• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-21 20:29:08
  • Sursa:
Andrzej Duda se intalneste sambata cu Trump. Inainte de zborul in SUA, presedintele polonez a vorbit cu Zelenski si i-a dat un sfat Imagine

Preşedintele polonez Andrzej Duda va zbura, sâmbătă, la Washington pentru a se întâlni cu preşedintele american Donald Trump, au anunţat mai multe surse media poloneze, relatează The Guardian. 

Agenţia de presă de stat, PAP, a informat citând surse diplomatice că cei doi se vor întâlni sâmbătă la Casa Albă sau la Conferinţa de acţiune politică conservatoare (CPAC) de lângă Washington.

Conform informaţiilor furnizate de PAP, citate de News.ro, întâlnirea este planificată pentru ora locală 13:30 (20:30 în România). Iniţial, s-a spus că întâlnirea va avea loc la Casa Albă, dar şi televiziunea TVN transmite că este posibil ca aceasta să aibă loc în timpul conferinţei CPAC, unde Trump urmează să ia cuvântul.

Dacă se confirmă informaţia, Duda ar fi primul lider european primit de Trump de când a revenit la Casa Albă, înaintea preşedintelui francez Emmanuel Macron, aşteptat luni, şi a prim-ministrului britanic Keir Starmer, aşteptat joi.

Aflat la final de mandat (alegerile prezidenţiale din Polonia vor avea loc în mai, la fel ca în România - n.r.), preşedintele Poloniei, care nu mai poate candida, a declarat marţi că oficialii americani l-au asigurat că Washingtonul nu intenţionează să reducă numărul trupelor în Europa de Est, în cadrul unei declaraţii date reporterilor după întâlnirea cu trimisul lui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg.

Vechile certitudini privind rolul Washingtonului în asigurarea securităţii europene au fost răsturnate în ultima săptămână, iar secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat într-o conferinţă de presă în Polonia că aliaţii NATO nu pot presupune că SUA vor fi prezente în Europa pentru totdeauna.

Cu toate acestea, după întâlnirile cu Kellogg de marţi şi cu Hegseth de vinerea trecută, preşedintele Andrzej Duda a încercat să îi liniştească pe polonezi cu privire la planurile Washingtonului. „Am fost asiguraţi că nu există absolut nicio intenţie americană de a reduce activitatea aici, în partea noastră de Europă, în special în ceea ce priveşte securitatea, reducerea numărului de soldaţi americani”, a declarat el reporterilor.

Din Polonia, Kellogg s-a deplasat în Ucraina, unde s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev.

Chiar înainte de a apărea informaţia că Andrzej Duda este aşteptat sâmbătă la Washington, preşedintele polonez a anunţat vineri că a vorbit la telefon cu preşedintele Volodimir Zelenski şi l-a îndemnat să menţină o cooperare „calmă şi constructivă” cu Donald Trump, după criticile preşedintelui american la adresa liderului ucrainean din această săptămână. „I-am sugerat preşedintelui Zelenskiy să rămână angajat în cursul cooperării calme şi constructive cu Donald Trump”, a scris Duda pe platforma X. „Nu am nicio îndoială că preşedintele Trump este ghidat de un profund sentiment de responsabilitate pentru stabilitatea şi pacea globală”, a adăugat şeful statului polonez.

Duda a fost unul dintre partenerii internaţionali preferaţi ai lui Trump în timpul preşedinţiei sale din 2017-2021 şi cei doi s-au descris ca fiind prieteni, notează CNN.

Trump a spus miercuri că Zelenski este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea cu Rusia, altfel riscând să îşi piardă ţara. La rândul său, Zelenski a spus că Trump este prins „într-o bulă de dezinformare” rusească. Disputa între cei doi lideri i-a alarmat oficialii europeni. Ulterior, Zelenski şi-a atenuat declaraţiile şi a spus că are încredere în pragmatismul american. El a conformat vineri că a discutat cu Duda despre dialogul cu echipa americană condusă de emisarul pentru Ucraina Keith Kellogg. „Este important ca Statele Unite să fie alături de noi. O pace puternică şi durabilă poate fi obţinută doar prin unitate”, a postat Zelenski pe X.

Precizare: Textul a fost actualizat prin eliminarea numelor sălilor de jocuri și ale persoanelor implicate în dosar, la solicitarea acestora. 

Economie 2022-11-24 17:42:15

Poliţiştii de frontieră polonezi au anunţat vineri destructurarea unei reţele criminale implicate în falsificarea şi distribuirea pe scară largă de acte de identitate europene.

Economie 2025-02-21 14:10:52

Serviciile de informații spaniole „nu au nicio îndoială” că mâna lungă a Kremlinului se află în spatele asasinării lui Maxim Kuzminov, pilotul rus care a dezertat în august 2023 și a trecut în Ucraina cu elicopterul său de luptă Mi8 și care se stabilise în Spania, scrie cotidianul El Pais. Kuzminov ar fi fost dat de gol de un telefon pe care l-a dat fostei sale iubite rămase în Rusia.

Economie 2024-02-22 16:44:09

Cinci persoane au fost rănite într-o explozie care a avut loc săptămâna trecută în provincia Gangwon din Coreea de Sud, în urma unei scurgeri de gaz la o stație GPL. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu momentul exploziei, surprins de camerele de supraveghere.

Economie 2024-01-08 11:35:10

Rata de promovare în sesiunea iunie - iulie 2024 a Bacalaureatului 2024 a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, cu 1,8%, de la 76,4% la 78,2%, potrivit rezultatelor finale publicate de Ministerul Educației. Comparativ cu procentele din sesiunile iunie - iulie din ultimii doi ani (75% - 2023 şi 75,2% - 2022), este o creștere de 3%, anunţă Ministerul Educaţiei.

Economie 2024-07-12 14:40:19

Revista People l-a desemnat pe actorul Patrick Dempsey, celebru pentru rolul său din serialul „Grey’s Anatomy”, drept cel mai sexy bărbat în viață în 2023.

Economie 2023-11-08 11:39:18

Potrivit Forumului Economic Mondial (WEF), imaginea egalității de gen la nivel mondial este mixtă. Vestea bună este că lucrurile par să se miște în direcția corectă, conform celui mai recent raport al WEF, Global Gender Gap, dar treptat. BBC a vorbit cu câteva femei din țările cotate cel mai bine la acest capitol, pentru a vedea cum funcționează egalitatea de gen pentru ele, în țările unde locuiesc.

Economie 2023-10-02 08:00:40

Autoritățile norvegiene au anunțat luni că bărbatul de 26 de ani, fost mercenar în gruparea Wagner a fost arestat fără a oferi însă mai multe detalii, potrivit AFP, citată de Agerpres. Andrei Medvedev a trecut granița în Norvegia în urmă cu 10 zile, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie și a cerut azil în ţara scandinavă.

Economie 2023-01-23 14:39:07