• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-03 15:35:45
  • Sursa:
Andrew Baker denunta discursul lui Calin Georgescu printr-o scrisoare trimisa presedintelui Klaus Iohannis. Ce scrie in document Imagine

Andrew Baker, directorul Comitetului Evreiesc American și reprezentantul președintelui Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a trimis o scrisoare către președintele Klaus Iohannis și ministrul de Externe, Luminița Odobescu, în care își arată îngrijorarea față de cantidatul ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, Călin Georgescu, relatează G4media.

El le-a transmis celor doi oficiali români că discursul lui Călin Georgescu „alimentează flăcările antisemitismului, promovează revizionismul Holocaustului și sfidează scopul esențial al NATO”.

„În urmă cu zeci de ani, când eu și alții am solicitat intrarea României în NATO, criticii ne-au cerut să demonstrăm că țara noastră are ce căuta atât în alianța militară occidentală, cât și în comunitatea de valori reprezentată de NATO. Odată cu trecerea timpului, am văzut că acest lucru s-a dovedit a fi adevărat. Dar acum toate acestea sunt puse sub semnul întrebării.”, se arată în alt fragment al scrisorii, potrivit sursei citate.

În plus, Baker îndeamnă românii, ca, în turul doi al alegerilor prezidențiale, pe 8 decembrie, să fie conștienți și să acționeze responsabil, deoarece rezultatul primului tur a adus victoria unui candidat „care reprezintă o anatemă pentru tot ceea ce am lucrat împreună” și care „nu poate fi un indicator al României de astăzi”:

„Recunosc că decizia finală cu privire la aptitudinea unei astfel de persoane pentru această înaltă funcție va fi luată de alegătorii români în turul final al alegerilor. Sper din tot sufletul ca aceștia să recunoască miza și să acționeze cu grijă și responsabilitate. Tot ceea ce pot face cu această scrisoare este să vă transmit îngrijorările mele dumneavoastră și celorlalți care o pot auzi”, a scris Baker în scrisoarea citată.

Călin Georgescu a susținut în mod constant Mișcarea Legionară și a elogiat figuri controversate, precum Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. În 2020, el a declarat că „Mișcarea Legionară a fost cea mai puternică expresie de voință și sănătate venită din poporul român.”.

Trei veterani militari în retragere au depus miercuri mărturie în cadrul unei audieri a Camerei Reprezentanților cu privire la fenomenele anormale neidentificate - cunoscute sub numele de OZN-uri - avertizând că aceste apariții reprezintă o problemă de securitate națională și că guvernul a fost prea secretos în privința lor, potrivit CNN.

Economie 2023-07-26 20:49:43

Un focar de gripă aviară a ucis 220 de exemplare de flamingo în nord-vestul Argentinei. Păsările sunt din specia flamingo puna (sau flamingo lui James), care trăiește la altitudini mari, transmite BBC.

Economie 2023-11-27 22:08:27

Preşedinţia Ucrainei a criticat luni Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), acuzându-l că este "un promotor al războiului", pentru că examinează posibilitatea de a autoriza participarea atleţilor ruşi sub stindard neutru la Jocurile Olimpice din 2024, informează Agerpres.

Economie 2023-01-30 12:53:04

Nicușor Dan a declarat, joi seară la Digi 24, privind discuțiile între Donald Trump și Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina, că „interesul României e să nu aibă Rusia vecină, pentru că l-am avut în decursul istoriei, de mai multe ori, am avut-o ca vecin sau așa și n-a fost bine niciodată”. Candidatul independent la prezidențiale a adăugat că nu liderul de la Casa Albă și de la Kremlin nu pot trece peste dorința poporului ucrainean, iar o înțelegere trebuie să fie acceptată de Ucraina.

Economie 2025-02-13 22:00:36

Ofensiva Ucrainei în zona Kursk a fost respinsă în câteva localități, susține un comunicat al Kremlinului, citat de AFP și preluat de News.ro. Nu putem vorbi însă de o respringere a întregii pătrunderi, ci doar de una limitată, în câteva localități. În același timp, autoritățile ruse au început evacuarea populației din regiunea Belgorod, vecină cu regiunea Kursk, unde de asemenea au ajuns soldații Kievului.

Economie 2024-08-12 09:23:01

Naționala de fotbal a României întâlnește marți Elveția, pe Arena Naţională, în campania pentru Euro 2024. Naţionala, calificată la turneul final, a obţinut săptămâna trecută calificarea la Campionatul European din 2024, dar întâlnirea cu Elveţia în ultima etapă a grupei I a preliminariilor va stabili primul loc în grupă.

Economie 2023-11-21 13:06:51

Preşedintele SUA Donald Trump a ordonat joi declasificarea dosarului guvernului american privind asasinarea preşedintelui John F. Kennedy în 1963, informează Agerpres.

Economie 2025-01-24 00:01:17

„O lovitură directă în inima democrației mondiale”, este mesajul pe care l-a transmis Călin Georgescu, după ce Biroul Electoral Central a decis să-i respingă candidatura la prezidențiale.

Economie 2025-03-10 00:44:26