Reforma asistenţei sociale din România este o altă restanță a statului, care pune în pericol românii aflați în situații vulnerabile. Termenul era sfârşitul lunii august, însă un proiect nu a fost nici măcar prezentat. Între timp, ne uităm la centrele care au sute de oameni care trăiesc sub acelaşi acoperiș, personal insuficient care să se ocupe de ei, bani europeni necheltuiți şi o presiune a Comisiei de a restructura centrele mamut şi a le oferi oamenilor o viaţă în comunitate. Pentru că nu-şi pot cere drepturile, beneficiarii din cele peste 500 de centre din România nu au fost niciodată o prioritate pentru autorităţi. Vedeți povestea lor la „Pacient în România”.

Felicia Popescu, șef Centrul Tigveni: Avem 208 beneficiari. 112 salariați... doi psihologi, cinci asistenți sociali, avem coordonator de specialitate, personal administrativ, infirmieri, instructori ergoterapie. Nu am medic. Toți beneficiarii merg la medicii de familie, e insuficient. Facem eforturi.

Așa arată centrul mamut din judeţul Argeş, comuna Tigveni. 208 oameni trăiesc sub acelaşi acoperiş, într-o clădire veche de 50 de ani, care amintește de vremuri demult trecute. Sunt camere mici şi înghesuite, în care stau oameni cu amintiri dureroase.

Beneficiară: Nu mai spun ce bătăi luam noi aici în 90 și...Reprezentant DGASPC: Acum se mai întâmplă lucrul acesta?Beneficiară: Nu, pe cuvânt. Coșmaruri, frică, teamă să te mai duci pe acolo, pe acolo, astea rămân aici...

George Mitrache, terapeut comportamental: Nu pot fi niciodată șterse din sufletele lor. Periodic, aceste lucruri se rederulează, dar în funcție de diferitele circumstanțe. Când n-au o dispoziție pozitivă, văzând anumite lucruri sau gesturi, își reamintesc anumite tipuri de tratamente din anii de tristă amintire.

În centrul din Argeş trăiesc de o viaţă oameni din toate colţurile ţării, pe care nu i-a întrebat nimeni dacă vor să stea aici. Femeia din imagini este în grija statului de 30 de ani. Are o soră geamănă, pe care încă o mai caută.

Beneficiară: Ne-a despărțit de acolo, pe ea a înfiat-o o familie și eu am rămas la Galați. Nu trebuia să mă aducă aici. M-au adus aici cu forța. Altă beneficiară: Eu sunt venită din 90, tocmai de la Iași.Reporter: Și dumneavoastră?Beneficiară: Tot din Iași.

Problemele principale din aceste centre mamut sunt lipsa personalului și subfinanțarea cronică.

George Mitrache, terapeut comportamental: Ne confruntăm cu o lipsă acută de personal de specialitate.

Felicia Popescu, șef Centrul Tigveni: Lucrează pe ture. Am infiermieri și instructori, câte unul la fiecare grupă. Sunt 10-12 la supraveghere. Fiind și perioada concediilor, este foarte greu.

Aceste centre cu sute de oameni sub acelaşi acoperiş, pe care le găsim peste tot în țară, trebuie restructurate până anul viitor. Statul se mişcă însă cu viteza melcului. În Argeş există 3 astfel de cămine, dar la nivel național sunt mult mai multe. Mergem în singura locuinţă protejată din acest judeţ. Radu a venit aici din centrul mamut Tigveni.

Radu, beneficiar: Nu îmi plăcea pentru că era gălăgie mare, eram foarte mulți. 200 și ceva.Reporter: Câți erați în cameră?Radu: Patru. aici e foarte bine.

Visul lui Radu este să aibă un loc de muncă şi să fie independent. Dorințe realizabile în cazul multor beneficiari, dacă statul nu i-ar trata la grămadă și cu indiferență.

Terapeut ocupaţional: Recent s-a făcut o reevaluare a acestora. Pe toate serviciile, s-a constatat un ușor progres. Sunt mult mai cooperanți, sociabili, știu să-și exprime punctele de vedere. Au căpătat noi abilități.

Oamenii din aceste centre sunt de cele mai multe ori fără familie, fără vreun sprijin și fără posibilitatea de a se apăra în cazul unor abuzuri. Locuințele protejate ar putea fi pentru ei o nouă şansă.

Beneficiară: Din 2004 sunt operată la sânul stâng și la burtă, am făcut o depresie urâtă.Reporter: De cât timp sunteți în sistemul ăsta?Beneficiară: Am vreo 10 ani. am ramas văduvă, mi-au murit și copiii și a trebuit să plec la cămin. A venit o vecină și mi-a spus că e bine. M-am acomodat bine.

În Argeş sunt 30 de mii de oameni în grija DGASPC, dintre care 6 mii sunt instituţionalizaţi. În România în jur de 60 de mii de suflete trăiesc în centre rezidențiale, cămine și centre medico-sociale. Viaţa acestor oameni putea fi mai bună dacă statul contracta mai devreme servicii sociale şi de sănătate mintală în comunități. În Arges, construirea locuinţelor protejate a început în 2018. Una este gata, iar alte două ar trebui finalizate până la sfârşitul anului.

Asistenţa socială nu a fost vreodată o prioritate pentru România. La nivelul statului, nu există empatie pentru acești oameni încercați. Din contra, sistemul așa cum funcționează acum, a permis dezvoltarea unor afaceri ilegale pe spinarea acestora. Centre care ar fi trebuit să le fie casă s-au dovedit a fi mai degrabă lagăre unde asistații erau umiliți, batjocoriți și ținuți în viață doar ca sursă de venit.

În acest moment sunt deschise mai multe dosare penale în care angajaţi din azile şi funcţionari ai statului sunt cercetaţi pentru modul inuman în care i-au tratat pe beneficiari. Centrul de Resurse Juridice este ONG ul care a sesizat ororile. În loc să dea semnalul unei reforme a sistemului de asistență socială, statul a decis să rupă protocolul cu acestă organizație ce monitoriza în mod real activitatea din centre. CRJ este acum parte din proces. În România funcționează 2.836 centre rezidenţiale publice şi 2.400 private.