Caracalenii nu sunt speriaţi de posibilitatea de avea colegi de salon militari americani, deşi sunt sceptici. Recunosc şi că mai greu va fi cu limba, dar se vor înţelege ei şi prin semne. Iar mâncarea o vor imparti frăţeşte.
Conducerea spitalului susţine că nu va face diferenţă între pacienţii americani şi cei din judeţul Olt, dar că militarii probabil se aşteaptă ca aici să găsească alte condiţii de spitalizare.
Pentru modernizarea saloanelor ar fi fost necesare 3 milioane de lei, din care jumătate urmau să vină de la autorităţile locale din Caracal. Banii însă nu mai există după ce primăria a fost executată silit de un debitor.
Spitalul din Caracal are 600 de angajaţi şi deserveşte nu mai puţin de 70.000 de locuitori atât din Caracal, cât şi din zonele limitrofe.
