• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-31 20:55:22
  • Sursa:
Aproape 15.000 de oameni au participat la cea mai mare bataie cu rosii din lume Imagine

"La Tomatina", celebra bătaie cu roşii care atrage anual mii de turişti în oraşul Buñol din estul Spaniei, a avut loc miercuri. Circa 15.000 de oameni au participat la evenimentul care a făcut înconjurul lumii. Drept muniție, au folosit aproape 120 de tone de roșii foarte coapte, iar pentru a se proteja de sucul acid al tomatelor, au purtat ochelari de înot și măști de scufundări.

Cea mai "murdară" petrecere de pe planetă are loc anual în Spania, la Buñol. FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto

Originea evenimentului datează din perioada unei dispute ce a avut loc în 1945, cu ocazia Zilei oraşului, care s-a terminat printr-o bătaie generală cu roşii, luate de pe rafturile unui vânzător local de zarzavaturi.De atunci, criticii evenimentului denunţă o risipă alimentară. Însă roșiile sunt cultivate în mod special pentru Tomatina, iar dacă sărbătoarea nu ar mai avea loc, nu ar mai fi plantate.

Datorită Tomatinei, numeroşi agricultori obțin un câștig care le permite să treacă de perioada friguroasă, deoarece Primăria din Bunol comandă roșiile cultivatorilor locali de tomate cu câteva luni înaintea acestui eveniment anual. 

Însă La Tomatina a devenit cu adevărat populară în 1980, când a primit o atenție mediatică sporită și a făcut înconjurul lumii.

Sărbătorit în fiecare an în ultima miercuri a lunii august, evenimentul este acum considerat un fenomen național și mondial, atrăgând curioși din toată lumea.  

Participanții care se îmbracă cu tricouri și pantaloni scurți în culori deschise participă la bătaia cu roșii care durează aproape o oră și transformă orașul într-o mare de roșii pasate.

Ei folosesc ochelari de soare, ochelari de înot şi măşti de scufundări pentru a-şi proteja ochii de roşiile aruncate din camioane sau lansate în aer de participanţi aflaţi în spatele unor vehicule.

După bătaia cu roșii, are loc de regulă o petrecere stradală care durează până seara.

O coloană de mașini care se întindea pe un kilometru s-a format, vineri seară, la intrarea în București, pe Autostrada A1, în urma unui accident între două mașini în care o persoană a fost rănită, anunță Centrul Infotrafic.

Economie 2023-04-07 22:30:43

Povestea de dragoste dintre Audrey și Alex Chowbay a început atunci când cele două se pregăteau să devină însoțitoare de bord, relatează Insider. Patru ani mai târziu, stewardesele s-au hotărât să se căsătorească într-un muzeu al aviației din Texas de față cu mai multe avioane care au fost decorate special pentru a marca momentul.

Economie 2023-02-21 08:00:12

Cătălin Drulă a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre alegerile locale de anul acesta și despre principalii candidați. Președintele USR spune că în ceea ce îl privește crede cu tărie în victoria lui Nicusor Dan în cursa pentru fotoliul de primar general. Drulă îi atacă pe candidatul PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, și pe Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 5, cei doi fiind principalii contracandidați ai actualului edil, sprijinit pentru un nou mandat de Alianța Dreapta Unită. „Pretind că înțeleg cumva bucureștenii, îi înțeleg și că fac erori, au ales o dată un medic șpăgar, și nu cred că o vor face și a doua oară. Nu cred că vor alege nici clovneria, pentru că nu ne va duce nicăieri”, a spus Cătălin Drulă.

Economie 2024-03-29 19:43:28

O persoană a murit şi patru au fost rănite, vineri seară, într-un accident rutier produs în judeţul Vâlcea.

Economie 2024-02-09 22:08:36

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, la Prima TV, că nu-şi aminteşte de studentul Cătălin Cîrstoiu, deşi i-a fost profesor la Facultatea de Medicină. „Am avut mii de studenţi. Nu-mi aduc aminte”, a spus Rafila. Întrebat dacă îl vede pe Cătălin Cîrstoiu ca pe o ameninţare pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu, deloc”, transmite News.ro.

Economie 2024-04-13 14:18:06

Profesorul Tudorel Toader spune că are sentimentul că s-ar fi pus la cale împotriva sa o “monstruoasă coaliţie”, după ce a pierdut alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, el fiind învins în turul doi, la o diferenţă de peste 250 de voturi de Liviu Maha, profesor de economie, scrie News.ro.

Economie 2024-03-18 23:38:36

Suntem în ziua cu numărul 152 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. La exact cinci luni de la începutul invaziei, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat duminică la Cairo, contrar declaraţiilor precedente, că Rusia caută să răstoarne guvernul ucrainean. Pe de altă parte, președintele Volodimir Zelenski a transmis că  Ucraina va continua să facă tot posibilul pentru a provoca cât mai multe daune inamicului său, subliniind și că inclusiv rușii se așteaptă să piardă.

Economie 2022-07-25 22:24:51

Un petrolier sub pavilion filipinez care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a răsturnat şi s-a scufundat joi în largul zonei de coastă a capitalei filipineze Manila. Autorităţile încearcă să intervină pentru a opri scurgerea încărcăturii.

Economie 2024-07-25 08:28:07