Conform tradiției din politica americană, partidele la putere pierd alegerile intermediare, iar pronosticurile premergătoare alegerilor de săptămâna trecută păreau să confirme acest lucru. Având în vedere starea economiei și încrederea scăzută pe care o avea președintele Joe Biden în rândul americanilor, experții au anticipat un val roșu republican care ar fi trebuit să spulbere tabăra democrată. Totuși, acest lucru nu s-a materializat, Partidul Democrat a sfidat toate așteptările pierzând doar un număr limitat de locuri în Camera Reprezentanților și păstrând o majoritate foarte fragilă în Senat.

Cu toate acestea, în timp ce democrații ar fi evitat dezastrul, perspectivele lor sunt încă departe de a fi liniștitoare, așa cum a precizat și jurnalistul Jeff Greenfield pentru Politico. Șansele ca Joe Biden să obțină realizări substanțiale în următorii doi ani, în cadrul noului Congres, sunt practic „nule”. 

Chiar dacă unii analiști, precum Jennifer Rubin de la The Washington Post, au încercat să pună pe seama președintelui Joe Biden rezultatul surprinzător al democraților, rolul acestuia a fost unul minor, interzicerea avortului în unele state fiind principalul motiv al mobilizării democrate. Adevărul este că vârsta lui Joe Biden este o problemă reală atât în partid cât și în percepția alegătorilor democrați. A fost cel mai în vârstă președinte al SUA în ziua în care a preluat mandatul la 78 de ani, iar vârsta își spune cuvântul. Sondajele arată că mai mult de două treimi dintre alegători, inclusiv un număr semnificativ de democrați, nu doresc ca Joe Biden să candideze din nou. Conform tradiției, vicepreședintele Kamala Harris ar fi varianta înlocuitoare a lui Joe Biden la următoarele alegeri, dar aceasta este percepută ca fiind un vicepreședinte slab, fără o activitate notabilă, iar nivelul său de încredere în rândul alegătorilor ar fi chiar mai mic decât al actualului președinte. 

Așadar, nu doar republicanii sunt puși în situația de pune sub semnul întrebării capacitatea propriului lor lider de tracta partidul spre o victorie la alegerile prezidențiale din  2024. Polarizarea ideologică a societății americane și profilarea tot mai puternică a unor grupuri radicale compacte în interiorul partidelor face însă ca orice calcule privind evoluțiile viitoare să fie puse sub semnul întrebării.

Putem aduce câteva exemple pentru a înțelege tabloul complicat: În cazul Kamalei Harris, o eventuală înlăturare a sa din scenariile care ar putea să o vadă ca succesoare a lui Joe Biden, ar putea duce automat și la pierderea unui număr considerabil dintre alegătoarele de culoare, care reprezintă o bază importantă a partidului. În cazul republicanilor, este suficient să vedem ce se întâmplă în Camera Reprezentanților, acolo unde moderatul Kevin Mc Carthy nu a reușit să-i convingă încă pe conservatorii de extremă dreaptă să-l voteze ca viitor speaker al Camerei. Ca să nu mai vorbim despre Ron de Santis, cel care este prezentat ca fiind principalul adversar al lui Donald Trump, o speranță pentru mulți republicani moderați, dar care este în acest moment în sondaje mult sub fostul președinte, chiar dacă după alegerile de săptămâna trecută a crescut spectaculos.

Fiecare partid are, așadar, mai mult sau mai puțin, un filon central care nu este marcat de poziționări radicale, dar care nu poate să facă abstracție de numărul tot mai mare de alegători care se situează la extremele ideologice ale sale și care este posibil să condiționeze în manieră covârșitoare următoarele calcule.

Anunțul lui Donald Trump de a candida la următoarele alegeri are loc într-un context pe care fostul președinte îl dorise total diferit. Partidul Republican este măcinat de diviziuni interne după rezultatul dezamăgitor al alegerilor intermediare, iar mai mulți lideri de frunte ai partidului îl acuză pe Donald Trump că a fost cauza acestui eșec, pentru că a sprijinit mai mulți candidați ineficienți. Chiar dacă vocile din Partidul Republican care se opun unei candidaturi a lui Donald Trump sunt tot mai multe, nu poate di trecut cu vederea că fostul președinte se bucură de o legătură profundă cu aripa dură a activiștilor republicani, așa-numiții „patrioți MAGA”, care s-ar putea dovedi decisivă în alegerea candidatului la președinție. În același timp, pierderea susținerii unor puternici oameni de afaceri cum ar fi Rupert Murdoch, proprietarul canalului Fox News, va cântări cu siguranță foarte mult la alegerile primare care vor desemna candidatul partidului pentru prezidențiale.

De cealaltă parte, așa cum observă și Michelle Goldberg de la New York Times, democrații și l-ar dori mai degrabă pe Trump în cursa pentru prezidențiale, pentru că un posibil Ron de Santis ar putea face mult mai mult rău Partidului Democrat decât ”haoticul Trump”, dar care, din păcate, ar putea face mai mult rău democrației.

Este posibil așadar ca alegerile primare să fie mai puternic disputate ca niciodată, mai ales în Partidul Republican, unde diferențele dintre tabere sunt mult mai evidente decât în tabăra democrată. O explicație a acestui fapt ar putea fi că agenda republicanilor moderați este mult diferită de a celor radicali, ceea ce nu se poate spune și în cazul democraților, unde temele specifice culturii woke sunt rostogolite cu foarte multă ușurință de numeroși lideri de la vârful partidului. În acest sens, putem aminti că legea care permite căsătoria persoanelor de același sex a fost votată recent inclusiv de 12 senatori republicani.

Actualul președinte, Joe Biden, este conștient de fragilitatea sa, atât politică cât și fizică, și va încerca să gestioneze următorii doi ani de mandat sub semnul prudenței, al deschiderii față de compromisuri cu republicanii, cărora le-a lansat deja invitația de a colabora. Sunt mai multe dosare externe unde cele două partide se regăsesc, iar cei doi republicani care conduc Congresul, Mc Connell la Senat și Mc Carthy la Cameră, și care nu sunt mari admiratori ai lui Donald Trump, nu par a avea intenția să schimbe actuala linie a politicii americane.

În ce privește Ucraina, cel puțin, sprijinul american nu va înceta să scadă, dacă vor fi voci care vor aduce în discuție acest ajutor o vor face doar pentru a urechea indirect Europa pentru că nu se ridică la același nivel în a ajuta Kievul. În ce privește o posibilă candidatură pentru un  nou mandat, Joe Biden a anunțat că va lua o decizie până în ianuarie 2023, însă, spre deosebire de ce se întâmplă la republicani, niciun democrat nu va îndrăzni să-și anunțe candidatura înainte ca Joe Biden să se pronunțe. Poate fi acest aspect indiciul unei democrații de partid care are anumite limite, sau arată doar disciplina unei formațiuni politice unde, așa cum s-a precizat mai sus, coordonatele ideologice sunt destul de omogene, de la bază până la vârf?