• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-18 21:36:05
  • Sursa:
Alarma la spitalul Obregia. Un pacient a dat foc unei saltele, zeci de oameni au fost evacuati. Au intervenit pompierii Imagine

Pompierii au intervenit, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs într-o încăpere de la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din București. Camera era inundată cu fum la sosirea pompierilor. 39 de persoane s-au autoevacuat, iar o persoană a făcut atac de panică. Managerul spitalului, dr. Andrian Ţîbîrnă, a spus că un pacient a dat foc unei saltele, potrivit News.ro.

„Din câte ştiu, un pacient ar fi dat foc unei saltele. Din păcate, în spitale de psihiatrie se mai întâmplă astfel de incidente, probabil mai grave. Din câte ştiu salteaua nu a luat foc, a emis o cantitate destul de mare de fum. Colegii mei au intervenit destul de prompt. În sub două minute a fost evacuată toată secţia”, a declarat, marţi seară, la Medika TV, managerul Spitalului Obregia, dr. Andrian Ţîbîrnă.

Acesta a explicat că un pacient a făcut un atac de panică.

„A intervenit, la fel de prompt, ISU. Secţia a fost verificată, urmează să fie şi aesită şi pacienţii să revină înapoi în saloane”, a mai declarat managerul unităţii medicale.

Acesta a explicat că în jur de 40-50 de pacienţi erau în total în secţie.

Medicul a explicat că în spital sunt şi „pacienţi care au anumite patologii psihiatrice, piromanii, care, câteodată, din păcate, sunt foarte greu de controlat”.

„Colegii depun toate eforturile ca să menţinem conduită corectă şi din partea personală şi din partea pacienţilor”, a mai declarat Ţîbîrnă.

Cuplurile de acelaşi sex din Cehia vor beneficia, de anul viitor, de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite, cu excepţia căsătoriei, potrivit unei legi promulgate de preşedintele Petr Pavel.

Economie 2024-04-30 15:41:38

Joe Biden a afirmat, marţi, că dezbaterea sa ratată de joi în faţa lui Donald Trump se explică prin oboseala legată de deplasările sale internaţionale recente, după ce în iunie el se deplasase în Franţa, apoi în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres. „Nu i-am ascultat pe consilierii mei”, spune Biden. 

Economie 2024-07-03 08:17:02

Greva profesorilor este susținută de majoritatea românilor. O arată un studiu Ipsos, care arată că starea învățământului este printre principalele îngrijorări ale oamenilor. Tocmai de aceea ei cred că este justificat demersul, pentru că salariile sunt mici, iar condițiile de muncă sunt neadecvate.

Economie 2023-05-30 19:09:16

Primarul unei populare stațiuni de schi din Italia a spus că a apelat la măsuri drastice după ce orașul a fost brusc copleșit de 260 de autobuze care au adus peste 10.000 de vizitatori din Napoli și regiunea înconjurătoare Campania, fiind atrași de reclama făcută de un influencer pe TikTok și de biletele ieftine, informează The Guardian.

Economie 2025-01-31 12:37:03

Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis miercuri o majorare nesemnificativă a producţiei, în pofida recentei vizite efectuate de preşedintele SUA, Joe Biden, în Arabia Saudită, în încercarea de a convinge liderul OPEC să pompeze mai mult petrol şi să ajute economia mondială, transmit AFP şi Reuters.

Economie 2022-08-03 17:46:12

Evgheni Prigojin s-a lăudat cu loialitatea celor 25.000 de membri ai armatei sale de mercenari, dar se pare că aceasta s-a evaporat la fel de repede cum s-a încheiat rebeliunea grupului Wagner împotriva regimului de la Moscova, scrie BBC, care a analizat o serie de mesaje schimbate de mercenari și rudele lor.

Economie 2023-06-27 10:43:14

Şeful Poliţiei Române a trimis o echipă de specialişti la Sibiu, pentru a ajuta în cazul lui Adrian Kreiner, omul de afaceri ucis în bătaie de hoți. După ce au intrat în vila afaceristului, l-au lovit cu bestialitate și au amenințat-o pe fiica acestuia cu pistolul, cei trei bărbați s-au făcut nevăzuți cu mai multe ceasuri de lux, în valoare de un milion de euro.

Economie 2023-11-08 12:06:33

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) anunţă că va oferi consiliere juridică gratuită tuturor cazurilor care se confirmă, în care medici, membri ai CMMB, care îşi fac datoria sunt agresaţi la locul de muncă.

Economie 2023-09-30 21:11:05