• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-01 15:38:05
  • Sursa:
Aproape 2.000 de porci vor fi ucisi la o ferma din Sibiu, dupa descoperirea unui focar de pesta porcina africana Imagine

Aproape 2.000 de porci vor fi ucişi dintr-o fermă din Veştem, unde a fost identificat un focar de pestă porcină africană, a anunţat Prefectura sibiană printr-un comunicat de presă.

"Menţionăm că la data de 29.10.2024 în exploataţie exista un efectiv de 3.648 capete suine, categoria porc gras. În urma verificărilor în teren, coroborat cu modul de dispunere al halelor şi utilităţilor, precum şi punctul de vedere al reprezentanţilor societăţii, s-a propus crearea unor subunităţi epidemiologice reprezentate de hala 7 - 1700 capete, respectiv hala 8 - 1912 capete şi hala 6 - 36 capete. Astfel, s-a dispus reconfigurarea circuitelor de eliminare SNCU, circulaţia personalului, distinct pe fiecare hală. Scopul acestor măsuri este de a menţine efectivul din hala 7, fapt pentru care s-a dispus monitorizarea efectivului de suine din hala 7 prin recoltări zilnice de probe in vederea examenelor de laborator prin metoda Real Time PCR, precum şi examene clinice. În situaţia în care rezultatele de laborator pentru hala 7 sunt negative, pentru o perioada de minim doua săptămâni, aceste animale vor putea fi abatorizate sub control sanitar veterinar. În baza rezultatelor stipulate in buletinul de analiza emis de IDSA, urmează uciderea efectivului din hala 6 şi hala 8, prin gazare şi îngropare în apropierea fermei, efectivul fiind de 1948 capete porc gras", se arată în comunicat.

Alţi 1.700 de porci vor fi supravegheaţi.

"În cazul diagnosticării Pestei porcine africane şi în efectivul din hala 7 se va urma aceeaşi conduită ca şi la celelalte două hale, cu aplicarea măsurilor aprobate de CLCB pentru halele 6 şi 8. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare. Boala a fost notificată la ANSVSA conform raportului de notificare-confirmare nr. 15029 din data de 30.10.2024, conform ORD.ANSVSA nr.79/2008. A fost stabilită o zonă de protecţie în jurul focarului de minim 3 km pe raza localităţilor: Veştem, Colonia Tălmaciu şi Tălmaciu şi o zonă de supraveghere cu o rază de 10 km aferentă localităţilor: Cisnădie, Mohu, Şelimbăr, Bungard, Casolţ, Avrig, Bradu, Mârşa, Racoviţa, Sebeşu de Sus, Turnu Roşu, Boiţa, Tălmăcel şi Sadu", mai precizează Prefectura Sibiu.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, spune, că sunt foarte mici şanse ca formaţiunile Opoziţiei să depună o moţiune de cenzură după ce Guvernul îşi asumă răspunderea pe pachetul de legi privind măsurile fiscale, având în vedere că acestea nu vor reuşi să adune numărul de voturi necesar pentru ca moţiunea să fie adoptată.

Economie 2023-09-26 20:43:09

Biroul Electoral Central nu și-a depășit competențele atunci când a respins candidatura lui Călin Georgescu motivând o decizii a Curții Constituționale. BEC nu poate să facă abstracție de jurisprudența CCR, a explicat el la emisiunea Studio Politic de la Digi24.

Economie 2025-03-11 16:28:53

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a explicat, vineri seară, la Digi24 că "dacă reușim să ajutăm Ucraina să vină către familia europeană, înseamnă că Moldova vine către Europa”.

Economie 2023-05-20 01:22:15

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a dat marți replica prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, care a cerut demiterea conducerii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, după ce instituția a avut observații la ordonanța privind plafonarea preșurilor la energie. Liderul social-democrat a arătat că mandatul conducerii ANRE se termină oricum luna viitoare și l-a invitat pe Rareş Bogdan să vină cu o propunere de „un foarte bun specialist în energie” pentru viitorul preşedinte al ANRE.

Economie 2022-09-06 12:58:19

Consiliul European a anunțat joi că a impus măsuri restrictive împotriva a șase persoane și a unei organizații paramilitare responsabile pentru „acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova”, conform unui comunicat de presă.

Economie 2024-02-22 18:14:02

Israelul a amenințat cu o răzbunare după atacul din weekend al Iranului, iar răzbunarea a venit vineri dimineață. Primele informații indică faptul că loviturile au fost limitate și țintele din Isfahan au fost alese astfel încât să nu indice o escaladare a conflictului. Riposta din această dimineață nu pare să fie răspunsul devastator cu care amenința în urmă cu câteva zile cabinetul de război israelian, potrivit unei analize Sky News. ABC News notează că atacul a avut loc vineri, când se sărbătoreşte ziua de naştere a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. 

Economie 2024-04-19 12:35:27

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi şi miercuri, la New York, la cea de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. După discursul susținut în plen, președintele a răspuns întrebărilor puse de jurnaliști și a făcut referire, printre altele, și la pensii și salarii. Iohannis a spus că „personal” le-a transmis liderilor coaliției că ar fi bine ca acestea să crească. „Având în vedere că suntem în criză energetică, avem foarte multe probleme în economie, avem și o creștere economică, avem totuși o inflație destul de mare, este corect, este rezonabil și este așteptat să crească și salariile și pensiile”, a spus șeful statului.

Economie 2022-09-21 01:34:05

Comisia specială pentru investigarea tentativei de insurecție din 6 ianuarie 2021, din Congresul Statelor Unite, a făcut public raportul său final, joi seară. Comisia recomandă Congresului să interzică fostului președinte Donald Trump să mai dețină vreodată o funcție publică, inclusiv să mai candideze la alegerile prezidențiale, relatează CNN.

Economie 2022-12-23 08:43:34