„În acest moment, s-a stabilit că şoferul vehiculului de deszăpezire se afla sub influenţa alcoolului. Este posibil ca investigaţia să ia în considerare suspendarea controlorilor de trafic aerian pe durata anchetei”, a spus Tatiana Morozova, purtător de cuvânt al echipei de investigaţie.
Vestea tragediei a căzut ca un trăznet printre angajaţii companiei franceze Total, iar ministrul francez al Economiei a dat asigurări că gigantul petrolier Total va merge mai departe.
Avionul în care se afla magnatul francez Christophe de Margerie s-a ciocnit cu vehiculul de deszăpezire chiar înainte de decolare spre Paris. Omul de afaceri avusese o întâlnire cu premierul rus Dmitri Medvedev. El a murit pe loc alături de cei trei membri ai echipajului, toţi francezi. Părţi ale avionului s-au împrăştiat pe o rază de 200 de metri, iar motorul aeronavei a fost găsit la 50 de metri de locul accidentului. Preşedintele Vladimir Putin a transmis condoleanţe preşedintelui francez Francois Hollande şi familiilor celor decedaţi.
