• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-10 22:17:26
  • Sursa:
Ancheta in Bucuresti, dupa ce doi copii ar fi fost agresati sexual de catre un educator intr-o gradinita din Sectorul 1 Imagine

Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în unitate, cât şi în curtea acesteia.

Surse judiciare au declarat, luni seară, pentru News.ro, că directorarea unei unităţi de învăţămând din Sectorul 1, de pe strada Coralilor, a anunţat Poliţia Capitalei că un copil i-a povestit că el şi un coleg au fost agresaţi sexual de către educatorul de la clasă.

”Din declaraţiile minorului a rezultat faptul că educatorul, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-ar fi agresat sexual pe cei doi minori, în vârstă de 5 ani, atingându-i în zonele intime. Totodată, unul dintre aceştia a precizat că a fost dus în grădina şcolii şi abuzat sexual, fiindu-i introdus un deget în anus”, au transmis sursele citate.

Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat, cei implicaţi urmând a fi audiaţi.

Atacurile aeriene ale Turciei în nord-estul Siriei, lovit de secetă din cauza schimbărilor climatice, au întrerupt accesul la electricitate și apă pentru mai mult de un milion de oameni. Experții spun că ar putea fi o încălcare a dreptului internațional, scrie BBC.

Economie 2024-11-19 10:47:47

Armata ucraineană duce lupte intense în regiunea Doneţk, acolo unde trupele ruseşti atacă necontenit cu scopul de a cuceri noi localităţi şi de a-şi extinde controlul pe zona de Est a Ucrainei, relatează trimisul special al Agerpres, Cristian Lupaşcu. La Lîman, Bahmut, Toreţk, Avdiivka sau Novopavlivka, militarii ucraineni opun o rezistenţă uriaşă inamicului rus.

Economie 2023-01-30 20:18:11

Accident grav pe A1: Trei persoane au murit, iar alte patru sunt rănite, în urma unui accidenti produs vineri pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 74, în zona localităţii Petreşti din judeţul Dâmboviţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

Economie 2024-07-12 15:16:02

Premiul cel mare de la Loto 6 din 49 a fost câștigat la extragerea de duminică, a anunțat Loteria Română. Este vorba de cel mai mare premiu din istoria acestui joc, în valoare de 50.096.011,76 lei (10,10 milioane de euro).

Economie 2023-06-25 22:10:31

Ministrul britanic de externe, David Cameron, a transmis pe o rețea socială că SUA și Regatul Unit au desfășurat a treia rundă de acțiuni comune în Marea Roșie, ca răspuns la atacurile Houthi asupra transportului maritim internaţional. Atacurile rebelilor din Yemen "trebuie să înceteze", „am dat avertismente repetate”, spune Cameron.

Economie 2024-02-04 17:15:44

Premierul Nicolae Ciucă a salutat vineri decizia Comisiei Europene de a pune la dispoziția României o schemă de ajutor de patru miliarde de euro pentru firmele a căror activitate este afectată de războiul din Ucraina. El anunță că antreprenorii se pot înscrie de săptămâna viitoare pe platforma www.imminvest.ro pentru a accesa fondurile.

Economie 2022-09-09 16:08:46

Parchetul General a anunţat marţi că a clasat dosarul deschis de Adina Florea, fost procuror la Secţia Specială, pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Este vorba de dosarul în care Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare de Secţia specială în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa, scrie Agerpres.

Economie 2023-05-02 12:34:51

Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump, a făcut joi un gest cu mâna similar cu un salut nazist, la Conferinţa de Acţiune Politică Conservatoare (CPC), relatează The Independent. Un astfel de gest l-a făcut chiar mai pronunțat Elon Musk, șeful Tesla și aliatul din administrația Trump care se ocupă de departamentul pentru eficientizarea sistemului federal din SUA.

Economie 2025-02-21 17:17:20