Localnicii sunt convinși că tăierile masive de pădure sunt de vină pentru inundațiile și alunecările de teren din ultima vreme.
Disperaţi, oamenii au cerut sprijinul primariei
„Am făcut şi facem adrese către ITRSV, Ocolul Silvic în vederea monitorizării tăierilor de arbori. Este clar că această situaţie a tăierilor masive contribuie la alunecările care sunt în oraşul nostru”, a declarat Sorin Vasilache, primarul din Olăneşti.
Inspectorii silvici se declară însă depăşiţi de situaţie.
„Verificăm în măsura posibilităţilor tehnice şi umane pentru că instituţia noastră are un personal redus faţă de normele în vigoare”, susţine Gheorghe Dinuca, director tehnic la ITRSV Vâlcea.
Oraşul Băile Olănești, afectat de inundaţiile, nu a primit niciun leu la recentele alocări de la Guvern.
