• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-09 23:54:24
  • Sursa:
„Alegeri! Acum!”. Mii de israelieni au iesit in strada la Tel Aviv si cer demisia lui Netanyahu. Protestele, marcate de violente Imagine

Mii de israelieni au ieșit din nou în stradă, sâmbătă seară, la Tel Aviv, pentru a cere plecarea de la putere a premierului Benjamin Netanyahu și o soluție pentru aducerea acasă a ostaticilor aflați încă în mâinile Hamas după atacul din 7 octombrie, anul trecut. „Alegeri! Acum!” și „Aduceți înapoi ostaticii! Acum!” au scandat israelienii adunați pe străzile Tel Avivului.

Israelienii cer demisia lui Netanyahu și alegeri noi. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Solicitări de natură politică şi manifestări emoţionale s-au amestecat în atmosfera demonstraţiei, între lozinci înverşunate împotriva premierului israelian şi cererea „Aduceţi ostaticii acasă!”, scrisă pe tricouri sau bannere. Până în prezent, 130 de ostatici, dintre care se crede că 31 au murit, sunt încă deţinuţi în Gaza, potrivit autorităţilor israeliene.

Mulţimea, formată din protestatari destul de în vârstă per ansamblu, a reunit bărbaţi şi femei obişnuiţi cu demonstraţiile de amploare care au zguduit Israelul de luni de zile, în semn de opoziție față de reforma justiţiei dorite de premierul Netanyahu. Asta era înainte de 7 octombrie, „acum un secol”, a oftat o femeie.

De atunci, atacul Hamas şi războiul lansat ca răzbunare în Fâşia Gaza de Israel au măturat totul şi au sporit furia şi disperarea manifestanţilor de la Tel Aviv.

„Suntem o ţară distrusă”, spune Ora, un psiholog în vârsta de 60 de ani.„Netanyahu şi guvernul său distrug această ţară”, adaugă Israel Alva, un fost soldat convertit în distribuitor de echipamente medicale.

Peste tot, aceeaşi constatare a unui „imens decalaj” care s-a produs între popor şi guvern.„După ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie, acest guvern nu poate rămâne la putere”, spune Shahi Gil, un pilot de avion în vârstă de 50 de ani. „Nu au încrederea oamenilor, motivaţiile le sunt ghidate de dorinţa lor de a se agăţa de putere, nu de ceea ce este bine pentru această ţară”, a adăugat el.

„Nu avem viitor cu acest guvern şi cu acest prim-ministru. Este corupt, brutal, violent”, spune Mira Smoli, 64 de ani. „Netanyahu a guvernat întotdeauna în acelaşi mod, cu această atitudine de «Nu eu sunt responsabil»”, spune Shahi Gil.

Mulţi îşi amintesc că premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de fraudă şi corupţie, va fi nevoit să se confrunte cu justiţia dacă va părăsi puterea. Alţii menţionează raportul definitiv al unei comisii de anchetă din această săptămână care a stabilit „responsabilitatea personală” a premierului Netanyahu în drama de pe Muntele Meron din aprilie 2021, când 45 de pelerini au murit într-o busculadă.

„Alegeri! ACUM! ACUM!”, „Ruşine! Ruşine! Ruşine guvernului”, se aude din mulţime la Tel Aviv. „Bibi (diminutivul numelui premierului israelian - n. red.) nu este interesat de evrei sau arabi, este interesat doar de el însuşi!”, a susţinut un vorbitor de la platformă.

Unii s-au pronunţat în mod deschis pentru o încetare a focului, pentru ca ostaticii să poată fi eliberaţi. Alţii merg mai departe, precum Shahi Gil:„Trebuie să găsim o soluţie cu palestinienii, nu cu Hamas, ci cu cei care sunt pentru pace sau cel puţin pentru coexistenţă”.

„Nu avem de ales”, adaugă Israel Alva. „Nu ar trebui să începem un război dacă nu avem un plan politic în spate”, spune el.

„Ceea ce se întâmplă în Gaza îmi sfâşie inima”, spune psihologul Ora, care ezită o clipă înainte de a se exprima în legătură cu necesitatea unui armistiţiu.

Daniel Goldrich, un muzician în vârstă de 23 de ani, consideră că este „dificil” să comenteze.„Vrem întoarcerea ostaticilor şi apoi avem nevoie de pace, avem nevoie de calm”, a spus el.

Protestul a fost marcat la final de unele tensiuni cu poliţia.

Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, la Corbu, iar două case au ars în totalitate. Pompierii din Constanța au intervenit și au reușit să limiteze răspândirea focului la alte două locuințe. Ei au reușit să evacueze în siguranță și șapte butelii. Două persoane au avut atac de panică.

Economie 2024-07-23 22:05:53

Sebastian Ghiorghiu, românul milionar din SUA, a provocat o furtună în mediul online și a fost criticat dur, după ce a spus că „toți tipii de 20 de ani ar trebui să aibă Lamborghini, pentru că 200.000 de dolari nu înseamnă nimic altceva decât mărunțiș”.

Economie 2023-01-27 13:54:43

Marcel Ciolacu promite că până la finalul anului, românii din Spania vor putea obține cetățenie dublă. 

Economie 2024-07-06 13:51:40

Banca Națională a României a decis, miercuri, în ședința Consiliului de Administrație, să majoreze dobânda de politică monetară cu un punct procentual.

Economie 2022-07-06 13:38:31

Stelele pitici albe sunt stele cu o densitate mare cărora le arde tot combustibilul și distrug obiecte planetare mai mici. Este sfârșitul lumii, dar nu așa cum îl știm noi, scrie The Guardian. 

Economie 2024-04-13 13:41:14

Sportivul român Cătălin Chirilă a câştigat medalia de bronz în proba de canoe simplu pe 500 de metri, duminică, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.

Economie 2022-08-21 15:05:51

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, va coprezida, miercuri, alături de omologul din Polonia, Mariusz Blaszczak, o nouă reuniune a miniştrilor Apărării în Format Bucureşti 9 (B9), desfăşurată la Varşovia, în Polonia, notează Agerpres.

Economie 2023-04-26 10:35:36

O tânără de 23 de ani a cerut ajutorul poliţiştilor, după ce soţul ei, în vârstă de 27 de ani, a ameninţat-o cu un pistol. Agenţii au emis ordin de restricţie pe numele bărbatului şi i-au deschis dosar penal pentru deţinere ilegală de armă neletal, supusă autorizării. El a fost reţinut 24 de ore.

Economie 2024-06-17 23:41:24