• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-07 16:30:26
  • Sursa:
Alina Gorghiu, despre cazul azilelor groazei: Sunt multe institutii care, in mod clar, nu si-au facut treaba pana acum Imagine

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a declarat, referitor la cazul centrelor în care bătrânii erau supuşi unor tratamente inumane, că sunt multe instituţii care nu şi-au făcut treaba, până în prezent. Senatoarea PNL a mai precizat că a discutat cu procurorul şef al DIICOT despre acest caz şi a adăugat că toate instituţiile implicate în aflarea adevărului au obligaţia să comunice în mod transparent.

„Sunt femeie, mamă, ministru al Justiţiei! Nu e calitate în care să nu mă revolt că toţi acei bătrâni din centrele care azi fac obiectul unei anchete penale au fost maltrataţi, umiliţi, lăsaţi înfometaţi, bătuţi. Sunt multe instituţii care, în mod clar, nu şi-au făcut treaba până acum. Şi nu de ieri, de alaltăieri, deşi rolul lor era tocmai acela de a verifica respectarea condiţiilor legale instituite pentru a proteja viaţa şi sănătatea celor vulnerabili. Vor fi şi răspunderi individuale, mulţi se vor apăra, deşi aveau obligaţia să iasă din umbră şi să facă ceea ce era necesar, uman: să spună adevărul!”, a scris Alina Gorghiu, vineri pe Facebook.

Ea a adăugat că a discutat, vineri, cu procurorul şef DIICOT Alina Albu.

„În luna februarie a acestui an, dosarul a fost înregistrat la DIICOT, a fost o procedură accelerată într-un caz foarte complex. Sunt 26 de inculpaţi în acest dosar. Am fost asigurată că, în scurt timp, vom vedea şi soluţia în acest caz”, a completat ministrul Justiţiei.

Aceasta a mai spus că „toate instituţiile implicate în aflarea adevărului în acest caz au obligaţia să ofere societăţii răspunsuri, să comunice transparent”.

„Astfel de situaţii, cu bătrâni şi bolnavi ţinuţi în condiţii inumane, nu trebuie să se repete!”, a comchis Gorghiu.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, vineri, ministrului Muncii să demită conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov. El a mai cerut și demiterea conducerii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Un prim caz de infecţie cu noua variantă a virusului mpox, care se află la originea unei epidemii importante în Africa, a fost confirmat în Germania, anunţă marţi Institutul de supraveghere sanitară Robert Koch (RKI), relatează AFP. Cele mai afectate țări sunt Republica Democratică Congo (RDC), Burundi şi Nigeria.

Economie 2024-10-22 22:17:32

Un bărbat de 39 de ani, din județul Bacău, care se întorcea acasă din Franța, a dispărut în mod misterios în Ungaria. De câteva zile, Constantin Pomană este căutat de familie, iar Poliția Română i-a comunicat semnalmentele pe site-ul oficial.

Economie 2024-02-16 10:15:13

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că este foarte puţin probabil ca România să intre într-un black-out, scrie G4Media.ro. El crede că mai degrabă vom avea probleme din cauza viscolului. Șeful DSU a explicat că spitalele şi alte instituţii esenţiale trebuie să aibă generatoare care să intre în funcţiune când se întrerupe alimentarea cu electricitate.

Economie 2022-11-24 20:11:09

Modificările aduse Codului fiscal urmează să intre luni în transparenţă decizională până vineri, iar săptămâna viitoare să fie adoptate, potrivit unor surse guvernamentale. Față de varianta discutată inițial în coaliție, liderii politici au decis câteva modificări, printre care trei praguri de impozitare a profitului din jocuri de noroc. 

Economie 2022-07-04 14:20:38

O echipă de specialişti în neuroştiinţe din Marea Britanie a prezentat primele rezultate în cazul unor teste experimentale concepute pentru a explora ideea că „uitarea” ar putea să nu fie un lucru rău şi că, dimpotrivă, ar putea reprezenta o formă de învăţare, potrivit sciencedaily.com. 

Economie 2023-08-28 08:00:28

Denise Coates este creierul din spatele Bet365, compania care a făcut posibile pariurile online la orice oră din zi și din noapte. Cu o avere de 7,5 miliarde de lire sterline, Coates își plătește toate taxele și donează sume mari de bani în scopuri caritabile, dar afacerea ei nu este lipsită de controverse, milioane de persoane din toată lumea fiind afectate de problemele legate de dependența de jocurile de noroc promovate de compania ei, relatează The Guardian.

Economie 2024-10-03 07:27:39

Polițiștii din Berlin s-au confruntat cu o serie de violențe în noaptea de Anul Nou. Un bilanț de ultimă oră al poliției germane arată că 41 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în timpul unor atacuri cu petarde comise în Berlin, fără a fi oferite informaţii despre gravitatea leziunilor suferite de aceștia, relatează marţi dpa, citată de Agerpres.

Economie 2023-01-03 09:26:51

Doi oameni au murit în urma exploziei de la Crevedia. Este vorba despre doi soți, care au decedat într-un interval de 13 ore. Bărbatul a murit primul. A făcut infarct atunci când a văzut cât de grav rănită este soția lui.

Economie 2023-08-28 16:03:03