• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-18 07:00:39
  • Sursa:
Ajutor financiar din partea statului pentru mamele tinere. In ce conditii se acorda bursa lunara si ce sume de bani pot primi femeile Imagine

Mamele minore care merg la școală și continuă studiile, primesc o bursă lunară în cuantum de 700 lei până la finalul învățământului obligatoriu. Suma se acordă până la terminarea clasei a XII-a, chiar dacă mamele tinere împlinesc 18 ani între timp.

Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin al tinerelor în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare.

Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.

În sensul prezentei metodologii-cadru, termenul „reintegrare” se referă la reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor.

Tinerele mame care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.

Decizia de suspendare a bursei pentru mamele minore în situațiile prevăzute la alin.  se aplică de către director, la propunerea comisiei de management al burselor, potrivit Metodologiei cadru de acordare a burselor, Ministerul Educației.

În vederea acordării bursei pentru mamele minore părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:

Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse școlare, în condițiile prezentei metodologii-cadru.

Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului național de bacalaureat în prima sesiune, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice.

Potrivit unui document publicat de Ministerul Educației, în octombrie 2023 peste 700 de eleve au primit bursa pentru mame minore.

Primarul Kievului a anunţat sâmbătă dimineaţa că reţeaua de metrou din capitala ucraineană funcţionează din nou şi că toţi locuitorii au fost reconectaţi la reţeaua de apă, la o zi după cele mai recente raiduri aeriene ruse asupra infrastructurii critice ucrainene, transmite Reuters.

Economie 2022-12-17 12:24:01

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles că subiectul aderării României la Schengen se discută informal pe foarte multe paliere, adăugând că progresul este unul lent.

Economie 2023-06-29 17:39:42

Răgușeala este un simptom normal după răceli sau infecții la nivelul gâtului. Când acest simptom persistă, fără o cauză clară, trebuie să ne prezentăm la medic. Cum se stabilește diagnosticul și ce este de făcut discutăm cu dr. George Mincu, medic primar ORL.

Economie 2022-08-04 09:17:02

Un grup de mii de migranți care au pornit pe jos spre Statele Unite, din sudul Mexicului, crește în mod constant. Organizatorul ei spune că aproximativ 7.000 de persoane alcătuiesc acum această caravană de migranți, față de 5.000 câți erau în urmă cu doar câteva zile, transmite BBC.

Economie 2023-11-02 21:37:21

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că vrea să expulzeze circa o mie de migranţi eritreeni, după confruntările violente pe care aceştia le-au avut între ei şi cu poliţia, sâmbătă, la Tel Aviv, relatează agenţiile AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Economie 2023-09-03 20:39:17

Spania solicită cu insistenţă ca limbile bască, catalană şi galiciană să fie recunoscute ca limbi oficiale ale Uniunii Europene, un subiect exploziv ce pune în dificultate o mare parte din cele 27 de state membre, după cum a consemnat AFP.

Economie 2025-05-27 17:21:33

Autorităţile din Norvegia au anunţat luni un atac informatic asupra platformei a 12 ministere. Vulnerabilitatea exploatată de hackeri a dus la blocarea e-mailurilor din aceste instituții, relatează AFP, preluat de News.ro.

Economie 2023-07-24 13:56:20

Un scandal uriaș de spionaj, pornit din Grecia, amenință acum să cuprindă întreaga Uniunea Europeană. Este vorba despre temeri că un soft ilegal de spionaj, numit Predator, este accesibil oricui își permite să plătească prețul cerut pe piața neagră. După ce politicieni de opoziție și jurnaliști greci au reclamat că au fost spionați prin acest soft, acum există deja cereri în Parlamentul European ca Europol să deschidă o anchetă, de teamă că monitorizarea clandestină, accesibilă oricui are bani, a fost mult mai extinsă. 

Economie 2022-08-29 18:09:00