În mai 2025, România se va confrunta cu cea mai importantă decizie electorală din ultimele trei decenii - o alegere care va determina nu doar viitorul intern al țării, ci și locul său în noua arhitectură de securitate europeană care se cristalizează sub ochii noștri.
Astăzi, potrivit ultimelor evoluții și a numeroase analize și predicții, dacă vor continua pe aceeași linie acțiunile noii administrații americane în politica externă, există riscul să parcurgem o etapă dureroasă în securitatea continentului și să asistăm la o pierdere imensă - retragerea Americii din Europa - o ruptură dramatică cu șapte decenii de politică externă americană.
Ar fi cea mai mare catastrofă geopolitică a ultimilor 80 de ani.
Un asemenea seism geopolitic ar întări poziția autocraților și adepților iliberalismului, a celor care vor să distrugă democrația și unitatea lumii occidentale care a fost fundamentală pentru a face față provocărilor geopolitice, inclusiv al doilea război mondial. O retragere care lasă în urmă un vid de putere periculos care alimentează ambițiile revizioniste ale Moscovei, dar și o oportunitate pentru reconfigurarea fundamentală a echilibrului regional.
Iar aceste ambiții nu sunt teoretice. Este o realitate brutală pe care trebuie să o privim în față. Raportul recent al Serviciului de Informații Externe din Estonia (EFIS) confirmă că amenințarea rusă este cât se poate de reală - Moscova își extinde activ capacitățile militare nu doar pentru războiul din Ucraina, ci și pentru un potențial conflict cu NATO. În acest context, orice "nouă Yalta" ar reprezenta o trădare a principiilor democratice și o invitație deschisă la agresiune ulterioară.
Dar în acest moment de criză, vedem și semne încurajatoare de adaptare și reziliență europeană. Ucraina, sub conducerea președintelui Zelensky, demonstrează o sofisticare strategică remarcabilă. Refuzul său inițial de a accepta negocieri de pace fără prezența partenerilor europeni la masă reprezintă o mutare diplomatică curajoasă care recunoaște realitatea emergentă: Europa trebuie să-și asume un rol de lider în propria sa securitate. Iar ultimele informații despre pretențiile dictatorului de la Kremlin pentru a avansa negocierile de armistițiu vizează în definitiv nimic altceva decât decuplarea Ucrainei de la sistemul de securitate și ajutor american și european: demilitarizarea sa, schimbarea regimului de la Kiev, interdicția trupelor aliate pe teritoriul ucrainean, sistarea ajutorului militar, păstrarea teritoriilor ocupate de către Rusia (cel mai mare rapt teritorial din Europa după al doilea război mondial). Adică pregătirea Ucrainei pentru a fi ocupată în totalitate în 1-2 ani, probabil, după un scenariu rus bine-cunoscut, folosit și după acordurile de la Minsk.
Dar așa cum subliniază Joe Reimers, un observator american stabilit în Ucraina, conflictul actual nu este doar despre linii pe hartă sau resurse strategice. Pentru ucraineni, teritoriile ocupate reprezintă case părăsite, familii separate, vieți întrerupte brutal. Orice sugestie că Ucraina ar trebui să fie "realistă" și să accepte pierderea teritoriilor este nu doar cinic diplomatic, ci și profund imorală.
Pe lângă toate nenorocirile ei, invazia ilegală și ilegitimă a Rusiei în Ucraina a adus o transformare: exemplul remarcabil al Poloniei, care a înțeles perfect miza momentului. Cu un program ambițios de modernizare militară, Polonia își construiește metodic statutul de putere regională. La fel, Ucraina, care sub presiunea existențială a invaziei ruse, a dezvoltat capabilități tehnologice impresionante în domeniul dronelor și sistemelor autonome, demonstrând că inovația strategică poate veni și din partea actorilor aflați sub presiune. Mai mult, în ultimele zile, se pare că Polonia solicită fie Franței, fie SUA, să primească și să găzduiască arme nucleare, o veritabilă tehnică de descurajare pentru ruși și o semnificativă garanție de securitate suplimentară.
Pentru România, momentul actual reprezintă atât o provocare existențială, cât și o oportunitate istorică. Dar pentru a valorifica această oportunitate, România trebuie să depășească urgentă vulnerabilitățile structurale care au împiedicat modernizarea sa militară și să-și consolideze poziția în noua arhitectură de securitate europeană. Avem atuuri importante: poziția geografică strategică, resursele naturale, potențialul uman și tehnologic. Dar aceste atuuri pot fi valorificate doar printr-o strategie coerentă și o viziune clară asupra rolului țării în noua arhitectură de securitate europeană.
Ne aflăm într-un moment pivot al istoriei europene. Alegerile din România din mai 2025 nu sunt doar despre politica internă - sunt despre poziționarea țării în noua matrice de putere europeană.
Opțiunile sunt clare: integrarea deplină în blocul democratic european sau deriva spre o zonă gri geopolitică, vulnerabilă la manipulările Moscovei.
Cuvintele lui Churchill din 1938 reverberează astăzi cu o actualitate tulburătoare: "Vi s-a dat de ales între război și dezonoare. Ați ales dezonoarea și veți avea război." Europa și România trebuie să învețe din lecțiile trecutului și să acționeze decisiv pentru a-și asigura viitorul democratic.