• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-28 10:34:43
  • Sursa:
Aparitie surpriza a actorului Timothee Chalamet la un concurs de sosii. Cum au reactionat sutele de fani Imagine

Actorul Timothee Chalamet și-a surprins fanii la un concurs de sosii ai starului în New York. Reacțiile fanilor au fost explozive, fiind nevoie de intervenția poliției pentru a calma spiritele, informează BBC.

Apărat de bodyguarzi, actorul a pozat alături de sosiile sale, care s-au costumat în Willy Wonka și Paul Atreides – personaje pe care Chalamet le-a interpretat în filmele Wonka și Dune.

Apariție surpriză a actorului Timothée Chalamet la un concurs de sosii ai vedetei din New York. Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Nu puține au fost cazurile în care fanii au confundat sosiile starului, crezând că sunt față în față cu adevăratul Chalamet.

Poliția a intervenit la evenimentul aglomerat care a atras sute de oameni.

Potrivit Variety, Chalamet s-a strecurat prin mulțime, până la doi bărbați care îi semănau foarte bine actorului și care făceau fotografii, stârnind țipete printre fani.

Concursul, organizat de YouTuber-ul Anthony Po, a oferit un premiu de 50 de dolari pentru câștigător și a atras mii de reacții la o invitație online.

Un fan al actorului „Call Me by Your Name” și „Dune”, Lauren Klas, a povestit care este secretul pentru a deveni o sosie cât mai bună. „Secretul stă în nas”, a spus el agenției de presă AP. „Toată structura lui osoasă, de fapt.”

Concurenții au fost întrebați despre abilitățile lor de limba franceză, planurile de a face lumea un loc mai bun, dar și despre Kylie Jenner, cu care se zvonește că vedeta se întâlnește, a informat AP.

În cele din urmă, Miles Mitchell, în vârstă de 21 de ani, din Staten Island, îmbrăcat într-o ținută Willy Wonka, a câștigat concursul.

La începutul acestei luni, a fost lansat un nou trailer pentru „A Complete Unknown”, film în care Timothee Chalametl joacă rolul lui Bob Dylan. Filmul, care este plasat în anii 1960 și urmărește ascensiunea lui Dylan, urmează să fie lansat în decembrie în SUA și în ianuarie în Marea Britanie.