• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-24 19:13:36
  • Sursa:
Alain Delon, inmormantare departe de lumina reflectoarelor Imagine

După o viaţă în lumina reflectoarelor, familia şi prietenii apropiaţi ai lui Alain Delon i-au adus sâmbătă un ultim omagiu, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc la moşia sa din Douchy, în centrul Franţei, unde s-au adunat aproximativ o sută de admiratori, transmite France Presse, scrie Agerpres.

Cu puţin timp înainte de înmormântare, programată pentru ora 16.00 (14.00 GMT), cei doi fii ai săi, Anthony şi Alain-Fabien, au sosit la porţile proprietăţii pentru a-i întâmpina pe fanii ilustrului cineast francez, a cărui moarte la 18 august, la vârsta de 88 de ani, a atras o avalanşă de omagii din întreaga lume.

Fosta parteneră de scenă a lui Delon, actriţa italiană Claudia Cardinale, în vârstă de 86 de ani, nu a participat la funeralii "din cauza durerii prea mari".

Conform dorinţei actorului, care făcea pregătiri funerare de mai mulţi ani, ceremonia a fost condusă în cadru restrâns de Jean-Michel Di Falco, în vârstă de 82 de ani, un fost episcop care este considerat de mult timp capelanul celebrităţilor din Franţa.

Înmormântarea a avut loc loc la ora locală 17.00, cu uşile închise, în capela situată în inima proprietăţii Douchy (centru) cumpărată de Alain Delon în 1971. Alain Delon şi-a dorit să fie înhumat la domiciliul său, lângă câinii săi, o procedură excepţională care a necesitat autorizaţia autorităţilor.

PSD nu este de acord cu taxarea prosumatorilor de energie din surse regenerabile, anunță, luni, printr-un comunicat, partidul condus de Marcel Ciolacu. Social-democrații îl acuză pe Virgil Popescu că a introdus „taxa pe soare” în textul ordonanței de urgență înaintea ședinței de guvern. Ministrul Energiei era așteptat să susțină o conferință de presă în care să dea explicații legate de acest subiect, după scandalul generat în Coaliție, dar, din cauza prezenței lui George Simion în clădirea ministerului, conferința a fost amânată. 

Economie 2022-12-05 13:32:43

Circulaţia rutieră se desfăşoară, marţi dimineaţă, în condiţii de ploaie pe mai multe drumuri din judeţele aflate în sudul ţării, în timp ce în zona de munte a judeţelor din centrul ţării carosabilul este acoperit cu zăpadă, anunţă Centrul Infotrafic. Totodată, ceaţa scade vizibilitatea în trafic pe drumuri din judeţele Argeş, Bihor, Braşov, Prahova, Satu Mare şi Sibiu.

Economie 2024-11-12 07:27:26

România trebuie să aibă o strategie eficientă şi de învingător în privinţa aderării la spaţiul Schengen, a declarat, marţi, Marcel Ciolacu. Liderul PSD a spus că nu crede că va fi un Consiliu extraordinar JAI, pentru că "l-am avea degeaba, în condiţiile în care Austria îşi menţine poziţia de a vota împotriva aderării României". 

Economie 2022-12-13 13:23:14

Potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la comanda Digi24, marea majoritate a românilor nu simt scăderea prețurilor alimentelor de bază. Doar 18% dintre aceștia au spus că au resimțit ieftinirile, în timp ce 73% au spus că nu.

Economie 2023-08-22 20:30:27

Casa Albă a anunțat, într-un comunicat, că Joe Biden va face un turneu în Europa. Președintele va merge în Marea Britanie, Lituania și Finlanda.

Economie 2023-07-02 17:36:02

Conducerea Rusiei a decis să răspundă la incursiunea Forțelor Armate Ucrainene (FAU) în regiunea Kursk, iar Kievul trebuie să se aștepte la pedepse severe, a spus ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, într-o conversație cu jurnaliștii ruși.

Economie 2024-08-23 10:26:20

Parlamentul European a respins, marți, raportul privind descărcarea bugetară pe anul 2020 al agenției europene de pază a granițelor externe, Frontex. Agenţia apreciază că votul de la Strasbourg a exprimat neîncrederea în Frontex, acuzată că a ascuns întoarcerea forţată a migranţilor din Marea Egee.

Economie 2022-10-18 19:45:58

Donald Trump pare pregătit să ofere concesii-cheie Rusiei, pentru a pune capăt războiului din Ucraina, lăsând Kievul și aliații europeni deoparte. Dar nu doar aceștia se confruntă cu consecințele întoarcerii lui Trump către Rusia, mișcare care răstoarnă ani de politică externă a SUA. Și la Beijing, răsturnarea rapidă a evenimentelor pare să ridice semne de întrebare cu privire la modul în care campania de pace a SUA va afecta parteneriatul atent construit al liderului chinez Xi Jinping cu președintele rus Vladimir Putin - și relațiile precare ale Chinei cu administrația Trump, scrie CNN.

Economie 2025-02-20 12:14:07