Conducerea Hidroelectrica spune că stația este deținută și folosită de primăria comunei Peștișani. Primarul localității neagă însă acest lucru și, mai mult, afirmă că stația nu a fost niciodată funcțională.
Femeia a semnalat neregulile superiorilor ei, apoi a intrat în concediu medical. După ce a revenit la serviciu, i s-a cerut să semneze inventarul.
Simona Nemțoiu a făcut o sesizare către administratorul judiciar al Hidroelectrica. Acesta a trimis la Târgu Jiu corpul de control, care a constatat că femeia avea dreptate.
Administratorul judiciar afirmă că Simona Nemțoiu a refuzat un alt post în companie.
Până acum, cert este un singur lucru: o mare companie de stat nu are nevoie de serviciile unui angajat ale cărui competențe sunt premiate și recunoscute oficial, inclusiv de către instituții ale statului.
