• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-24 22:45:24
  • Sursa:
Antony Blinken merge in Republica Moldova Imagine

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se va deplasa săptămâna viitoare în Cehia şi Republica Moldova, urmând ca la Praga să participe la o reuniune informală a miniştrilor de externe din ţările NATO, a indicat vineri Departamentul de Stat într-un comunicat, notează Reuters, preluat de Agerpres.

Asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, James O'Brien, le-a declarat reporterilor că reuniunea va pregăti decizii ce vor fi adoptate la summitul NATO din iulie de la Washington.

„Nu anticipăm că va exista o invitaţie pentru Ucraina de a se alătura NATO, dar credem că va exista o demonstraţie substanţială de sprijin faţă de Ucraina, care acţionează pentru a câştiga războiul”, a menţionat O'Brien.

Aceasta va include sprijin NATO pentru construirea viitoarei forţe a Ucrainei şi pentru reformele necesare aderării ei la UE şi NATO, a indicat el.

Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că Washingtonul se axează pe a face astfel încât ca Ucraina să aibă succes atât pe câmpul de luptă, cât şi atunci când va decide să facă pace cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că negocierile de pace cu Ucraina trebuie reluate, dar că Rusia va trata doar cu lideri legitimi de la Kiev.

Putin a mai spus că negocierile ar trebui să reflecte „realităţile de astăzi de pe teren”.

„Nu îl vedem pe preşedintele Putin ca fiind interesat de pace acum”, a reacţionat O'Brien. „Suntem interesaţi permanent să vedem că, atunci când Ucraina este pregătită să facă pace, este capabilă să facă acest lucru în termeni care sunt un succes pentru Ucraina”, a adăugat el.

O'Brien a mai spus că Rusia nu ar putea să atace oraşe şi ţinte ucrainene în acest fel fără sprijin din partea Chinei în război.

„Noi am spus clar că vom lua măsuri suplimentare împotriva actorilor chinezi implicaţi şi suntem în consultări cu colegii noştri europeni”, a avertizat el.

Potrivit comunicatului Washingtonului, Blinken se va întâlni de asemenea cu ministrul de externe ceh Jan Lipavsky şi cu alţi oficiali de rang înalt pentru discuţii despre continuarea sprijinului pentru Ucraina, colaborarea în ce priveşte modernizarea apărării şi aprofundarea legăturilor în domeniul energiei.

În Republica Moldova, Blinken va avea discuţii pe tema sprijinului american faţă de progresele acestei ţări pe drumul aderării la Uniunea Europeană, precum şi pe tema securităţii energetice, se mai arată în comunicat.

Un indian de 103 ani s-a căsătorit pentru a treia oară cu o femeie de 49 de ani, după ce primele două soții au murit de bătrânețe.

Economie 2024-01-31 12:55:40

Vorbim din nou despre un viitor verde, mobilitate, sustenabilitate, de fapt tranziția spre o lume mai bună, spre o lume mai curată. Și ce ar fi foarte important de subliniat e că încercă să descoperim locuri și lucruri deja cunoscute în Cluj, dar de data aceasta vom face cunoștință cu cei pe care poate nu îi cunoașteți atât de bine.

Economie 2023-07-21 17:12:28

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, o schemă de ajutoare în valoare de 37,6 milioane euro (187 milioane lei) cerută de România pentru sprijinirea producătorilor de tomate şi usturoi, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, preluat de Agerpres.

Economie 2024-02-21 17:46:03

Un urs care a intrat, vineri dimineaţă, în curtea Liceului Tehnologic "Venczel Jozsef" din municipiul Miercurea Ciuc a fost împuşcat.

Economie 2023-09-15 11:24:22

Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, după ce ar fi ucis doi câini.

Economie 2024-11-04 13:01:15

Deputaţii elveţieni au votat miercuri în favoarea înscrierii în Constituţie a numerarului, în faţa creşterii rapide a mijloacelor de plată electronice. După acest vot de miercuri, proiectul urmează să fie examinat şi de senatori.

Economie 2025-03-05 18:15:38

O betonieră s-a răsturnat vineri după-amiază de pe podul din Agigea, în zona de acces către Portul Constanţa Sud. Şoferul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, fiind conștient în momentul intervenției.

Economie 2025-05-18 15:27:57

Rușii ajung să simtă efectele războiului purtat de Moscova în Ucraina chiar și în domeniul procedurilor estetice. Clinicile din Rusia se pregătesc de o penurie de botox, după ce firmele occidentale care asigurau importurile s-au retras din țară, a informat joi cotidianul Kommersant, citând cercetători farmaceutici, potrivit The Moscow Times.

Economie 2022-06-02 12:58:44