Andrei Plăcintă a fost acuzat că în anul 2010 şi-ar fi bătut prietena şi a trecut cu maşina peste un bărbat.
”Azi, 5 noiembrie, Andrei Plăcintă, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, s-a predat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea executării pedepsei. (...) Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Timiş, urmând a fi transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei”, a anunțat la scurtă vreme Poliția timișeană.
Fiul fostului senator PDL se află în arestul IPJ Timiş şi poate primi vizite abia în cursul zilei de joi. În zilele următoare va fi transferat la Penitenciarul din Timişoara.redactor: Maria Rohnean editor web: Călin Țenche
