descoperiţi pe sensul de ieşire din ţară. De asemenea, a crescut considerabil numărul cetăţenilor ucraineni care au încercat să intre ilegal în România, aceştia devenind ulterior solicitanţi de protecţie temporară sau azil.

Peste 40 de milioane persoane au tranzitat frontierele României în primele opt luni ale anului, din care aproximativ 28 milioane cetăţeni UE şi 12 milioane cetăţeni non-UE, potrivit datelor Poliţiei de Frontieră consultate de News.ro.

Cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria (peste 12.000.000 persoane) şi cu Bulgaria (peste 6.850.000 persoane). Totodată, aproximativ 12.150.000 mijloace de transport au trecut prin punctele de trecere a frontierei, dintre care 6.8 milioane turisme, 4 milioane camioane, 1 milion microbuze şi 200.000 alte autovehicule.

De asemenea, în perioada ianuarie-august, poliţiştii de frontieră au constatat aproximativ 26.800 de fapte ilegale, dintre care peste 11.700 infracţiuni şi 15.100 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Din numărul total de infracţiuni, cele mai multe au fost înregistrate în domeniul migraţiei ilegale (peste 8.000), dar şi pentru fals şi uz de fals sau la regimul circulaţiei.

Au fost sancţionate contravenţional peste 15.000 persoane, valoarea amenzilor fiind de 11.500.000 lei. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la frontiera cu Republica Moldova (62% din numărul total).

Poliţiştii de frontieră au descoperit peste 2.800 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera.

„În primele opt luni ale anului 2024, în urma acţiunilor de supraveghere şi control ale frontierei de stat, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 2.837 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, din care 980 pe sensul de intrare în ţară şi 1.857 pe sensul de ieşire din ţară. De asemenea, în acest an, din cauza contextului din ţara vecină şi a schimbării legislaţiei privind vârsta de înrolare în armată, se remarcă şi creşterea considerabilă a numărului cetăţenilor ucraineni care au încercat să intre ilegal în România (aproximativ 9.500), deveniţi ulterior solicitanţi de protecţie temporară sau azil în ţara noastră”, au transmis poliţiştii de frontieră.

Ei au adăugat că pentru gestionarea fenomenului migraţiei ilegale a fost alocată tehnică nouă, a crescut numărul de patrule şi echipamente de supraveghere pentru misiunile desfăşurate pe aliniamentul 1 la frontierele cu Serbia, Bulgaria şi Ungaria şi se organizează misiuni de supraveghere aeriană şi în sistem integrat cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, în perioada ianuarie – august, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării 1.750.000 pachete ţigări în valoare de peste 35.200.000 lei, peste 6,3 tone tutun şi o tonă tutun pentru narghilea.

Totoată, pe linia dreptului de proprietate intelectuală, în perioada analizată au fost constatate 372 fapte de natură infracţională. Poliţiştii de frontieră - independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali - au depistat bunuri contrafăcute purtând mărci internaţionale protejate, astfel: 207.000 bucăţi articole de îmbrăcăminte şi lenjerie, 80.000 jucării, 97.400 bucăţi produse cosmetice şi de parfumerie, 80.300 perechi încălţăminte, dar şi articole de marochinărie sau ochelari de soare.

În primele opt luni ale anului, poliţiştii de frontieră au descoperit 245 de kilograme de canabis, 40 de kilograme de amfetamină, un kilogram de cocaină, 29 de kilograme precursori, 600.000 de bucăţi de produse psihotrope şi 1.180 bucăti alte stupefiante.

Totodată, poliţiştii de frontieră au mai descoperit 222 de autovehicule care erau semnalate ca fiind furate în diverse ţări ale Uniunii Europene (179 autoturisme, 14 camioane, 20 microbuze, 4 motociclete şi 5 remorci). Persoanele implicate în această activitate sunt cetăţeni bulgari, croaţi, greci, moldoveni, sârbi, polonezi, români, turci, unguri şi ucraineni.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au acţionat şi pentru combaterea braconajului piscicol.

Astfel, au fost constatate 336 infracţiuni privind braconajul piscicol şi aplicate 781 contravenţii, în valoare de 365.200 lei. Totodată, au fost reţinute 25 ambarcaţiuni, 13 motoare de barcă, peste 19.500 m plase de pescuit, 209 bucăţi unelte pescuit şi aproximativ 3,5 tone peşte.

Autoritățile sanitare pariziene acționează în capitala Franței pentru prima dată în cazul țânțarilor tigru, purtători de virusuri Zika și Dengue, care avansează rapid prin nord-estul Europei, transmite The Guardian.

Economie 2023-09-01 08:33:28

Guvernele de la Washington, Berlin şi Varșovia au în vedere organizarea în curând de exerciţii militare comune în Polonia, în cadrul NATO, în faţa ameninţării ruse pe frontul estic, a afirmat duminică seara ministrul german al apărării, potrivit AFP.

Economie 2023-02-26 23:22:27

Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, în Pasajul Unirii din Bucureşti.

Economie 2024-01-25 15:08:39

Romancierul englez William Somerset Maugham l-a descris ca pe un „loc însorit pentru oameni dubioși” - Monaco este una dintre cele mai mici și luxoase țări din lume, relatează CNN. În timp ce numărul de milionari și miliardari care locuiesc în Monaco este în creștere, mulți se întreabă cum se trăiește în acest „loc de joacă” pentru unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă.

Economie 2022-12-11 13:48:10

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an. Acesta urmează să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă.

Economie 2022-09-29 13:05:19

Un bărbat a murit, sâmbătă după-amiază, iar alţi doi au fost răniţi în timp ce încercau să monteze o presă folosită pentru îndoit şi tăiat tabla. Cei doi răniţi au fost duşi la spital. Poliţiştii anunţă că au deschis o anchetă, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Economie 2023-05-27 22:00:21

Un bărbat de 50 de ani din Caraș-Severin s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins beat la volan, la doar o zi după ce a fost lăsat fără permis de conducere, tot pentru consum de alcool. Mai mult, autoturismul condus de acesta nu avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, care fuseseră retrase cu doar câteva ore înainte, pentru că nu deţinea RCA, scrie news.ro.

Economie 2024-04-15 13:29:30

Un oficial american, apropiat serviciilor secrete, susține că Hamas are un centru de comandă sub spitalul Al-Shifa, că utilizează combustibil destinat spitalului și că luptătorii săi se reunesc în mod constant în Al-Shifa și în jurul spitalului, relatează CNN.

Economie 2023-11-13 20:27:49