Psiholog Paula Curuliuc, de la Centrul antimobbing Timişoara, ne-a explicat: ”Doamna este într-o situaţie în care are o încredere foarte scăzută şi am început cu acest prim pas. De asemenea, este foarte atentă să adune probe şi suntem chiar în discuţii pentru a face o mediere şi chiar şi un curs pentru angajaţii din acel departament”.
Şi nu este singura care a apelat la serviciile centrului antimobbing: ”Problema estenţială este că există un comportament al celor din jur în a te dermina să te iei şi să pleci singur ca să nu spună ei că te-au dat afară”. Femeia are acum numeroase probleme de sănătate: ”Pe fond nervos, deteriorarea vederii, diabet”. Totul din cauza tratamentului de la locul de muncă, spune ea.
Din mai 2012, zeci de angajaţi au apelat la ajutorul specialiştilor din cadrul Centrului antimobbing de la Timişoara. ”Serviciile pe care noi le oferim în momentul de faţă sunt cele de suport social, iar mai apoi, serviciul principal evaluare psihologică. Avem şi serviciile de consiliere juridică şi sprijin juridic pentru persoanele aflate în această situaţie”, ne precizează Vasile Moldovan, coordonatorul Centrului antimobbing Timişoara.
Chiar dacă, în acest moment, în România nu există o legislație strictă referitoare la mobbing, persoanele abuzate se pot folosi de Codul Muncii sau pot invoca normele privind discriminarea pentru a se apăra.
reporter: Marcela Sferleaoperator: V. Jiva/D. Şoşdeaneditor web: Călin Țenche
