• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-25 17:23:42
  • Sursa:
Alexandru Rafila: Cinci oameni mor zilnic din cauza infectiilor nosocomiale Imagine

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că a finalizat raportul despre infecțiile nosocomiale din spitale, cerut de către premier. România raportează în prezent 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale, în timp ce media la nivel european este de 7%, a declarat ministrul Sănătăţii.

„România în momentul de faţă raportează, după o evoluţie crescătoare, 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale. Media la nivel european este de 7%. Noi am crescut de la 0,2% la 1%. La nivelul UE sunt în fiecare an 37.000 de decese care sunt datorate infecţiilor asociate asistenţei medicale, iar numărul de decese care sunt parţial atribuite acestor infecţii, pentru că pacienţii au multe alte patologii foarte complicate, este de cel puţin trei ori mai mare. (...) România are circa 5% din populaţia Uniunii Europene şi, dacă ar fi să extrapolăm aceste cifre la nivelul ţării noastre, am vedea că şi în România numărul de decese care ar putea să fie atribuite infecţiilor asociate asistenţei medicale în mod real ar fi probabil de circa 1.700 care s-ar înregistra la nivelul unui an în România. (...) Zilnic în România sunt în medie, conform estimării, probabil, în jur de cinci decese. Aceasta este situaţia”, a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că nu există nicio ţară în lume în care să nu existe infecţii asociate asistenţei medicale.

„Sigur că lucrul acesta ar trebui să îl constatăm, să îl raportăm corect, pentru că se întâmplă. (...) Noi lucrăm ca ele să se poată descoperi, să se poată raporta, să se ia măsuri încât să fie mai puţine infecţii cu bacterii multirezistente, pentru că avem o problemă majoră în România - avem cea mai proastă situaţie din punct de vedere al bacteriilor multirezistente care produc infecţii invazive, pentru că se folosesc cele mai multe antibiotice. (...) În ceea ce priveşte consumul de antibiotice, suntem pe locul întâi în Uniunea Europeană”, a precizat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

„O să facem acest raport pentru primul ministru, dar nu putem să avem două lucruri opuse ca principiu: să încurajăm raportarea și să luăm măsuri pentru dispariția acestor infecții, care nu pot fi eliminate în nicio țară. Dacă acest lucru face parte dintr-un scenariu de a exercita o presiune publică asupra autorităților, nu va face posibil scenariul corect.

Trebuie să ne hotărâm ce dorim: dorim să știm realitatea, să profesionalizăm acest lucru (…) sau ne dorim modelul demagogiei? Atunci putem schimba zilnic manageri de spitale, miniștri pentru că zilnic, conform estimării, sunt în România 5 decese.

Eu personal m-aș duce la un spital la care managerul raportează 5-6% infecții, chiar și decese, decât la unul care raportează zero. E un spital în București care zice: dom’le, noi de 11 ani nu avem niciun caz. Eu nu cred acest lucru”, a adăugat Alexandru Rafila.

Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău, primul muzeu literar din România, se va redeschide vineri, 15 decembrie, urmând să aibă loc o serie de evenimente culturale, informează Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, marţi, printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Economie 2023-12-12 17:43:37

O femeie de 45 din Braşov a ajuns, marţi, la spital, după ce a acroşat cu maşina două autovehicule ce erau parcate şi ulterior s-a răsturnat pe plafon, a anunţat IPJ Braşov.

Economie 2022-07-11 20:48:01

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a făcut, vineri, vizite angajaţilor din mai multe instituţii din subordine pentru a vedea condiţiile în care lucrează. La Trezorerie s-a dus cu cafea, după ce cu o zi înainte fusese invitat de către angajaţii instituţiei. La ANAF Sector 3, angajatele dintr-un birou i-au arătat că au birouri din 1997, printează documente cu o imprimantă care oficial a fost casată şi nu au hârtie. ”Doamne fereşte” a spus în repetate rânduri ministrul, făcându-şi cruce.

Economie 2023-08-11 14:51:43

China nu este pregătită pentru război, potrivit unui raport al centrului de cercetare RAND Corp din SUA, care a stârnit multe controverse și care susține că Beijingul a investit foarte mult în modernizarea armatei în primul rând pentru a-și consolida controlul asupra puterii, nu pentru a purta un război cu un inamic de peste granițe, scrie CNN.

Economie 2025-02-19 07:00:59

Peste 89.500 de vehicule au fost verificate în trafic de către inspectorii RAR, în 2024, iar 40,01% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Economie 2025-03-19 10:19:56

Sindicaliștii au anunțat că profesorii vor continua greva de luni. Peste 150.000 de mii de profesori și 70 de mii de angajați din personalul auxiliar vor participa la grevă. Reprezentanții profesorilor au respins oferta guvernului care consta în bonusuri de câte o mie de lei, de două ori pe an, pentru debutanți. 

Economie 2023-05-21 23:20:32

Invitată în studioul Digi24, președinta USR a calificat retregerea PSD de la negocieri, anunțată de Ciolacu, „o petardă”, susținând că celelalte partide nu doresc USR la guvernare. Întrebată dacă ia în calcul să-l susțină pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a spus că este „deschisă să facem măsurători”, însă are „o responsabilitate față de cei 1,7 milioane de oameni” care au votat-o. Ea a spus și că l-a sunat astăzi pe Nicușor Dan pentru a-i spune „la mulți ani”, însă acesta nu i-a răspuns.

Economie 2024-12-20 22:03:59

O pereche de pantaloni bărbătești, prezentată drept „cei mai vechi blugi din lume” a fost vândută la licitaţie, în Statele Unite, cu 114.000 de dolari. Pantalonii se află printre obiectele recuperate de pe epava unei nave scufundate de un uragan în 1857 în Atlantic și se crede că au aparținut unui miner, scrie BBC.

Economie 2022-12-18 19:05:35