• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-19 11:59:14
  • Sursa:
„Ancheta” a separatistilor prorusi la teatrul din Mariupol: „Detonat din interior” de ucraineni, au fost gasite „doar 14 cadavre” Imagine

Oficialii din autoproclamata Republică Populară Donețk susțin că teatrul din Mariupol a fost detonat din interior de ucraineni și că numărul morților a fost de 14, și nu sutele revendicate de Kiev. O amplă anchetă Amnesty Internațional, publicată în luna iunie, a concluzionat că rușii au aruncat două bombe de 500 de kilograme peste teatrul marcat ca adăpost civil.

Teatrul, bombardat în martie de ruși, adăpostea sute de ucraineni. Atacul a atras atenția în special pentru că teatrul din Mariupol fusese marcat în afara cu дети, adică „copii”, pentru a arăta că era folosit ca adăpost civil.

Alexei Kutsurubenko, șeful departamentului de investigații al parchetului general al RPD, a declarat pentru RIA că „În timpul anchetei, doar 14 cadavre au fost găsite în incinta teatrului. Nu au fost găsite alte cadavre”, potrivit The Guardian.

„Anchetatorii au ajuns la concluzia că clădirea a fost aruncată în aer din interior de un dispozitiv exploziv fără obuz”, a mai spus acesta.  Potrivit lui Kutsurubenko, în timpul analizei molozului, anchetatorii nu au găsit „un singur element dăunător, nici o singură piesă sau element al unei bombe aeriene sau orice altă muniție”.

O amplă investigație a Amnesty International a documentat modul în care armata rusă a vizat în mod intenționat teatrul, deși știa că sute de civili se adăposteau acolo în 16 martie.

„După luni de investigații riguroase, analize ale imaginilor din satelit și interviuri cu zeci de martori, am ajuns la concluzia că atacul a fost o crimă de război clară comisă de forțele ruse”, a declarat Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty International.

Concluzia este că atacul a fost cu siguranță efectuat de avioane de luptă rusești, care au aruncat două bombe de 500 de kilograme care au căzut aproape una de cealaltă și care au explodat simultan. Până la 600 de persoane ar fi fost ucise în bombardament, potrivit unei investigații AP.

Lidera Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, a declarat, în exclusivitate pentru Digi 24, că procurorii trebuie să ofere informații în legătură cu dosarul în care este implicat Călin Georgescu și acuzațiile care i se aduc, căci lipsa de comunicare „pune paie pe foc”. 

Economie 2025-02-27 13:03:29

Vicepremierul şi ministrul de externe italian Antonio Tajani a afirmat luni despre noul proiect al lui Elon Musk MEGA (Make Europe Great Again) că „nu este şi Europa" sa, relatează ANSA , potrivit Agerpres.„Nu este Europa mea, eu cred într-o Europă federală, populară, care are un suflet iudeo-creştin, cred în federalism, sunt un suveranist european şi totodată sunt şi un patriot italian, evident, dar fiecare are propriile idei, iar acelea nu sunt ale mele", a declarat Tajani presei în marja unui eveniment desfăşurat la biroul Parlamentului European de la Roma.Întrebat dacă ideea lui Musk este periculoasă, Tajani a replicat că „într-o democraţie nimic nu este periculos".„Eu cred că sunt idei care trebuie discutate. Eu le apăr pe ale mele şi am spus care sunt acestea", a mai declarat ministrul de externe italian.

Economie 2025-02-03 17:19:25

Ministerul de Externe a anunțat că 4 români sunt printre victimele accidentului de autocar petrecut în Veneția, în care au murit 21 de persoane. Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE, a precizat că cei 4 români au murit.

Economie 2023-10-05 11:32:26

Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel, o critică pe colega sa de partid, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, pe motiv că nu reuşeşte să construiască o majoritate în Consiliul Local prin care să-şi pună în aplicare proiectele. „Tu eşti votat să faci treabă, nu să fii în permanenţă primar în opoziţie. Nu mă îndoiesc nicio secundă de bunele ei intenţii, dar felul ăsta de victimizare şi de a fi în opoziţie nu mi se pare în regulă”, a spus Elena Lasconi la Prima TV. Ea a mai dezvăluit că a votat „Da” la referendumul pentru familie și că, pentru ea, „familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”.

Economie 2023-11-04 22:03:25

Autoritățile britanice au distrus două rețele de spălare de bani conduse din Rusia care desfășurau operațiuni cu miliarde de dolari și erau folosite de oligarhi, grupări de crimă organizată, infractori cibernetici și traficanți de droguri din peste 30 de țări, a anunțat National Crime Agency (NCA) din Marea Britanie.

Economie 2024-12-07 07:00:39

Intervenție specială pentru o asistentă din Galați. În a doua ei săptămână pe Ambulanță a ajutat la nașterea unei fetițe, scriu jurnaliștii de la Viața liberă. Apelul la 112 a venit când femeia gravidă era deja în travaliu, astfel că în momentul în care echipajul medical a ajuns la caz, bebelușul era deja pe drum.

Economie 2023-10-12 18:43:32

Un val de ger va continua să afecteze Mongolia în următoarele zile, a anunţat marţi agenţia de monitorizare a vremii din această ţară, transmite Xinhua, citată de Agerpres.

Economie 2023-12-19 15:36:25

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, vineri, că va încerca să faciliteze ratificarea în parlamentul de la Ankara a aderării Suediei la NATO, transmite Reuters, care citează ştiri ale televiziunii Haberturk şi ale altor organizaţii de media din Turcia.

Economie 2023-11-04 16:02:45