• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-27 10:10:10
  • Sursa:
Amazon a intrat in clubul select al companiilor care au depasit valoarea de 2.000 de miliarde de dolari pe bursa Imagine

Interesul în creştere pentru inteligenţa artificială (AI) a ajutat Amazon.com Inc să ajungă pentru prima dată la o capitalizare bursieră de peste 2.000 miliarde de dolari, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. 

Miercuri, acţiunile au urcat cu 3,9%, ajungând la închiderea şedinţei bursiere la 193,61 dolari, compania fiind acum membră a clubului select care a depăşit acest prag al capitalizării bursiere. 

Pragul de 2.000 miliarde de dolari a fost depăşit de Alphabet Inc în aprilie, în timp ce avansul acţiunilor companiilor din domeniul tehnologiei a ajutat Nvidia Corp, Microsoft Corp şi Apple Inc să ajungă la o capitalizare bursieră de peste 3.000 miliarde de dolari. 

Titlurile Amazon sunt în creştere de când compania a publicat rezultatele financiare din primul trimestru, când divizia de cloud a anunţat cea mai solidă creştere a vânzărilor într-un an. Acţiunile au crescut în iunie, recuperând pierderile din mai, iar anul acesta au urcat la Bursa de la New York cu 27%. 

Avansul vine după ce în ultimul an compania a redus costurile şi a restructurat afacerea, pentru a profita de oportunităţile apărute în urma sporirii interesului pentru AI. În plus, afacerea Amazon Web Services şi-a accelerat creşterea, un motiv de optimism pentru investitori.