• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-07 09:10:11
  • Sursa:
Alberto Fujimori, presedintele sud-american inchis pentru crime impotriva umanitatii dupa doua masacre, a fost eliberat Imagine

Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori (1990-2000), în vârstă de 85 de ani, a fost eliberat miercuri din închisoarea unde ispăşea din 2009 o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, au constatat jurnaliştii AFP.

Fujimori, îmbrăcat într-o jachetă neagră şi purtând o mască pe faţă, a părăsit închisoarea Barbadillo, în estul oraşului Lima, la ora locală 18.29 (23.29 GMT), la bordul unei dube gri, care a trecut încet prin mulţimea de susţinători veniţi să-l întâmpine.

Fiica sa Keiko, de trei ori candidată fără succes în turul doi al alegerilor prezidenţiale, şi fiul său Kenji, om de afaceri, care au cerut în repetate rânduri eliberarea tatălui lor, s-au aflat alături de el.

Alberto Fujimori, președintele sud-american închis pentru crime împotriva umanităţii după două masacre, a fost eliberat. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

"Inimile noastre debordau de bucurie. Pentru că acest om a fost încarcerat pe nedrept", a declarat Nikita pentru AFP din afara închisorii.

Marţi, Curtea Constituţională a ordonat eliberarea "imediată" a fostului preşedinte controversat, care suferă de probleme respiratorii şi neurologice recurente, inclusiv de paralizie facială, scrie News.ro

Fostul lider din Peru a fost găsit vinovat de moartea a 25 de persoane în două masacre comise de un comando al armatei în cadrul a ceea ce se numea războiul împotriva terorismului (1980-2000) dus de gherilele de extremă stânga.

Miercuri, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului a cerut, fără succes, ca Peru "să se abţină de la a executa" decizia Curţii Constituţionale "până când Curtea Interamericană a Drepturilor Omului nu va dispune de toate elementele necesare pentru a analiza dacă această decizie respectă condiţiile" arestărilor sale anterioare, potrivit unei rezoluţii a acestui organism publicată pe site-ul său.

Cu toate acestea, guvernul Dina Boluarte a autorizat eliberarea sa.

Asociaţia peruană pentru drepturile omului (APRODEH) a condamnat decizia, afirmând că aceasta reprezintă un afront adus Curţii Interamericane.

Alberto Fujimori a condus Peru cu o mână de fier, dar, confruntat cu o opoziţie tot mai mare, a fugit în noiembrie 2000 în Japonia, de unde este originară familia sa.

El a anunţat prin fax că demisionează din mandat. Ulterior, extrădat din Chile în 2007, a fost condamnat şi încarcerat doi ani mai târziu.

În pofida cererii de "iertare" formulate în 2017 pentru faptele comise de guvernul său, Alberto Fujimori i-a divizat pe peruani aşa cum puţini politicieni au făcut-o în istoria acestei ţări andine cu 32 de milioane de locuitori.

Pentru unii, cel poreclit "El Chino" (Chinezul) este omul care a impulsionat boom-ul economic al ţării cu politicile sale ultraliberale şi care a luptat cu succes împotriva gherilelor din Calea Luminii (Maoiste) şi din Mişcarea Revoluţionară Tupac Amaru (Guevaristă).

Alţii îşi amintesc mai ales de scandalurile de corupţie şi de metodele sale autoritare, care l-au adus în spatele gratiilor pentru că a ordonat două masacre comise de un escadron al morţii în 1991-1992.

NATO intenționează să coordoneze transportul unui număr mare de soldați răniți departe de liniile frontului în cazul unui război cu Rusia, probabil utilizând trenuri spital, deoarece evacuările aeriene ar putea să nu fie fezabile, potrivit unui general de rang înalt, informează Reuters.

Economie 2024-09-25 16:50:51

Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de ore la operațiunea masivă de căutare a copilului.

Economie 2024-05-28 11:23:47

O căprioară albă a fost văzută în zona Valea Porții din Bran, mai multe fotografii fiind făcute publice de Jandarmeria Brașov.

Economie 2024-03-11 13:46:48

Armata României a finalizat suplimentarea contingentului participant la operaţia NATO - KFOR din Kosovo cu compania din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR, cu un efectiv de aproximativ 130 de militari, a transmis, vineri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Economie 2023-10-13 20:38:56

„Vrei sucul la plastic sau la ciob?”, întreabă vânzătoarea. Iată o întrebare imposibil de replicat în supermarketul oricărui lanț modern de retail. În schimb, mersul la „non-stop”-ul de la colțul blocului - o veritabilă capsulă în timp aflată acum în prag de extincție - este plin de astfel de surprize: aici încă mai predomină aerul neobișnuit de familiar cu care vânzătorul își tratează clienții și senzația acută de depozit al unui hoarder al comerțului care îngrămădește, după rețete numai de el știute, biscuiții, pufuleții, berea și săpunul în mod democratic pe același raft, fără ca nimeni să protesteze. Iarna însă e la doar o lună distanță, iar fanii și minionii lui Putin ne promit o Împărăție a Frigului care să ne ducă pe toți direct în regatul din Frozen. Marile lanțuri de magazine din Europa sting lumina și reduc programul pentru a face economie la energie. Digi24.ro a discutat cu câțiva mici comercianți români și vânzători de la așa-numitele magazine „tradiționale”, pentru a afla cum vor încerca să se descurce în această iarnă. Sau ce planuri de „reziliență” energetică au, ca să împrumutăm puțin din limbajul prețios al guvernanților care ne anunță că lucrează deja la plafoane și regularizări.

Economie 2022-11-13 09:07:55

Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a alunecat peste balustradă.

Economie 2024-04-23 16:31:45

„Dacia este dovada că inovarea, viziunea, tenacitatea și managementul performant înseamnă succes garantat,” a declarat Nicolae Ciucă, după vizita de joi de la Dacia Mioveni. Premierul a menţionat că pe această platformă lucrează 15.000 de oameni, angajaţi direct şi că, printr-o colaborare, se asigură de asemenea alte 150.000 de locuri de muncă.

Economie 2022-10-13 21:41:03

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat joi într-o reuniune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite că, potrivit dreptului internaţional, Israelul nu are dreptul la autoapărare în lupta sa împotriva Hamas, întrucât este un „stat ocupant”.

Economie 2023-11-03 10:12:02