• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-05 10:46:46
  • Sursa:
ANM a schimbat prognoza: cod galben de ninsoare in cea mai mare parte a tarii. Va fi frig, iar vantul va sufla cu putere Imagine

ANM a actualizat sâmbătă informarea de vreme rea. Astfel, meteorologii au emis un cod galben prin care anunţă că în cea mai mare parte a ţării vor fi ploi, care se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vremea se va răci accentuat, cu nopţile şi dimineţile deosebit de reci, iar temperaturile scăzute se vor menţine până spre sfârşitul săptămânii viitoare. Totodată, a fost emisă o atenţionare cod galben de vânt puternic şi viscol, la munte, în judeţe din Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei. În Bucureşti vremea se va răci de duminică şi vor fi precipitaţii mixte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de sâmbătă, de la ora 10.00, până luni, la ora 18.00. Aceasta vizează instabilitate atmosferică, precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii ce vor avea mai ales caracter de aversă şi vor acumula local cantităţi de apă de 10...20 l/mp şi izolat de 30...40 l/mp. Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină în jumătatea de nord a teritoriului. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde şi se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană şi submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10....15 cm”, arată ANM.

În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 şi 2 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol.

Vremea se va menţine deosebit de rece, temporar vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

ANM a emis un cod galben de intensificări ale vântului și viscol la altidini în general de peste 1.700m, care va fi valabil sâmbătă, de la ora 13.00 până la ora 23.00.

Potrivit avertizării, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade în care vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze de 50...70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75...85 km/h și temporar va fi viscol.

Potrivit meteorologilor, codul galben de intensificări ale vântului, viscol și depunere de strat de zăpadă este valabil de sâmbătă noapte, de la ora 23.00 până duminică nopate,m la ora 23.„În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. La munte rafalele vor fi de 75...85 km/h, iar la peste 1700 m de 90...100 km/h și temporar va fi viscol. Vor fi precipitații mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local și temporar vor fi viscolite”, avertizează ANM.

„Se va depune strat de zăpadă în medie de 5...10 cm în sudul și estul Transilvaniei, vestul Moldovei și nordul Munteniei și în general de 15...20 cm la munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali”, mai anunță ANM.

Sâmbătă, „vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi va prezenta înnorări, iar spre seară și noaptea vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (40...45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade”, scrie ANM în prognoza specială pentru Capitală.

Duminică, „valorile termice vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie; temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă în jurul a 1 grad. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe parcursul zilei, iar noaptea vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla în general moderat”, potrivit prognozei.

Luni, în Capitală, „vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros și temporar vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6...8 grade”, anunță ANM.

De la câini, pisici, gâște, cai și chiar șerpi sau vulturi, animale de companie din toată lumea participă anual la un ritual tradițional, unde un preot catolic le stropește cu apă sfințită. La Madrid, zeci de animale și-au așteptat rândul, vineri, pentru a fi binecuvântate în ziua Sfântului Antonie Starețul.

Economie 2025-01-17 21:13:50

Oficialii militari au găsit resturile metalice ale avionului militar F-35 care dispăruse în urma unui incident duminică. Oficialii au precizat că resturile au fost găsite în comitatul Williamsburg, la aproximativ două ore nord-est de Baza militara Charleston, scrie BBC.

Economie 2023-09-19 18:21:20

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe Richter s-a produs luni, la ora locală 10:15, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2024-07-15 14:35:51

Salvatorii ruși vor zbura în Siria și Turcia după ce două cutremure uriașe au ucis peste 4000 de persoane, potrivit unui raport de marți dimineață și au rănit alte cel puțin 15.000, a anunțat Kremlinul, citat de Reuters. Președintele rus Vladimir Putin a vorbit telefonic cu liderul sirian Bashar al-Assad și cu Tayyip Erdogan din Turcia și s-a oferit să trimită echipe rusești de salvare.

Economie 2023-02-07 09:28:04

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că în luna mai va propune un nou model în baza căruia să fie susţinut examenul de titularizare în învăţământ. David anunţă că modelul pe care îl va propune va păstra „lucrurile bune” pe care actuala formă a examenului le are.

Economie 2025-04-24 22:34:47

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că incidentul de miercuri în care o profesoară a fost rănită la gât cu un cuțit de un elev din Bucureşti reprezintă un semnal de alarmă care se adaugă celorlalte situaţii care au atras atenţia asupra importanţei care trebuie acordată siguranţei în mediul şcolar.

Economie 2023-04-05 18:20:47

O hartă prezentată în timpul tragerii la sorți pentru Cupa Mondială Fifa 2026 a fost criticată de Ucraina ca fiind o „eroare inacceptabilă” după ce a părut să excludă Crimeea ca parte a țării, scrie BBC. Graficul - care arată țările care nu pot fi trase la sorți pentru a juca între ele din motive geopolitice - a evidențiat Ucraina, dar nu a inclus peninsula care este recunoscută la nivel internațional ca făcând parte din țara est-europeană.

Economie 2024-12-14 22:28:09

Victoria Amelina, scriitoare ucraineană care s-a ocupat de documentarea crimelor de război şi a fost rănită săptămâna trecută în atacul cu rachete ruseşti asupra unui restaurant din Kramatorsk, a încetat din viaţă, a anunţat grupul pentru libertatea de exprimare PEN, potrivit The Guardian.

Economie 2023-07-03 07:32:13