• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-21 13:57:30
  • Sursa:
„Am fost un terorist si nu-mi voi cere scuze”. Ce spune un jihadist acuzat ca a fost temnicer in slujba gruparii Statul Islamic Imagine

Mehdi Nemmouche, un jihadist acuzat că a fost temnicer în solda grupării Statul Islamic (SI), care a ținut ostatici mai mulți jurnalişti în Siria, în 2013, a declarat în ultima sa luare de cuvânt în faţa Curţii Speciale cu Juraţi, la Paris, că nu-şi va cere „niciodată” scuze pentru că a fost „un terorist”.

Verdictul urmează să fie anunţat vineri seara „nu înainte de ora (locală) 18.00 (19.00, ora României)”, a anunţat preşedintele Curţii, Laurent Raviot, înainte să suspende şedinţa, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Mai înainte, el le-a dat cuvântul celor trei acuzaţi prezenţi - alţi doi, presupuşi morţi, fiind judecaţi în absenţă - în urma unui proces de aproape o lună.

Mehdi Nemmouche, care dă asigurări de la început că doar a luptat pentru gruparea jihadistă, dar că nu a fost niciodată temnicerul ostaticilor occidentali, nu şi-a schimbat poziţia şi a transformat boxa acuzaţilor într-o tribună, în ultimele sale cuvinte înaintea sentinţei.

„Sunt la izolare de mult timp, dar navighez fără dificultate, nu-mi pierd direcţia”, a declarat acuzatul în vârstă de 39 de ani, care purta blugi, o cămaşă neagră şi era bărbierit.

Vorbind repede, cu foi în mână, el a făcut o serie de trimiteri la Nietzsche, Montaigne, Georges W. Bush, Iosif Stalin, Roosevelt, Putin, pentru a ataca „Occidentul” şi mai ales Statele Unite.

„Daesh, prin comparaţie, este un jucător mic”, a declarat el.

El a vorbit despre sejurul său în Siria, unde susţine de la începutul procesului că nu făcut decât să lupte împotriva dictatorului Bashar al-Assad.

„Prin terorism s-a eliberat poporul sirian de dictatură şi, da, eu am fost un terorist şi nu-mi voi cere nicodată scuze. Nu regret nicio zi, nicio oră, nicio faptă”, a declarat el înainte ca Curtea Specială cu Juraţi să se retragă să delibereze.

Acest discurs nu a surprins părţile civile prezente în sala de audieri.

„Recunoaşterea faptelor nu mai este un subiect”, a declarat Nicolas Hénin, unul dintre foştii ostatici.

Însă în acest discurs „am regăsit viziunea lumii total binare la care ne-a supus în lunile din subsolurile Alepului”, a mai spus el.

„Obiecticvul său este să-şi facă un loc în panteonul jihadului”, declară el.

„Al meu, în următorii ani, va fi să-i distrug imaginea şi discursul, Fac din asta lupta mea personală”, spune Hénin.

Un tânăr de 21 de ani din Suceava a fost arestat preventiv după ce ar fi înşelat cu 11.000 de lei o femeie din Brăila, pretinzând că vrea să cumpere o bicicletă pe care aceasta o scosese la vânzare. El i-a trimis un link unde femeia şi-a introdus datele bancare şi personale, relatează News.ro.

Economie 2024-11-11 13:34:31

Compania Naţională Poşta Română atrage atenţia asupra celei mai recente campanii de phishing care foloseşte identitatea companiei pentru a înşela utilizatorii. În ultimele zile, au fost raportate numeroase cazuri în care atacatorii trimit mesaje tip SMS - smishing care par a fi de la Poşta Română, solicitându-le destinatarilor să acceseze un link pentru a completa date personale necesare livrării unui colet.”Compania Naţională Poşta Română atrage atenţia tuturor clienţilor săi asupra celei mai recente campanii de phishing care foloseşte identitatea companiei pentru a înşela utilizatorii. În ultimele zile, au fost raportate numeroase cazuri în care atacatorii trimit mesaje tip SMS - smishing ce par a fi de la Poşta Română, solicitându-le destinatarilor să acceseze un link pentru a completa date personale necesare livrării unui colet”, informează compania.

Economie 2024-08-09 15:48:51

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat duminică seara, în exclusivitate la Digi 24, că șansele lui Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni au crescut după decizia Curții Constituționale de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 24 noiembrie 2024. În același timp, Nicușor Dan, care și-a anunțat și el candidatura la prezidențiale ca independent, a spus că CCR nu ar trebui să interzică, la alegerile programate în mai, candidaturile lui Călin Georgescu și Dianei Șoșoacă.

Economie 2025-02-09 22:42:43

Majoritatea covârșitoare a rușilor spun că sunt patrioți (91%) în timp ce 52% dintre aceștia se consideră "patrioți absoluți" și doar 5% recunosc că nu sunt patrioți deloc, arată un sondaj de opinie dat publicității de agenția rusă de presă TASS.

Economie 2023-04-12 16:07:07

Pacientul rănit în explozia din zona localităţii vrâncene Călimăneşti internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti este conştient, stabil hemodinamic şi a fost detubat, au informat, vineri, reprezentanţii unităţii medicale. 

Economie 2023-09-22 15:26:48

Fostul episcop reformat Laszlo Tokes i-a cerut sâmbătă premierului ungar Viktor Orban, la Băile Tușnad, să susţină aspiraţiile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc. Tokes spune că va continua să lupte pentru autonomia maghiarilor și că va profita de prezența UDMR la guvernare pentru a promova acest subiect.

Economie 2022-07-23 14:34:52

Trei oameni au murit și alți cinci au fost răniți după ce un microbuz și o mașină s-au ciocnit în Giurgiu. 

Economie 2024-07-03 07:45:37

Executivul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului Otopeni, cu o investiţie totală de peste 562 de milioane de lei, a anunţat joi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Economie 2024-11-14 21:57:13