Vara a fost mereu, pentru mine, mai mult decât sezonul concediilor. A devenit acel interval rar în care găsesc timpul necesar pentru un proiect profesional de suflet. Anul acesta, proiectul capătă contur în jurul unei întrebări retorice – una care, deși are o miză profesională, poartă și o puternică rezonanță personală.

Ai sau n-ai AI?

Dar, poate cel mai important, are și câteva implicații instituționale și societale foarte interesante despre care scriu mai jos câteva idei.

Subiectul momentului pentru toată lumea este evident situația fiscal-bugetară a României - o situație complicată unde Ilie Bolojan, prim-ministrul țării, face tot ceea ce se poate pentru a resuscita perspectiva.

Ce facem mai departe, după ce situația fiscal-bugetară reintră în „ritm sinusal"? Sigur că trebuie o analiză temeinică și luate măsuri pe termen mediu și lung. Sǎ nu mai ajungem în astfel de situații. Mă abțin să menționez cauzele evidente și revoltătoare.

Însă, oceanul de date fiscal-bugetare este imposibil de a fi cuprins de o minte umană. Așa că după acest moment critic, digitalizarea - mult vestita digitalizare a ANAF-ului - este cu adevărat principala provocare.

Există exemple internaționale de succes?

Da și sunt multe și cu cifre impresionante. Știi care este țara care a digitalizat 100% din serviciile guvernamentale, economisind anual 2% din PIB - echivalentul a 800 de ore de muncă anual pentru fiecare cetățean? Estonia. Estonii își fac declarația de taxe online în trei minute, votează digital (peste 32% au votat online la alegerile din 2014), iar întreaga infrastructură digitală procesează 2,2 miliarde de tranzacții pe an.

Programul de e-Residency al Estoniei a atras peste 126.500 de rezidenți digitali din 170 de țări, care au înființat peste 36.000 de companii. Acestea au generat o cifră de afaceri cumulată de peste 4 miliarde de euro și au creat mii de locuri de muncă. În 2023, aplicațiile pentru e-Residency au depășit numărul de nașteri din Estonia - un indicator simbolic al succesului programului.

Franța sub Macron își propune să devină putere mondială AI, astfel coordonează o mobilizare istorică de resurse: s-au anunțat angajamente de investiții publice și private de peste 109 miliarde euro pentru dezvoltarea infrastructurii AI. Da, ați citit corect, 109 miliarde de euro. Acești bani merg la centre de date, supercomputere și tehnologie dedicată, pentru a face față competiției cu SUA și China. Investitorii includ atât companii franceze (Iliad, Orange, Thales), cât și fonduri internaționale (ex.: un proiect de până la 50 miliarde euro cu Emiratele Arabe pentru cel mai mare campus AI din Europa, parteneriate cu Canada, SUA). Macron a lansat și susține o strategie națională încă din 2017 și își propune evident să ia leadershipul european și pe acest domeniu.

Polonia folosește AI pentru calcularea unui indicator de risc pentru fiecare contribuabil, reducând evaziunea fiscală cu 35%.

Irlanda a implementat AI pentru automatizarea procesului de categorizare a întrebărilor contribuabililor, crescând acuratețea de la 70% la 97%.

Danemarca a implementat cu succes sisteme AI pentru administrația fiscală care au redus semnificativ fraudele fiscale și au crescut colectarea.

Ați citit zilele trecute că România semnează un acord cu Microsoft pentru crearea unui Centru de Excelență în Tehnologie. Este o inițiativă lăudabilă și așteptările sunt mari. Din punctul meu de vedere însă, cheia acestui demers nu este legată de existența unor resurse financiare - de câți bani există pentru treaba asta - sau de voința politică a unui lider, a unui prim-ministru, ministru de finanțe sau președinte ANAF.

Reușita unui astfel de proiect constă în înțelegerea nevoilor umane, normale de altfel, ale tuturor celor care lucrează în acest domeniu. Rezistența la schimbare este naturală, are rădăcini adânci în ființa umană. Și dacă ne dorim ca un astfel de proiect să se întâmple nu numai pe hârtie, trebuie să fim atenți la nevoile oamenilor, să le dăm o certitudine asupra continuității în carieră. La fel de important, să fim convingători în a prezenta realmente avantajele pe care le aduce tehnologia și în special AI-ul. "Start with Why" a lui Simon Sinek oferă printr-o lectură rapidă, de vară, câteva răspunsuri moderne la „dilema" rezistenței la schimbare.

În absența unei astfel de abordări, întotdeauna se vor găsi motive pentru care nu se poate. Am constatat din experiența mea de câțiva ani în executiv în poziții de leadership în momente complicate că în acest domeniu creativitatea umană aproape că nu are limite și este mereu surprinzătoare.

Următoarea Frontieră? Sistemul de sănătate.

Un alt sistem care poate să schimbe România la față este evident cel al sănătății. Când eram președinte la CNAS, s-a început implementarea unui nou program de platforme informatice care, sincer, cred că va avea puterea să proceseze oceanul de informații din domeniul sănătății, să facă analize și să facă recomandări imposibil de făcut de o singură minte umană.

