Disidentul ruso-britanic Vladimir Kara-Murza, unul dintre oponenții lui Vladimir Putin care au fost eliberați în schimbul istoric de prizonieri de la începutul lunii august, a descris într-un interviu pentru The Independent tratamentul brutal pe care l-a suferit în cele 11 luni de izolare petrecute în cele mai dure închisori din Siberia și a povestit despre „miracolul” care l-a ținut în viață.
Kara-Murza stătea închis 23 de ore și jumătate în fiecare zi într-o celulă mică, în timp ce își ispășea condamnarea de 25 de ani de închisoare pentru că a criticat războiul lui Putin din Ucraina.
Bărbatul de 43 de ani, care a stat la închisoare doi ani jumate, înainte să fie eliberat împreună cu alți 15 deținuți politici din Rusia, a spus că schimbul de prizonieri a fost o misiune prin care nu și-a câștigat doar libertatea, ci i-a fost salvată viața.
„Mental, psihologic, emoțional, doar să fii închis într-un dulap zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, fără nici măcar să poți spune bună ziua cuiva, nu este deloc ușor”, a spus Kara-Murza.
„După vreo două-trei săptămâni, mintea începe să îți joace feste. Începi să uiți cuvinte. Începi să uiți nume. Începi să vorbești cu pereții. Nu mai înțelegi ce este real și ce este imaginar.”
Kara-Murza a fost arestat la Moscova în aprilie 2022, la două luni după ce Putin a lansat invazia Ucrainei, pentru că a susținut discursuri în toată lumea despre crimele de război pe care forțele ruse le comiteau împotriva civililor.
După un proces înscenat care a semănat cu cele de pe vremea lui Stalin, Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Siberia – cea mai lungă pedeapsă dată unui prizonier politic de la căderea Uniunii Sovietice.
Nu era prima dată când Kara-Murza a fost victima represaliilor regimului lui Putin: agenții Kremlinului au încercat în două ocazii să îl otrăvească – în 2015 și 2017. Soția lui, Evghenia, și cei trei copiii au fugit în SUA din cauza atacurilor repetate.
În ambele cazuri, politicianul rus din opoziție a intrat în comă și a fost aproape să moară. Cele două incidente i-au provocat o boală a nervilor numită polineuropatie care îi afectează capacitatea de a-și simți degetele de la mâini și picioare.
Doctorul care l-a examinat înainte să fie trimis după gratii a spus că Kara-Murza are nevoie de aer curat, plimbări și tratament medical pentru a opri agravarea simptomelor. I-au dat numai trei ani de viață, potrivit avocatului său, Vadim Prohorov.
În schimb, Kara-Murza a fost condamnat la închisoare și trimis în Omsk, Siberia. În doar câteva luni, el a ajuns într-o celulă mică de pedeapsă.
Singura lui plimbare consta într-o mișcare în cerc „iar și iar” timp de jumătate de oră într-o curte interioară închisă cu gratii. Soția lui se temea la acea vreme că Kara-Murza va muri dacă nu va fi salvat de la închisoare.
„Nimeni nu poate supraviețui 25 de ani într-un gulag rusesc, mai ales după cele două otrăviri prin care am trecut. A fost o condamnare la moarte”, a spus Kara-Murza.
În ciuda greutăților prin care a trecut în primele luni de izolare, Kara-Murza a spus că tortura psihologică pe care a suferit-o a devenit din ce în ce mai grea cu timpul.
Paznicii de la închisoare îl pedepseau chiar și pentru infracțiuni minore, precum atunci când își descheia un nasture la cămașă sau își dădea jos șapca când ieșea în curte.
În alte cazuri, paznicii îl păcăleau ca să încalce reguli ridicol de stricte.
În prima lui închisoare – colonia penală IK-6, a fost pedepsit pentru că nu s-a sculat la ora șase dimineața. Paznicii i-au oprit alarma, iar deținuții nu aveau voie să folosească ceasuri în celulele lor.
În ianuarie, Kara-Murza a dispărut din IK-6 și a reapărut câteva zile mai târziu în IK-7, o închisoare aflată în apropiere recunoscută drept una dintre cele mai dure din Rusia.
Ultimul dată când a vorbit cu familia din închisoare a fost în decembrie 2023 într-un apel care a durat 15 minute. Soția lui i-a lăsat pe copii să vorbească câte 5 minute fiecare, nemaiavând timp să vorbească și ea cu Kara-Murza. În 2023, el a vorbit cu membrii familiei sale doar de trei ori.
Când a fost mutat în IK-7, nu a mai avut dreptul să vorbească deloc cu ei. „Familia mea, soția mea și copiii mei au fost puși să sufere doar pentru că au același nume ca mine, doar pentru că sunt familia mea”, a spus Kara-Murza.
În IK-7, condițiile erau și mai grele. Trebuia să se trezească la cinci dimineața și să își împingă patul la perete până la 9 seara când se dădea stingerea. Deținuții nu aveau voie să se odihnească în tot acest timp.
Avea la dispoziție doar 90 de minute pe zi ca să corespondeze cu avocații și să îi scrie soției. În rest, citea una dintre cele două cărți pe care avea voie să le ia cu el în celulă – a ales un manual de limba spaniolă, respectând un sfat al disidentului sovietic Vladimir Bukovski, care l-a îndemnat să învețe o limbă străină ca să își ocupe timpul la închisoare, și Biblia, despre care Kara-Murza a spus că a fost vitală pentru supraviețuirea sa.
„De fiecare dată când trebuia să faci o cerere, pentru ce doreai cu ceaiul tău, spre exemplu, trebuia să îți scrii numele, numărul celulei și data de încheiere a pedepsei”, a povestit Kara-Murza.
„În cazul meu era 21 aprilie 2047. Nu o să uit niciodată acea zi. La un moment dat, a început să mă deranjeze să scriu și să spun această dată zi după zi.”
Kara-Murza a fost mutat la mijlocul lunii iulie din nou - de această dată, în IK-11, o colonie penală încă și mai strictă. Aici, și-a pierdut chiar și dreptul de a vorbi cu avocații lui.
Kara-Murza a pus supraviețuirea sa după o tortură psihologică atât de lungă pe seama unui „miracol”. Credința sa, determinarea de a învăța limba spaniolă și soția lui, care s-a luptat fără oprire pentru eliberarea sa, au fost singurele lucruri care l-au făcut să nu cedeze niciodată.
L-a ajutat și convingerea că o Rusie pașnică fără Putin la conducere va deveni realitate într-o bună zi. În tot timpul cât a fost ținut la izolare, lipsit de orice contact uman, el și-a spus mereu: „Știu că am dreptate.”