Nu departe de punctul de plecare, roverul a descoperit o fostă albie şi a găsit dovezi că odinioară pe acolo curgea un râu. Cea mai mare descoperire este însă faptul că Planeta Roşie a putut susţine viaţa. În solul marţian au fost detectate elementele de bază ale vieţii, carbon, hidrogen oxigen, fosfor şi sulf.
De când este pe Marte, roverul a parcurs doar un kilometru şi jumătate. Acum se îndreaptă spre un munte de care îl despart şapte kilometri şi unde va ajunge peste câteva luni. El trebuie să găsească dovezi chimice ale existenţei microorganismelor. Curiosity mai are de stat pe Marte încă un an, dar este foarte probabil ca misiunea să fie prelungită.
