„În urma rezultatelor buletinelor de analiză emise în data de 30.04.2025 pentru probele de apă prelevate în data de 26.04.2025 din reţeaua de distribuţie de apă potabilă din orasul Breaza, se confirmă prezenţa bacteriei clostridium perfrigens”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de DSP Prahova, scrie News.ro.
Instituţia anunţă că a dispus „menţinerea interdicţiei de consum uman al apei potabile din reţeaua de distribuţie a oraşului Breaza” şi a notificat furnizorul de apă S.C. Hidro Prahova S.A. cu privire la obligativitatea îndeplinirii tuturor măsurilor pentru eliminarea neconformităţilor cu privire apa distribuită în oraşul Breaza.
Problemele privind calitatea apei distribuite în oraşul Breaza au apărut săptămâna trecută, când locuitorii au constatat că apa de la robinet este tulbure şi miroase urât. Autorităţile au decis atunci să recomande populaţiei să nu folosească apa furnizată în sistem centralizat nici măcar pentru igiena personală.
