• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-26 20:40:07
  • Sursa:
Angajati ai ONU din Gaza ar fi fost implicati in atacurile Hamas din 7 octombrie. Seful agentiei se declara „ingrozit”. Reactia SUA Imagine

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat, vineri, că a deschis o anchetă în cazul mai multor angajaţi suspectaţi de implicare în atacurile din 7 octombrie din Israel comise de Hamas şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu aceşti membri ai personalului, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

„Autorităţile israeliene au furnizat UNRWA informaţii despre presupusa implicare a mai multor angajaţi ai UNRWA în atacurile oribile din Israel de la 7 octombrie”, a declarat Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA.

„Pentru a proteja capacitatea agenţiei de a furniza asistenţă umanitară, am luat decizia de a rezilia imediat contractele acestor membri ai personalului şi de a lansa o anchetă pentru a stabili adevărul fără întârziere”, a anunţat comisarul ONU.

Lazzarini nu a dezvăluit numărul angajaţilor presupus a fi implicaţi în atacuri şi nici natura presupusei lor implicări. Cu toate acestea, el a declarat că "orice angajat al UNRWA care a fost implicat în acte de terorism” va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală.

Un purtător de cuvânt al UNRWA nu a dorit să ofere mai multe detalii despre această situaţie, precizează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a acuzat UNRWA că a anunţat ştirea în timp ce atenţia lumii era concentrată pe Curtea Internaţională de Justiţie, care a ordonat Israelului să împiedice actele de genocid împotriva palestinienilor şi să facă mai mult pentru a ajuta civilii din Gaza. „În orice altă zi, acesta ar fi fost un titlu important: Israelul prezintă dovezi ale complicităţii angajaţilor ONU cu Hamas”, a scris Levy pe X.

Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, a fost informat cu privire la aceste acuzaţii, a declarat purtătorul său de cuvânt. „Secretarul general este îngrozit de această ştire”, a declarat Stéphane Dujarric.

Oficialul a adăugat că şeful ONU i-a cerut lui Lazzarini să efectueze o investigaţie pentru a se asigura că orice angajat al UNRWA despre care se dovedeşte că a participat sau a instigat la atacurile din 7 octombrie va fi concediat imediat şi va fi trimis în faţa instituţiilor de resort, pentru o eventuală urmărire penală.

„Va fi efectuată o inspecţie independentă urgentă şi cuprinzătoare a UNRWA”, a adăugat Dujarric.

UNRWA, printre ai cărei cei mai mari donatori în 2022 se numără Statele Unite, Germania şi Uniunea Europeană, a declarat în repetate rânduri că este pe punctul de a se prăbuşi capacitatea sa de a acorda asistenţă umanitară populaţiei din Gaza.

Departamentul de Stat al SUA s-a declarat extrem de tulburat de acuzaţii, despre care a spus că se referă la 12 angajaţi ai UNRWA. Departamentul a anunţat că nu va mai acorda nicio finanţare suplimentară agenţiei până când acuzaţiile nu vor fi soluţionate.

„Departamentul de Stat a suspendat temporar finanţarea suplimentară pentru UNRWA în timp ce analizăm aceste acuzaţii şi măsurile pe care le ia Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a le rezolva”, a declarat purtătorul de cuvânt Matthew Miller.

Departamentul de Stat al SUA lăudase recent activitatea UNRWA, iar administraţia lui Joe Biden a restabilit finanţarea care fusese oprită în timpul mandatului lui Donald Trump.

Ca răspuns la acuzaţiile la adresa angajaţilor UNRWA, republicanii din Senatul american au criticat decizia lui Biden de a finanţa agenţia. „De ani de zile am avertizat administraţia Biden cu privire la reluarea finanţării pentru UNRWA, care are un istoric de angajare a unor persoane legate de mişcări teroriste precum Hamas”, a declarat vineri senatorul Jim Risch, principalul republican din Comisia pentru relaţii externe a Senatului.

