La Universitatea Grigore T. Popa sunt înscriși 7.000 de studenţi, cu o mie mai mult decât anul trecut, iar aproape jumătate dintre ei sunt străini.
„La seriile în limba engleză şi franceză pentru studenţi din alte ţări am avut o concurenţă de 4-5 studenţi pe un loc. Universitatea îşi începe acest an cu optimism, un optimism care este susţinut, pe de o parte, de starea financiară,” a declarat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi.
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi este una dintre cele mai profitabile instituții de învățământ din România. Anul trecut, veniturile proprii au depăşit 12 milioane de euro. Numai de la studentii straini, institutia de invatamant ieseana incaseaza anual taxe între 3.500 şi 5.000 de euro pe an, însumând un total de peste 10 milioane de euro.
Ceremonia de deschidere a anului academic s-a încheiat cu un foc de artificii.
