• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-14 17:25:14
  • Sursa:
Angel Tilvar: Sprijinul Romaniei pentru Ucraina este „ferm si constant” Imagine

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat marți că România va susține Ucraina „ferm” şi „constant”. Declarația a fost făcută la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale UE, care a avut loc la Bruxelles, informează Agerpres.

Potrivit MApN, Tîlvăr a reconfirmat sprijinul asumat de România, inclusiv pe palierul instruirii, prezentând, în context, o informare cu privire la deschiderea Centrului european de instruire F-16 în ţara noastră. Acesta va avea ca prioritate instruirea piloţilor români, dar va fi deschis şi statelor aliate şi partenere, inclusiv Ucrainei.

„Sprijinul nostru pentru Ucraina este unul ferm şi constant. Este important să rămânem focalizaţi pe regiunea Mării Negre şi să menţinem unitatea în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei”, a transmis ministrul român.

Totodată, au fost discutate şi eforturile operaţionale ale UE în diferite teatre de pe glob, precum şi implementarea angajamentelor asumate prin Busola Strategică privind dezvoltarea Capacităţii UE de dislocare rapidă (EURDC).

În marja reuniunii, miniştrii din Uniunea Europeană au participat la un mic dejun de lucru cu secretarul general al NATO. Dezbaterile s-au concentrat asupra eforturilor celor două organizaţii pe linia rezilienţei, în special în ceea ce priveşte protecţia infrastructurii critice. Astfel, au fost evidenţiate progresele realizate în operaţionalizarea dialogului UE - NATO pe acest subiect.

„Asigurarea rezilienţei infrastructurii critice este şi un element important al cooperării UE - NATO, fiind necesară consolidarea acestui dialog”, a evidenţiat ministrul Tîlvăr.

Oficialul român a mai pledat pentru aprofundarea cooperării şi coordonării UE - NATO în sprijinul partenerilor, în special pentru Republica Moldova, stat care se confruntă cu ameninţări hibride la adresa securităţii.

Principalul subiect de discuţie al reuniunii a constat în sprijinul UE pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse. A fost abordat sprijinul pe termen lung, din perspectiva adaptării instrumentelor actuale, precum Facilitatea Europeană pentru Pace, pentru a răspunde structurat cerinţelor partenerului ucrainean şi a reafirma determinarea UE în sprijinul acestuia. precizează MApN.

În marja CAE, s-a reunit şi Comitetul Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), în formatul miniştrilor Apărării. În cadrul reuniunii, au fost aprobate noile priorităţi ale Planului de dezvoltare a capabilităţilor militare (CDP) şi bugetul pentru anul 2024.

Angel Tîlvăr a subliniat importanţa includerii lecţiilor învăţate din Ucraina în procesul de dezvoltare a capabilităţilor militare europene şi adaptarea industriei europene la noile realităţi de securitate. El a reiterat angajamentul României pentru dezvoltarea în comun cu partenerii europeni de soluţii în acest domeniu şi sprijinirea industriei naţionale de Apărare, în contextul iniţiativelor Comisiei Europene în acest sens.

Liderul italian de extremă dreapta Matteo Salvini, numărul 2 în guvernul ultraconservator, l-a calificat, din nou, vineri drept „nebun” pe preşedintele francez Emmanuel Macron, acuzându-l că a împins Europa în război cu Rusia, relatează AFP.

Economie 2025-03-07 19:58:42

„Cum ne putem proteja de inflație?” Este o întrebare care se află pe buzele multor oameni afectați de creșterea prețurilor. Pentru a ne proteja este important să luăm în considerare câteva strategii, potrivit epitești.ro.

Economie 2024-05-07 14:08:29

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat că în elaborarea noii legi a pensiilor ”s-au analizat în primul rând aspectele legate de sustenabilitate”. Ea a avansat ca surse ”o mai bună colectare, o mai bună combatere a evaziunii fiscale”.

Economie 2023-11-21 07:56:13

Profesorul de la Colegiul Sf. Sava din Capitală, acuzat de viol şi agresiune sexuală, victime fiind doi minori de 16 şi 17 ani, a fost internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce ar fi inghiţit o cantitate mare de medicamente, scrie News.ro. Poliţiştia Capitalei anchetează cazul, urmând să discute cu soţia acestuia.

Economie 2024-07-31 14:55:03

Unele state americane şi Mexicul vor trebui să îşi reducă consumul de apă în 2023 pentru a evita consecinţele „catastrofale” pentru fluviul Colorado, în condiţiile în care regiunea este afectată de un episod de secetă severă, a anunţat marţi guvernul federal.

Economie 2022-08-17 11:12:34

Eduard Hellvig, șeful SRI, și Gabriel Vlase, șeful SIE, au salarii aproape egale, dar ambii au și datorii la bănci, în urma contractării unor împrumuturi, arată declarațiile de avere ale celor doi oficiali publicate pe site-urile instituțiilor pe care le conduc.

Economie 2022-08-06 09:04:15

Un bărbat de 35 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, vineri, fiind acuzat că, timp de cinci ani, între 2014 şi 2019, a violat-o pe fiica partenerei lui de viaţă. În prezent, copilul abuzat are 14 ani. Poliţiştii au aflat despre acest caz nu de la familie, ci în urma informaţiilor primite de la reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, scrie News.ro.

Economie 2023-05-19 18:11:12

China poate că nu a trimis niciun soldat sau glonț în Rusia, dar a menținut pe linia de plutire, de una singură, „mașinăria de război” a lui Vladimir Putin, arată, într-o analiză, jurnaliștii de la The Telegraph. Rolul Beijingului în invazia de peste trei ani asupra Ucrainei a fost scos în evidență atunci când Kievul a dezvăluit că a capturat doi cetățeni chinezi care luptau alături de forțele ruse. Volodimir Zelenski a declarat că aceasta este dovada că o țară terță sprijină direct atacul Moscovei asupra țării sale, subliniază presa britanică.

Economie 2025-04-10 22:37:33