• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-02 11:19:51
  • Sursa:
Al doilea barbat din istorie care a primit la transplant o inima de porc a murit dupa 6 saptamani Imagine

Lawrence Faucette, a doua persoană care a primit o inimă de porc modificată genetic în cadrul unei proceduri de transplant, a murit la șase săptămâni după intervenția experimentală. Centrul Medical al Universității din Maryland (UMMC), unde a fost efectuată operația, a spus că inima a început să dea semne de respingere în ultimele zile.

„Ultima dorință a domnului Faucette a fost ca noi să profităm la maximum de ceea ce am învățat din experiența aceasta, astfel încât alții să aibă o șansă la o nouă inimă atunci când un organ uman nu este disponibil. A spus echipei de medici și asistente care s-au ocupat de el că ne iubește. Ne va lipsi foarte mult”, a declarat dr. Bartley Griffith, director clinic al programului de transplant cardiac de la Universitatea din Maryland, potrivit CNN.

Faucette, în vârstă de 58 de ani, a fost internat la UMMC pe 14 septembrie, după ce a prezentat simptome de insuficiență cardiacă și a suferit un transplant experimental șase zile mai târziu. Boala sa de inimă și afecțiunile preexistente l-au făcut ineligibil pentru un transplant de inimă umană.

„Singura mea speranță este să aleg un transplant cu inima de porc, xenotransplant”, a spus Faucette într-un interviu cu câteva zile înainte de operație.

„Nu avem alte așteptări decât să sperăm că o să avem mai mult timp împreună”, a spus tot atunci soția lui, Ann Faucette.

În săptămânile de după transplant, medicii lui Faucette au spus că acesta făcea progrese semnificative, fiind capabil chiar să meargă la kinetoterapie și să-și petreacă timp cu familia.

La o lună după operație, medicii au spus că funcția cardiacă era excelentă și au oprit medicația pentru susținerea funcției inimii. „Nu există nicio dovadă a unei infecții și a unei respingeri în acest moment”, a declarat atunci Griffith.

Medicii i-au administrat lui Faucette un tratament experimental cu anticorpi pentru a-i anula sistemul imunitar, în scopul de a preveni respingerea. Respingerea organelor este „cea mai importantă provocare cu transplanturile tradiționale, care implică organe umane”, a precizat UMMC într-un comunicat.

Ann, soția lui Faucette, le-a mulțumit cadrelor medicale pentru eforturile făcute pentru soțul ei.

„Larry a început această călătorie cu o încredere deplină în dr. Griffith și echipa lui. Știa că timpul care i-a mai rămas era scurt și aceasta era ultima lui șansă”, a spus ea.

Potrivit autorităților medicale din SUA, există peste 113.000 de persoane pe lista cu transplant de organe, dintre care peste 3.300 au nevoie de o inimă. Grupul Donate Life America spune că 17 oameni mor în fiecare zi în așteptarea unui donator.

În ianuarie 2022, Universitatea din Maryland a efectuat prima astfel de intervenție chirurgicală experimentală pe David Bennett, de 57 de ani, care a murit la două luni după operație. Deși nu au existat semne de respingere în primele săptămâni după transplant, o autopsie a concluzionat că Bennett a murit de insuficiență cardiacă provocată de „o serie complexă de factori”, inclusiv starea lui Bennett înainte de operație. Un studiu de caz publicat în The Lancet a subliniat, de asemenea, că există dovezi ale prezenței unui virus porcin care nu fusese identificate anterior.

De zeci de ani, Singapore s-a bazat pe cel mai apropiat vecin al său, Malaezia, pentru o treime din importurile sale de păsări de curte. În fiecare lună, aproximativ 3,6 milioane de pui, în mare parte vii, sunt exportați în Singapore, apoi tăiați și refrigerați. Premierul malaezian a anunțat însă săptămâna trecută că țara sa va interzice din iunie exporturile de pui vii către Singapore.  

Economie 2022-06-02 12:51:48

Șase persoane au murit și alte două au fost rănite în urma unei explozii la o fabrică de muniție din orașul Chapayevsk din centrul Rusiei, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de urgență, citate de agenția de presă de stat TASS, transmite Reuters.

Economie 2023-07-07 14:11:55

1 din 10 români trăiește cu boală cronică de rinichi, însă, din cauza simptomelor care se manifestă târziu, afecțiunea este depistată abia în stadii avansate, atrag atenția medicii. Anual, peste 37.000 de persoane ajung în spital din această cauză. De anul trecut, românii pot beneficia de un set gratuit de analize pentru a diagnostica boala din timp, scrie News.ro. Însuși ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a decis să dea, joi, un exemplu prin recoltarea celor două analize în vederea evaluării stării de sănătate a rinichilor săi.

Economie 2024-03-14 18:27:25

Un start-up britanic ar fi găsit răspunsul la una dintre cele mai mari probleme ale deținătorilor de mașini electrice: așteptarea ca bateria să se încarce, potrivit CNN. 

Economie 2024-07-03 10:11:45

Preşedintele american Joe Biden a comutat luni în închisoare pe viaţă pedepsele capitale împotriva a 37 de condamnaţi, cu mai puţin de o lună înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, partizan al acestei pedepse, informează Reuters.Indivizii respectivi fuseseră toţi condamnaţi de justiţia federală, distinctă de justiţia fiecărui stat american.La începutul lui decembrie, peste 130 de organizaţii de apărare a drepturilor omului, printre care puternica ACLU şi Amnesty International, l-au interpelat pe Joe Biden în legătură cu angajamentul său de campanie din 2020 împotriva pedepsei cu moartea şi au salutat moratoriul asupra execuţiilor la nivelul justiţiei federale decretat în mai 2021 de administraţia sa.Organizaţiile au afirmat că tem de un „val de execuţii” după preluarea funcţiei de preşedinte de către Donald Trump.„Comut pedepsele a 37 din cei 40 de indivizi aflaţi pe culoarul morţii al justiţiei federale, la pedepse cu detenţie pe viaţă fără posibilitate de eliberare condiţionată”, a anunţat Biden într-un comunicat.Comutările pronunţate sunt „coerente cu moratoriul pe care guvernul îl impune execuţiilor federale în cazuri altele decât terorismul şi omorurile în masă motivate de ură”, a adăugat el.Anterior în cursul acestei luni, Biden a comutat pedepsele a aproape 1.500 de condamnaţi şi a graţiat 39 de persoane condamnate pentru infracţiuni fără violenţă.De asemenea, el i-a acordat o graţiere totală şi necondiţionată fiului său Hunter, după ce insistase în mai multe rânduri că nu o va face. Hunter Biden pledase vinovat la acuzaţii de fraudă fiscală şi fusese găsit vinovat de delicte legate de arme de foc

Economie 2024-12-23 14:03:42

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a respins criticile legate de victoria Giorgiei Meloni și a partidului de dreapta Fraţii Italiei la alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Italia.

Economie 2022-09-26 20:20:16

Poliţiştii de frontieră din Huşi au reținut un autoturism marca Tesla, identificat în trafic, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania în aceeaşi zi.

Economie 2024-04-03 14:03:58

Atacantul Denis Alibec a declarat, marţi seară, că a trăit cel mai frumos moment din viaţa sa, când a marcat unicul gol al meciului României cu Elveţia, din preliminariile CE-2024.

Economie 2023-11-22 00:42:57