Problemele uzinei au început după privatizarea din 1999. Societatea care a preluat uzina a încercat să o redreseze financiar însă, în cele din urma, uzina a intrat în insolvenţă. Lichidatorul societăţii încearcă, acum, să vândă din halele uzinei, pentru a recupera din datorii. Numai către Administraţia Naţională a Finanţelor există datorii de peste 20 de milioane de lei.
Uzina a rămas de curând şi fără curent, aşa că oamenii, chiar dacă vor să lucreze, nu au cum, în lipsa electricităţii. Salariaţii ameninţă că vor merge la Bucureşti, la sediul firmei care deţine uzina, pentru a cere explicaţii.
