• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-18 14:11:13
  • Sursa:
Ambasadorul Rusiei la Bucuresti, ironic dupa ce a fost convocat la MAE: Cel mai vag demers pe care l-am intalnit Imagine

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a comentat ironic, într-o declaraţie acordată TASS, convocarea sa la Ministerul Afacerilor Externe, afirmând că subiectul conversaţiei nu a fost clar definit şi că a fost cel mai vag demers pe care l-a întâlnit în timpul şederii sale în România. Ştirea TASS a fost apoi publicată pe pagina de Facebook a ambasadei.

„Într-o formă impersonală şi vagă” ni s-a prezentat afirmaţia că, potrivit reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe, comunicarea ambasadei a fost prea creativă, emoţională şi greşită, a declarat Kuzmin într-un interviu acordat unui corespondent TASS, potrivit News.ro.

„Întrucât subiectul conversaţiei nu a fost clar definit, am putut doar ghici că discursul se referă la reacţia noastră la acţiunile europarlamentarilor români şi ale părţii române în general în timpul pregătirii şi adoptării recentei rezoluţii aParlamentului European privind returnarea aurului românesc însuşit ilegal de Rusia în urmă cu mai bine de 100 de ani”, a afirmat diplomatul rus.

„Acesta a fost cel mai vag demers pe care l-am întâlnit în timpul şederii mele în România”, a remarcat Kuzmin.

„La rândul meu, am spus că, dacă se dovedeşte că unele dintre faptele pe care le-am citat nu corespund realităţii, atunci suntem gata să publicăm o erată”, a continuat diplomatul.

„În conformitate cu litera şi spiritul Convenţiei de la Viena, o misiune diplomatică într-o ţară străină trebuie să comunice poziţia oficială a guvernului său statului de acreditare, conducerii şi opiniei publice”, a subliniat Valeri Kuzmin, conform TASS.

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost convocat duminică dimineaţă la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), fiindu-i transmisă nemulţumirea profundă a părţii române cu privire la ”maniera deformată, trunchiată şi neconformă” în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federaţiei Ruse, teme importante, ”cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric”. Kuzmin a fost convocat după ce pe pagina de Facebook Ambasadei Rusiei au fost postate afirmaţii dure ale purtătoarei de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova ca reacţie la rezoluţia Parlamentului European privind restituirea Tezaurului României sechestrat de Rusia. De asemenea, duminică dimineaţă a fost postat şi un comunicat după ce un rucsac a fost abandonat în faţa sediului ambasadei: ”Acest incident e o încercare deliberată a duşmanilor Rusiei de a provoca panică şi de a împiedica votul din Bucureşti al cetăţenilor ruşi la alegerile prezidenţiale”, a susţinut reprezentanţa diplomatică în postarea de pe pagina sa de Facebook.

 

O investigație realizată de BBC, care a durat un an, a dezvăluit o rețea internațională de persoane care se filmează în timp ce torturează maimuțe de plăcere și distribuie apoi videoclipurile pe internet, ce se extinde din Indonezia până în Statele Unite.

Economie 2023-06-21 08:00:46

Trei persoane au fost înjunghiate în urma unei altercații în Medgidia, județul Constanța, și au ajuns la spital. Una dintre victime este în stare gravă, după ce medicii au găsit-o în stare de inconștiență. Agresorul a prins la scurt timp după incident, iar acum este în custodia polițiștilor.

Economie 2025-02-07 08:55:30

Încă un schelet uman a fost găsit în Lacul Mead, cel mai mare rezervor de apă dulce din SUA, al cărui nivel a scăzut la niveluri istorice din cauza secetei, potrivit NBC.

Economie 2022-08-18 14:54:45

Oficialii europeni au fost informaţi că preşedintele Donald Trump doreşte să lege acordul propus Kievului în domeniul mineralelor de condiţia ca Ucraina să se angajeze într-o încetare rapidă a focului cu Rusia, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune citate de Bloomberg.

Economie 2025-03-07 10:14:42

Ursula von der Leyen susține astăzi cel de-al treilea discurs al său privind starea Uniunii. Acesta va fi urmat de o dezbatere, în plen, cu membrii Parlamentului European.

Economie 2022-09-14 13:57:34

Bărbaţii au revenit la cursuri luni în universităţile afgane redeschise după lunga vacanţă de iarnă, spre deosebire de femei, cărora regimul taliban nu le dă voie să studieze, informează AFP.

Economie 2023-03-06 18:04:10

Statele Unite au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea de a „forţa” guvernul israelian să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-06 23:48:59

Călin Georgescu a anunțat că se retrage din viața politică și alege să își păstreze „o poziție neutră și echidistantă, fără apartenențe politice”. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a adăugat că alege să fie de acum înainte „un observator pasiv al vieții publice și sociale” și dorește să își concentreze atenția și energia asupra familiei.

Economie 2025-05-27 12:24:44