Viitorii decidenți din sistemul de sănătate vor avea astfel la îndemână recomandări clare de utilizare a bugetului, astfel încât decizia să nu mai fie una subiectivă și empirică. La fel și acolo, este esențial ca viitorii miniștri ai sănătății și președinții CNAS să aibă capacitatea de a-și acorda atenția principală către oamenii din sistem și către nevoile pacienților. Căci nu-i așa? Tehnologia, dacă nu va putea fi adoptată și îmbrățișată de către oameni, va rămâne o căsuță bifată în jalonul PNRR. Astăzi, cele peste 15 miliarde de euro de la CNAS se analizează și repartizează în continuare fără a utiliza mare tehnologie peste basic Excel. La fel și pentru anumite domenii din Ministerul Sănătății. Bugete cu șapte zerouri, euro, se fac pe baza unor raportări pe hârtie.Un exemplu concret extras dintr-o prezentare făcută recent de Ionut Dumitru: România cheltuie (2,2% din PIB) în sănătate cu 1% mai mult decât media europeană (1,2%) pe bunuri si servicii! Da, ați citit bine! 1% din PIB!

Educația: sine qua non!

Sigur că toate celelalte probleme sunt mai importante și atunci când nu ai bani poate de salarii și alte chestii, să vorbești despre AI pare un lux. Însă lucrurile nu se exclud reciproc și cândva trebuie începută și o discuție constructivă despre ce face România în acest domeniu.

Există oare vreo țară în care AI este considerat atât de important încât a adunat peste 250 de CEO-uri care au adresat o scrisoare guvernului pentru introducerea AI-ului ca materie de educație obligatorie? Da, există: Statele Unite ale Americii. Un alt exemplu este Singapore care a implementat deja AI în curriculumul național prin platforma Student Learning Space, oferind pathways personalizate de învățare pentru toți elevii.

Dar care țară - considerată modelul mondial în educație - a introdus elemente de AI în curriculum încă din 2018, cu obiectivul de a educa 1% din întreaga populație în elementele de bază ale inteligenței artificiale? Ați intuit corect: Finlanda.

Rezultatele sunt măsurabile și impresionante: în Finlanda, rata de promovare a examenului de bacalaureat este de peste 90%, iar 81% din elevii care încep liceul îl termină în timpul teoretic prevăzut. O comparație care vine ca un duș rece: în România, rata de promovare la Bacalaureatul din 2024 a fost de 78,2%, iar față de cei care au început educația acum 12 ani, doar aproximativ 78% au reușit să termine cu succes. Și nu vorbim de calitatea educației aici.

Toate ca toate, însă o țară fără educație chiar nu poate avea mari rezultate. Si nici ambiții prea mari. Și aici statul are nu numai responsabilitatea ci chiar obligația de a furniza o educație modernă și competitivă. Aici cred că suntem cel mai în spate. Și progresul pare foarte lent. Păcat! Mare păcat!

În aceste domenii - educație, finanțe, sănătate - dacă România va folosi tehnologii digitale, în special AI, are șansa să facă un salt înainte de zece plus ani. Dar nimic nu poate fi făcut fără educație.

Și totuși există o strategie națională, există resurse importante, există insule de excelență - companii private, centre de cercetare și proiecte academice. Și-mi vine în minte ceva ce mi-a spus poate unul dintre cei mai buni economiști și foști prim-miniștri ai României, Theodor Stolojan. Povestea odată faptul că venise Banca Mondială în România și constatase un lucru care este valabil și astăzi în acest domeniu al AI-ului, 20 de ani mai târziu. Referindu-mă doar la inteligențan artificială, se observă cǎ ceea ce lipsește României este ceea îi lipsea și acum 20 de ani: un coordonator al coordonatorilor.

Mare parte din cei care citiți textul asta vă planificați câteva cărți sau podcasturi pe care să le parcurgeți în vacanță, în concediu.

Nu rata vara asta un capitol despre AI, oricare ar fi acesta. Sunt tone de podcasturi și cărți pe tema asta numai bune pentru perioada aceasta de vară.

Trecem de la spectator la protagonist?

Ca să mă întorc de unde am plecat: întrebarea „Ai sau n-ai AI?" Pentru România, răspunsul este și da, și nu.

România nu are nevoie de AI pentru că e trending. Are nevoie pentru că poate să-și rezolve probleme reale: colectarea taxelor, eficiența sistemului de sănătate, educația adaptată secolului XXI. Ca să fim și noi safe. Și să fie și în România un spațiu modern în care să te bucuri că trăiești. Ceva similar cu ce vezi în străinătatea pe care o admiri. Securitatea unui stat în vremurile digitale în care trăim (și scrolăm) cred ține din ce în ce mai mult de educație. Și AI. Și din ce în ce mai puțin de forțe militare clasice.

Inteligența artificială nu e despre roboți care ne iau locurile de muncă. E despre instrumente care ne pot face mai eficienți, mai rapizi, mai preciși în luarea deciziilor.

Așadar, rămâne întrebarea: ai sau n-ai AI?