• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-20 09:33:59
  • Sursa:
Ambasadoarea SUA la Bucuresti, Kathleen Kavalec, se retrage. Michael Dickerson va ocupa functia de Charge d'affaires ad interim Imagine

Ambasada SUA la București a anunțat că șefa misiunii diplomatice, Kathleen Kavalec, se va retrage din serviciu. Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA declarase la începutul lunii mai că ambasadoarea a ales să se pensioneze.

„Ne exprimăm recunoştinţa faţă de Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, care se retrage după o carieră distinsă în serviciul diplomatic al Statelor Unite. Ambasadorul Kathleen Kavalec şi-a îndeplinit misiunea cu devotament, consolidând parteneriatul dintre Statele Unite și România. Îi mulţumim pentru leadership şi pentru angajamentul faţă de valorile democratice comune”, a anunțat Ambasada SUA la Bucureţti, într-o postare pe pagina de Facebook.

Adjunctul şefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcţia de Chargé d'affaires ad interim în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti. „Datorită cunoştinţelor sale aprofundate despre România şi priorităţile noastre bilaterale, diplomatul de carieră Michael Dickerson va continua să promoveze relaţiile noastre strânse şi durabile”, precizează reprezentanţa diplomatică.

Michael Dickerson s-a alăturat Departamentului de Stat în 2002. Cel mai recent a fost adjunctul şefului misiunii din Baku, Azerbaidjan. Printre alte misiuni ale sale se numără Tbilisi, unde a facilitat prima vizită a unui preşedinte american în Caucaz, precum şi Vilnius, Budapesta, Azerbaidjan (de două ori) şi Moscova. A prezidat Grupul de lucru pentru transfer tehnologic în timp ce lucra în cadrul Biroului de reducere a ameninţării reprezentate de armele convenţionale al Departamentului de Stat din Washington, D.C, potrivit News.ro.

Dickerson are o diplomă de licenţă în inginerie de la Universitatea Virginia Tech şi un masterat în securitate naţională de la Colegiul Naval de Război. El a activat în Corpul Păcii în Guineea în perioada 1997-1999. Este însoţit în România de către soţia sa şi cele două fiice.

 Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA a declarat la începutul lunii mai, că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec a ales să se pensioneze şi va pleca în calitate de ambasador din România. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a explicat Trainor.

Întrebat în legătură cu posibilitatea retragerii ambasadoarei Kavalec, James Trainor a răspuns: „Nu, nu a fost retrasă, nu este rechemată”. El a precizat că Kathleen Kavalec ”a ajuns la vârsta pensionării şi a ales să se pensioneze şi a anunţat că se va pensiona”.

„Va pleca în calitate de ambasador din România, dar nu are nicio legătură cu politica”, a conchis oficialul american, aflat la Bucureşti cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

 Kathleen Kavalec a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România pe 20 decembrie 2022. Anterior, în perioada 2019-2022, a condus Misiunea OSCE în Bosnia şi Herţegovina. Înainte, a ocupat funcţia de Adjunct al Asistentului Secretarului de Stat în cadrul Biroului pentru Europa şi Eurasia (EUR) al Departamentului de Stat.

Diplomat de carieră, Kavalec a deţinut o varietate de funcţii diplomatice, inclusiv Director pentru Rusia, Delegat permanent adjunct şi Adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice a SUA la UNESCO, în Paris, Coordonator adjunct pentru asistenţă SUA pentru Europa, Eurasia şi Asia Centrală şi Director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare. Printre ţările în care şi-a desfăşurat activitatea se numără Ucraina, unde a avut funcţia de consilier politic, Rusia, cu două mandate în domeniul politic, precum şi misiuni în România şi Brazilia. În România a ocupat funcţia de ataşat cultural, în perioada 2005-2008. 

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 s-a produs în Turcia, în provicia Hatay, care a fost deja devastată de seria de seisme majore din 6 februarie şi a fost simţit şi în Siria, Egipt şi Liban. La scurt timp a urmat o replică de 5,8. Potrivit autorităților, șase persoane au murit şi peste 300 au fost rănite. Mai multe clădiri s-au prăbuşit.

Economie 2023-02-21 10:49:51

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a spus până acum dacă va candida din nou la alegerile prezidenţiale programate pentru 2024, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Agerpres.

Economie 2023-02-28 08:29:27

Justiţia argentiniană a autorizat marţi transferarea rămăşiţelor lui Diego Armando Maradona la un mausoleu din Buenos Aires, care se va construi în districtul Puerto Madero cu intenţia de a-i aduce un omagiu legendarului fotbalist, scrie Agerpres.

Economie 2024-10-02 12:49:41

Ungaria nu a aprobat alocarea unui noi tranșe de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro, din Fondul European pentru Pace (EPF), a declarat marți un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, potrivit Reuters.

Economie 2023-05-17 10:13:39

Randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni guvernamentale franceze cu maturitatea la 10 ani sunt similare cu cele pentru obligaţiunile greceşti, pentru prima dată în istorie, ceea ce pune a doua mare economie din zona euro la egalitate cu o ţară care odată a fost în centrul crizei europene a datoriilor suverane, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Economie 2024-11-28 12:12:42

Consilierii judeţeni din Vrancea au decis, luni, în unanimitate, ca vicepreşedintele Ionel Cel-Mare să preia atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, după decesul neaşteptat al lui Cătălin Toma.

Economie 2024-02-26 15:09:41

Trupa Pink Floyd a anunţat că va dona 500.000 de lire sterline (peste 600.000 de dolari) organizaţiilor caritabile din Ucraina, suma reprezentând încasările pentru piesa "Hey Hey Rise Up" lansată în primăvară şi inspirată de războiul din Ucraina.

Economie 2022-12-24 22:33:09

Expertul în educație Marian Staș a vorbit, luni, la Interviurile Digi24.ro despre cele mai mari probleme ale școlii românești. Staș consideră că „80% din ce se întâmplă în școala românească este de o mediocritate strigătoare la cer” din cauza unor factori care concură. 

Economie 2024-09-09 18:30:05