• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-24 08:00:01
  • Sursa:
Ajunul Craciunului - traditii si superstitii. Ce e bine sa faci astazi ca sa ai noroc in anul urmator Imagine

Ajunul Crăciunul este sărbătorit pe data de 24 decembrie și este o zi în care se fac ultimele pregătiri pentru Crăciun. Potrivit tradiției, în această zi oamenii pot respecta unele superstiții pentru ca totul să le meargă mai bine în anul care vine. Ajunul Crăciunul reprezintă și ultima zi din postul Crăciunului, când se pot consuma doar preparate din fructe și legume. 

În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor din neamuri, potrivit Agerpres.

De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și ''scutecele Domnului'', amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă.

În seara de Ajun, stăpâna casei merge în ''casa mare'', așază pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moș Crăciun, potrivit volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare și nu cinstește un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.

Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoți și însoțitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi mai demn pentru Sfânta Împărtășanie.

În data de 25 decembrie ia sfârșit postul Crăciunului, care durează aproximativ șase săptămâni. În această zi, oamenii se pot desfăta cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, lebăr, sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri, salate, cârnați sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea bucatelor de Crăciun este proaspătă, întrucât de Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului.

Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, fiind copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru că, până după Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie şi ei primiţi cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

În seara de Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiță (bancă făcute din scânduri) și să mănânce câte ceva, ca astfel pețitorii lor să nu întârzie.

Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă și cu mâinile pline de aluat spune: ''măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele''. Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: ''cum e cuptorul, lopata plină de pâine, așa să fie copacii, pomii plini de poame''.

De asemenea, în ziua de Ajun, cei care voiau să afle cum vor sta cu sănătatea în anul care urmează tăiau pe jumătate un măr. Dacă fructul avea viermi la interior, credința era că omul va fi urmărit de boală. Un măr putred însă anunță moartea.

Potrivit tradiției, cei care pun o nucă şi un bănuţ în apa cu care se spală pe faţă vor avea noroc tot anul şi va fi sănătos. Totodată, cei care poartă încălțăminte nouă în Ajun de Crăciun pot atrage ghinionul în anul care vine.

Gospodinele știu că toată casa trebuie curățată lună înainte de Ajun, când nu mai au voie să dea cu mătura, pentru că o veche superstiție spune că așa se alungă norocul din casă. Iar creștinii nu au voie să bea rachiu în Ajunul Crăciunului.

O altă tradiție specifică Munteniei, Olteniei și Banatului este ca gospodinele să prepare un aluat folosit pentru a alunga deochiul animalelor din gospodărie. Astfel, animalele vor fi sănătoase tot anul și vor da mai mult lapte.

În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.

 

Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o scurtă întrevedere, la Boston, cu prinţul William, moştenitorul tronului Marii Britanii, înainte ca prinţul de Wales să prezideze în cursul serii o gală privind schimbările climatice, relatează sâmbătă AFP şi Reuters.

Economie 2022-12-03 22:01:47

O explozie a avut loc duminică seară într-o cafenea din Sankt Petersburg. În deflagrație a murit Vladlen Tatarski, un proeminentul blogger militar rus, a confirmat Ministerul de Interne al Rusiei, relatează BBC.

Economie 2023-04-03 07:51:37

„Alegerile prezidențiale din România s-ar fi putut încheia foarte nefavorabil pentru Ucraina. Un politician clar pro-rus, care a exprimat pretenții teritoriale împotriva Ucrainei și este declarat persona non grata în țara noastră, avea toate șansele să devină noul președinte al Românie”, notează European Pravda (EP), publicație ucraineană de limba engleză.

Economie 2025-05-20 13:45:39

Un bărbat de 28 de ani din municipiul Bistriţa s-a ales cu dosar penal în urma postării online a unui anunţ prin care oferea spre vânzare, fără autorizaţie, detectoare de metale, potrivit buletinului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Economie 2023-01-10 14:19:27

Forțele israeliene au pierdut patru câini special antrenați pentru misiuni în teatrele de luptă, care participă alături de soldați la găsirea de arme, muniții și explozibili, dar și la localizarea teroriștilor sau a ostaticilor. Patrupedele vor avea parte de o ceremonie de înmormântare la unitatea militară din care făceau parte.

Economie 2023-11-26 13:00:45

Petrecerea de Revelion s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru zeci de tineri care, deși au plătit pentru închirierea unei cabane la munte, au rămas și fără bani, dar și fără petrecere. Entuziasmați că au găsit oferta cea mai bună, tinerii au trimis banii fără să ceară prea multe detalii, iar presupusul proprietar al cabanei nu a mai răspuns la telefon după ce s-a văzut cu banii în cont. În total, peste 50 de tineri au fost păcăliți.

Economie 2022-12-31 10:16:47

Miracol la Spitalul Județean Constanța. Un bebeluș de numai 390 de grame a reușit să trăiască, deși la naștere a primit nota 1 și șansele de a trăi erau reduse.

Economie 2024-02-03 22:01:48

Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, o fostă gimnastă olimpică ajunsă șefa unuia dintre cele mai mari trusturi de presă din Rusia, a declarat într-un discurs ținut în fața angajaților săi că informația are aceeași putere ca un Kalașnikov, în condițiile de azi din Rusia. „Să trecem la muncă!”, și-a îndemnat ea oamenii.

Economie 2023-02-07 13:41:06