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că va „evalua paşii următori şi va trage învăţăminte pe baza rezultatului anchetei complete şi cuprinzătoare”.

UNRWA, înfiinţată în 1949, după primul război arabo-israelian, oferă servicii, inclusiv şcolarizare, asistenţă medicală primară şi ajutor umanitar palestinienilor din Gaza, Cisiordania, Iordania, Siria şi Liban.

Autorităţile israeliene, inclusiv premierul Benjamin Netanyahu, au acuzat agenţia că alimentează incitarea anti-israeliană, acuzaţii pe care aceasta le neagă.

UNRWA a oferit ajutor şi şi-a folosit facilităţile pentru a adăposti persoanele care fugeau de bombardamente şi de ofensiva terestră lansată de Israel în Gaza după atacurile din 7 octombrie, în care Israelul afirmă că 1.200 de persoane au fost ucise şi 240 au fost luate ostatice.

Ofensiva israeliană a devastat o mare parte din Fâşia Gaza, dens populată, şi a ucis peste 26.000 de palestinieni, potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii din teritoriul controlat de Hamas.

Un proiect al primăriei din Turburea, județul Gorj, ridică semne de întrebare în rândul localnicilor: o pistă de biciclete, de 20 kilometri lungime, care duce la un castel aflat în paragină. Autoritățile locale spun că dorința este mai veche, însă acum au decis să pună proiectul în practică. Primarul rămâne optimist și susține că va face din localitate o destinație turistică, deși oamenii din comună spun că nu e nimic de vizitat.

Economie 2025-01-21 07:00:58

Spania a înregistrat, miercuri, un total de 59 de cazuri noi de variola maimuței și urmează să ia măsuri, inclusiv comandarea de vaccinuri și antivirale printr-o achiziție realizată cu ajutorul Uniunii Europene.

Economie 2022-05-26 00:41:48

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile până duminică la prânz, pe râuri din 18 bazine hidrografice, informează Agerpres. 

Economie 2024-09-13 16:41:06

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, pune scăderea inflației, anunțată de Institutul Național de Statistică, pe seama plafonării prețurilor la energie, măsură promovată de social-democrați. Ciolacu mai spune că PSD va propune măsuri pentru creșterea producției agricole românești și stoparea speculei, astfel încât inflația să revină la o singură cifră.

Economie 2023-02-14 13:24:11

Tyson Fury a dezvăluit că soţia sa, Paris, a suferit un avort spontan în şase luni de sarcină şi că a aflat adevărul abia cu o seară înainte de a pierde meciul de unificare pentru titlul mondial la categoria grea împotriva lui Oleksandr Usyk, în mai, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Economie 2024-10-24 14:02:01

Mai mult de jumătate dintre români (56,4%) cred că dacă România ar fi adoptat monarhia imediat după 1989, lucrurile ar fi fost altfel în cei 34 de ani care au urmat. Un procent similar (54,7%) ar vota, însă, împotriva monarhiei şi pentru menţinerea republicii, în cazul unui referendum, cu 13,7% mai mulţi decât în urmă cu 10 ani, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Aproape jumătate dintre cei chestionaţi (48,5%) au o părere bună şi foarte bună despre Casa Regală a României.

Economie 2023-12-11 10:12:22

O tânără care a așteptat mai bine de un an să fie primită de un medic de familie a aflat că era bolnavă de cancer și a murit la doar câteva săptămâni după diagnosticare, spune familia ei.

Economie 2022-07-07 20:15:37

O însoțitoare de bord din Irlanda a fost acuzată de „tentativă de sinucidere” de un tribunal din Dubai, în timp ce mai mulți politicieni și activiști cer să fie eliberată, scrie The Guardian. Tori Towey, care lucrează în Emiratele Arabe Unite (EAU), ar fi fost atacată și a rămas cu vânătăi severe și alte răni într-un incident violent.

Economie 2024-07-11 10:50:34