Oficialii americani spun că Iranul și-a întărit apărarea în așteptarea atacului care ar putea veni din partea armatei israeliene - ca răspuns la rachetele și dronele iraniene lansate săptămâna trecută împotriva Israelului - prin cumpărarea de arme rusești, totul făcând parte din alianța strategică formată după ce Putin a invadat Ucraina în 2022. Dar Teheranul nu este singurul partener curtat de Moscova: Coreea de Nord și China s-au alăturat și ele acestei noi „axe a răului” din care fac parte și grupuri mai mici, precum Hamas și rebelii Houthi din Yemen, scrie Washington Post.

Vladimir Putin s-a întâlnit anul trecut cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, pentru a încheia un acord de aprovizionare a trupelor ruse cu muniție și alte materiale de război de care au mare nevoie, la schimb pentru o serie de tehnologii avansate pe care Phenianul le dorește de mai mult timp.

China, de departe cel mai important partener al Rusiei, a fost colacul de salvare al economiei ruse după ce Occidentul a impus sancțiuni împotriva Moscovei.

Oficialii americani au declarat săptămâna trecută pentru AP că o mare parte din acest sprijin depășește nivelul unei relații normale de afaceri, China punând la dispoziția Rusiei tehnologie pe care Moscova o poate folosi pentru a produce rachete, tancuri și avioane, ceea ce ajută să compenseze atât pentru pierderile de pe câmpul de luptă, cât și pentru restricțiile de export impuse de SUA și aliații lor.

Persoana care a inventat fraza „axa răului” pe vremea președintelui american George W. Bush, la începutul războiului împotriva terorismului, consideră această noua alianță ca fiind una încă și mai extinsă.

„Lumea se confruntă cu o alianță globală a dictatorilor, bandiților și agresorilor, de la Teheran la Moscova, Beijing și Palm Beach”, a spus David Frum, fostul autor al discursurilor prezidențiale de la Casa Albă, după atacul eșuat al Iranului asupra Israelului, făcând în final referire la Donald Trump.

Totuși, este greșit să vedem această alianță ca pe o „axă a răului 2.0”. Două dintre cele trei țări din „axa” originală, Iran și Irak, aveau la bază ideologii complet diferite la acea vreme – prima țară este condusă de o teocrație șiită, iar cea de-a doua avea o conducere sunnită naționalistă. Cu doar puțin înainte de acel moment, cele două țării au purtat un război brutal și sângeros.

Cea de-a treia țară, statul totalitar socialist Coreea de Nord, se afla la propriu și la figurat la capătul celălalt al Pământului.

Și noua „axă a răului” este la fel de amestecată. Societatea capitalistă de stat a Rusiei se poate alia cu forțe religioase interne, precum puternica Biserică Ortodoxă Rusă, dar are foarte puține de împărțit cu doctrina islamică pe care și-a însușit-o Ayatollahul Ali Khamenei și aliații săi șiiți.

Cu toate că China și Coreea de Nord au la bază forme de guvernământ socialiste, retorica oficială și implementarea practică a acestor ideologii diferă semnificativ de la o țară la alta.

Spre deosebire de Războiul Rece, unde ideologia lega, cel puțin oficial, blocul comunist într-o luptă contra Vestului, ceea ce avem acum este un fel de „căsătorie de conveniență” între mai multe națiuni disparate.

Asta nu înseamnă că „mariajul” lor se va termina cu un divorț, însă. Ceea ce încurajează aceste națiuni să își creeze legături strânse nu este doar conveniența, ci și disperarea. Sancțiunile și interzicerea exporturilor către Moscova au împins Rusia, care se bucura de un comerț înfloritor cu Europa și SUA înainte de declanșarea tensiunilor, să se reorienteze către China, chiar dacă schimburile comerciale cu Beijingul nu sunt în favoarea Rusiei.

Cu toate că niciuna dintre aceste națiuni nu se poate compara cu puterea militară a Statelor Unite, fiecare din ele are avantaje individuale pe care celelalte speră că le pot adopta.

În alte cuvinte, dacă Putin vrea să continue să își arunce trupele în bătaia focului în Ucraina și să supraviețuiască izolării economice provocate de ordinul economic global condus de Occident, Moscova nu are altă opțiune decât să mizeze pe relația cu China.

Dacă China vede viitorul ordinului global drept o luptă între două superputeri – ea și SUA – are nevoie de tot ajutorul de care poate beneficia, iar resursele naturale și o parte din tehnologiile militare ale Rusiei îi vor fi de mare folos.

Disperarea poate produce situații periculoase. Două dintre cele patru parteneri ai acestei alianțe sunt, fără îndoială, țări puternice, în timp ce celelalte două – Iran și Coreea de Nord – au capacități considerabile, în special rețeaua de grupări aliate din Orientul Mijlociu coordonată de la Teheran.

Trei dintre cele patru țări au arme nucleare; Iranul nu este nici el prea departe de a deveni o țară cu arme nucleară. Având statut de membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU, China și Rusia au jucat un rol important în aplicarea unor norme în trecut, inclusiv restricții privind exportul de arme către Iran și Coreea de Nord. Fără ele, aceste eforturi se prăbușesc.

În același timp, Occidentul se confruntă cu propriul său haos. SUA se confruntă cu o dezbinare internă tot mai dăunătoare, chiar și în privința Rusiei, din motive politice, în timp ce Trump, care încearcă să revină la Casa Albă de anul următor, a sugerat de mai multe ori că va retrage America din NATO.

Fostul președinte american și unii dintre susținătorii săi preferă ca războiul din Ucraina să fie încheiat printr-o negociere care să rupă alianța Rusia-China, cu toate că analiștii spun că această tactică nu ar provoca daune prea mari unei relații care are la bază interese comune.

Orice speranță că, în acest fel, alianța dintre China și Rusia ar putea fi ruptă nu este decât o iluzie, potrivit lui Alexander Gabuev, director al Carnegie Russia Eurasia Center.

Din motive istorice, aliații europeni ai Americii au luat de mult timp în serios pericolul pe care îl reprezintă Rusia, dar au început să își schimbe părerea despre China abia în ultimul timp.

Chiar și americanii care consideră China un inamic nu se pun de acord între ei cât de mare este amenințarea unei Chine în ascensiune și câte eforturi ar trebui depuse pentru a o combate.

SUA au reușit să mobilizeze o alianță impresionantă de națiuni, printre care s-au numărat Marea Britanie și mai multe state din Golful Persic, pentru a ajuta la apărarea Israelului în timpul atacului lansat de Iran în weekendul trecut.

Războiul din Gaza, însă, continuă să creeze o tensiune toxică între acești aliați și animozitate din partea Sudului Global pe care ambele tabere încearcă să îl atragă de partea lor.