ACTUALIZARE 13.15 - În urma verificărilor făcute de anchetatori, aceștia au stabilit că există suspiciuni de omor.
„La data de 04 aprilie a.c., a fost reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 22 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, cercetările fiind continuate în competenţă exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. Astăzi, 05 aprilie a.c., în urma întregirii materialului probator, bărbatul de 22 de ani a fost prezentat Tribunalului Ilfov, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Ilfov.
Știrea inițială - Autoritățile au fost sesizate în jurul orei 11:00 printr-un apel la 112.
„Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Chitila au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în comuna Chiajna, o persoană s-ar fi aruncat de la etajul cinci al unui bloc. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde a fost găsit inconştient un bărbat de 49 de ani, care a suferit mai multe leziuni la nivelul corpului”, a transmis, sâmbătă, IPJ Ilfov.
Echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat decesul bărbatului.
„Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, iar în urma activităţilor investigativ-operative, ar fi rezultat indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a mai transmis sursa citată.
Cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
