„Săvârşirea acestei infracţiuni este cu preterintenţie, adică cu intenţie depăşită, intenţia a fost de a se apăra, iar rezultatul mai grav s-a produs din culpă. Partea vătămată fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, într-un grad avansat, a căzut cu capul de beton,” a spus Bogdan Luca, avocatul agresorului.
Ştefan Pavel se află de mai bine de zece zile la Spitalul de Neurochirurgie, în comă. „Starea pacientului se menţine gravă, a suferit două intervenţii chirurgicale la nivelul creierului, însă cu tot tratamentul de la terapie intensivă, starea se menţine gravă, cu prognostic rezervat,” a spus Florin Grămadă, directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.
Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, când fostul atlet Ştefan Pavel a intrat într-un conflict chiar cu un un prieten. Tinerii s-au luat la bătaie în fața unui bar, iar sportivul a căzut după ce a fost lovit cu pumnul în față.
