• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-07 17:01:54
  • Sursa:
Anuntul CFR Calatori: mai multe trenuri spre litoral, pentru minivacanta de 1 Mai Imagine

CFR Călători a anunţat, luni, că va introduce în circulația feroviară un număr sporit de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu legături suplimentare spre Constanţa și Mangalia, conform Agerpres.

Cum minivacanţa de 1 Mai este, prin tradiţie, petrecută pe litoralul românesc, CFR Călători va asigura, în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025, în plus faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie, mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea. De asemenea, şi călătorii din alte regiuni ale ţării au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.În zilele cu trafic crescut din această minivacanţă, CFR Călători pune la dispoziţia publicului capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi, în funcţie de evoluţia cererii de transport, compania ar urma să suplimenteze, cu vagoane, trenurile care circulă spre sau dinspre cele mai solicitate destinaţii.„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie. Legitimaţiile de călătorie în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie online, din aplicaţia mobilă – „CFR Călători bilete online”, de la automatele de vânzare bilete din staţii sau direct de la casele de bilete din staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători”, a anunțat CFR Călători.

Potrivit sursei citate, pasagerii pot beneficia de reduceri de până la 10% la cumpărarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, CFR Călători acordă reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare pentru diverse categorii de persoane (elevi, pensionari, etc.).

CFR Călători recomandă publicului ca, înainte de urcarea în tren, să se asigure că dispune de legitimaţie de călătorie şi după caz, documentele pentru transport aferente, pentru evitarea taxării suplimentare în tren sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Un cuplu de australieni a povestit despre momentele „traumatizante” prin care a trecut în timpul unui zbor cu compania Qatar Airways, după ce au fost nevoiţi să stea lângă trupul unei pasagere moarte, care a fost aşezat lângă ei.

Economie 2025-02-26 07:56:02

Un studiu arată că mecanismul critic care facilitează circulația apei în Oceanul Atlantic este în pericol să intre în colaps din cauza efectului de încălzire globală produs de nivelul ridicat al emisiilor de gaze cu efect de seră, scrie El Pais.

Economie 2024-03-12 21:52:28

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul. 

Economie 2025-04-11 13:53:32

Furtuni puternice au lovit regiuni din centrul și sudul Europei, ucigând cel puțin 13 persoane, inclusiv trei copii. Decesele, cele mai multe provocate de căderi ale copacilor, au fost raportate în Italia și Austria și pe insula franceză Corsica, scrie BBC.

Economie 2022-08-19 09:10:59

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a găsit în Fâşia Gaza cadavre ale unor ostatici israelieni răpiţi de teroriștii Hamas în atacul din 7 octombrie în Israel.

Economie 2023-10-14 23:01:22

O amplă analiză a think-tankului american Institutul pentru Studiul Războiului arată cât de periculoasă ar fi o victorie a Rusiei în Ucraina pentru apărarea granițelor NATO. Analiștii militari prezintă scenarii, susținute cu hărți, pe care rușii le-ar putea urma dacă ar cuceri Ucraina, dar și ce s-ar întâmpla dacă Ucraina învinge Rusia.

Economie 2024-04-17 08:00:30

Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au scăpat de arestul la domiciliu, după decizia unei instanțe a Curții de Apel București de vineri. Primul care a reacționat public a fost Andrew Tate, printr-un mesaj postat pe o rețea socială.

Economie 2023-08-04 16:30:09

În urma unei reuniuni a Statului Major, președintele Volodimir Zelenski a declarat că, potrivit estimărilor preliminare, numărul soldaților nord-coreeni uciși și răniți în regiunea Kursk depășește 3.000, scrie Ukrainska Pravda.

Economie 2024-12-24 07:00:59